Dumnezeu nu este impresionat de încrederea noastră de sine prin viață, cu părerile noastre proaste despre alți oameni, hainele frumoase și scumpe care le purtăm, mașina pe care o conducem, casa frumoasă și luxoasă în care trăim sau orice altceva care are o legătură cu aspectul exterior… Dumnezeu se uită la inima noastră, vede cine iubește sincer și cine iubește oamenii. Când identitatea noastră are încredere în Dumnezeu, ne putem relaxa și nu vom fi prinși sau controlați de frică, îngrijorare sau anxietate. Nu putem trăi singuri cu încrederea de sine prin viață, dar trebuie să înțelegem că orice am face, orice am gândi, trebuie să concluzionăm că, despărțiți de Dumnezeu, nu putem face nimic de o eternă valoare, dar putem face totul prin Dumnezeu care ne dă mereu putere.
Încrezându-ne mai mult în noi decât în cugetul teafăr al Părintelui nostru, asta ar însemna că mergem fără să știm unde ne ducem. Asta ar însemna că putem să vorbim despre oricine și să avem doar numai părerea noastră de viață și să nu mai ținem cont de părerea lui Dumnezeu.
Cred că de multe ori, când noi nu ne dăm seama de greșelile care le facem în viață, am putea cade într-o stare de deplină înșelare și moarte duhovnicească. Și ce facem atunci când greșim cu adevărat în fapte, vorbe, mișcări?… Și vine o vreme când regretăm de cele făcute, de cele spuse, de cele întâmplate, atunci începem să ne căim cu amar, dându-ne seama ce cumplit ne este.
Și viceversa, atunci când trăim în ascultare față de duhovnic, ne îndepărtăm de felul nostru de a gândi. Și atunci când ne răzbesc regretele, remușcările, venim la duhovnic cu lacrimi de pocăință, cerșindu-i iertarea. Dar asta mai rar se întâmplă ca să procedăm așa cu adevărat.
Dacă am mărturisi aceste fapte, spre exemplu, că-l vorbim de rău pe aproapele nostru, atunci când am rosti cuvintele de iertare, am simți o preschimbare totală în noi căci toate simțămintele întortocheate ale vrăjmașului ar pieri, precum fumul și îndată ne-am simți din nou în aceeași stare sufletească de mai înainte, adică în pace, fericire, dragoste și supunere față de Părintele nostru duhovnicesc.
Preasfânta Maică a Domnului este cu noi mereu, în toate necazurile noastre. Ea ne izbăvește de toate nevoile acestei vieți trecătoare, ne izbăvește de cea mai mare nefericire ‒ de moartea sufletelor noastre care este despărțirea veșnică de Hristos ‒ și ne va izbăvi de chinurile veșnice ale iadului. Cred că la timp trebuie să ne oprim, dacă simțim că pășim într-o direcție greșită. În ajutor ne vine rugăciunea, dacă o facem zi de zi, că ea ne poate lumina la timp cugetele noastre. Rugăciunea este ca si curentul electric: de a ne conecta la Dumnezeu, de a ne lumina inimile și cugetele noastre.
Încrederea de sine este o boală care ne poate domina mulți ani prin mândria și îngâmfarea de sine care o purtăm în noi, crezând că suntem cei mai puternici în fața lumii, fără să ne dăm seama că suntem la o înălțime periculoasă la o margine de prăpastie unde putem cădea în orice moment. Puterea încrederii de sine este dominată în noi de puterea diavolească, fără să fim conștienți de faptul că ne-am îndepărtat de Dumnezeu.
Chiar și cu cei pe care îi vorbim de rău, îi urâm, să încercăm să păstrăm o legătură măsurată, care se potrivește cu armonia. Să încercăm să pășim peste noi, să vorbim cu ei, să-i salutăm, ca să vadă că suntem politicoși și suntem calzi cu ei, să nu-i respingem. Altfel ura își va face loc imediat în sufletul nostru. Să încercăm să-i salutăm, să întrebăm ce mai fac? Cum se simt?
Trebuie să ținem cont, că Dumnezeu nu este impresionat de faptele noastre bune, hainele frumoase, mașina pe care o conducem sau orice altceva care are legătură cu aspectul exterior, ci de inima noastră. Singurul lucru care îl impresionează pe Dumnezeu este o inimă bună – o inimă care Îl iubește sincer, care dorește să-L asculte și care iubește oamenii. Când inima noastră este după voia lui Dumnezeu, avem toată încrederea necesară pentru a fi și a face tot ceea pentru ce El ne-a creat să fim și să facem.
Încrederea e cea care ne determină să credem că putem face un anumit lucru; înseamnă că avem încredere în Dumnezeu, că El ne-a echipat să îl putem face. Când avem încredere în identitatea noastră în Hristos, ne putem relaxa și nu vom fi prinși sau controlați de frică, îngrijorare sau anxietate.
Secretul pentru a trăi cu acestă încredere este să înțelegem că despărțit de Iisus nu putem face nimic de o eternă valoare, dar putem face totul prin Hristos care ne dă putere!
Trebuie să ținem cont cde faptul că atunci când ne îndoim de capacităţile pe care le avem, de fapt hrănim îndoiala. Iar îndoiala vine din încrederea de sine, pe care nu o putem conștientiza la timp!
„Iubirea de vrăjmași e o poruncă, nu o opțiune”, ne îndeamnă arhimandritul Arsenie Papacioc.
Raisa Plăieșu,
pentru Traditia.md