Dacă ai privi de pe costișa cea mai înaltă a sectorului Buiucani al capitalei, spre asfințitul soarelui în vale vei vedea un colt de rai, unde am trait peste 27 de ani. Aici am revărsat lumina mea din suflet și cea mai mare dragoste din inima mea, tot ce-am avut mai frumos întru Iisus Hristos pentru oamenii de aici din orășelul Durlești, municipiul Chișinău.
Am cutreerat toate drumurile, cărările spre cele trei lăcașe sfinte: Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei”, Biserica „Sfântul Nicolae”, unde Dumnezeu m-a binecuvântat ca să primesc darurile sfinte și să-mi îndeplinesc activitatea misionară și unde am colaborat cu toate aceste lăcașe sfinte. Timp de cinci ani am fost redactor șef al ziarului „Izvorul credinței” al Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei”, unde în numele Domnului am editat acest ziar din banii proprii, căci îmi doream să revărs Lumina lui Hristos în sufletele oamenilor. Tot la această mănăstire mi-amintesc de multe proiecte creștine care le-am îndeplinit cu succes, unul din ele fiind Concertul de caritate din anul 2014, pentru care am contribuit financiar la pictura mănăstirii…
Mi-amintesc de anul 2020 – anul pandemiei, când am fost închiși toți în casă și nu ne permitea nicăieri să ne ducem, nici la biserică, căci toate erau închise. Cum să stau în casă în acea perioadă grea, m-am întrebat atunci?…
Zi și noapte scriam poezii și cântece anume la această temă, căci îmi doream să alin sufletele oamenilor care erau disperați, căci din capul locului mi-am dat seama că pandemia era o lucrare diavolească ce-n înfrocoșa lumea foarte mult. Oamenii, disperați, mureau unul după altul, credeau în satana acestei diagnoze. Anume în acele zile publicam necontenit poezii pe pagina mea de facebook și îmi doream să filmez niște cântece de ale mele urgent și trebuia să postez și aceste cântece. Nu știam unde să le filmez, apoi Dumnezeu m-a luminat să mă duc la părintele Adrian Toia de la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Durlești ca să-l rog să-mi deie binecuvântare și permisiune de a filma în această biserică cele două cântece creștine. Părintele Adrian mi-a primit propunerea, zicându-mi: „Uite îți dau cheile de la biserică, te încui înăuntru și filmează cântecele tale, că sunt foarte actuale și binevenite!” Zis și făcut.
Cu binecuvântarea părintelui Adrian am filmat în biserică cu succes acele două cântece și când le-am postat pe pagina mea de facebook, toată lumea mă saluta pentru încurajarea lor, pentru perseverență și luminare de cuget. Tot la această biserică mulți ani am colaborat cu doamna Nina Carp, conducătoarea corului bisericii, autoare de cărți creștine, la care am fost redactor mulți ani de-a rândul și am participat la lansările acestor cărți, pe care le organizam în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” cu preoți și mulți enoriași.
Nu pot să uit nenumăratele întâlniri de suflet, dialoguri creștine cu părintele Zosima Toia, de la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Durlești, care mi-a scris și prefața la cartea pentru copii de poezii creștine „De ce plânge, lumânarea?” care a avut un ecou mare în rândurile atât ale copiilor cât și ale părinților, în scoli, în liceele din localitate.
Fiind mulți ani director adjunct pentru educație și conducătoarea Cenaclului literar-artistic „Auraș-Păcura” la Școala medie din Durlești, am ținut o colaborare activă cu Primăria din Durlești, participând la toate sărbătorile creștine și cele laice cu copii, la concursurile orășenești și republicane, aducând în scenă cei mai talentați copii în literatură, muzică, teatru, pictură. Datorită talentului acestor copii am editat culegerea de poezii din creația copiilor „La izvorul poeziei” unde cu participarea a peste 100 copii din cadrul Cenaclului literar-artistic „Auraș-Păcuraș”.
Istoria acestei localități a lansat prin timp suflete de oameni care au jucat un mare rol în viața creștină. Se spune că în anul 1859 satul razășesc Durlești numără 233 de case și 1342 de locuitori, iar la 1923 erau deja peste 920 de case și 6985 de locuitori. Durleștiul a avut și are mulți oameni gospodari și vestiți. Printre personalitățile de vază ale Durleștiului se numără starețul Gherman, care a fost arhimadrit la Mănăstirea Noul-Neamț din Chițcani cu cea mai înaltă Clopotniță din Basarabia, de 60 m. înălțime. S-a născut la 17 aprilie 1841 cu numele de Gheorghe Ierimicioi și moare la 28.02.1924.
Conform legendei, denumirea de Durlești se trage de la unul din primii locuitori ai satului – moș Durlea sau ”Drulea” și astăzi urmași ai lui poartă numele de familie Durleșteanu.
Potrivit datelor recensământului din 1774, la Durlești erau 43 de case. Majoritatea bărbaților, 29 dintre ei, erau călărași serdărești, care îndeplineau funcția de curieri ai serdarilor de Orhei și Lăpușna, care păzeau hotarele dinspre Nistru. Printre numele de familie ale acelor călărași voinici și viteji erau Neagu, Jechiu, Trohin, Postică, Irimicioi, Florea, Leancă, Bobeica ș.a.
Cu statut de oraș, Durleștiul numără acum, conform contraversatului recensămînt efectuat recent, 17600 locuitori. În anul 1989 avea circa 23000 locuitori. Chinurile tranzacției și sărăcia, lipsa locurilor de muncă și salariile mici au determinat pe mulți să plece în străinătate la muncă. Acest fenomen este specific întregii Republicii Moldova.
De câte ori mă întorc în acest orășel Durlești cu răstigniri la răscruci de drumuri asfaltate, mă prinde un fior de dor, că parcă ceva nu am mai făcut și gândul mă duce la fețele celor oameni cu care am colaborat și o parte dintre ei nu mai sunt, au plecat în eternitate.
Privesc de pe costișa Buiucanilor în vale tot cuprinsul orășelului Durlești și-o rază din asfințitul lui mă miruiește pe tâmplă, amintindu-mi de minunile de pe această gură de rai, de minunea din Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” cum închinându-mă odată la icoane m-am trezit cu mâna dreaptă când am ridicat-o de pe icoana Maicii Domnului era toată unsă cu mir și, privind la Fecioara Maria, vedeam cum pupilele se mișcau sub pleoapele ei de parcă m-a recunoscut, șoptindu-mi ceva cu privirea.
Sau de câte ori luam apă de la izvorul „Sfântul Nicolae” de pe strada Gribov, care se afla chiar la colțul casei unde locuiam, o putere nevăzută îmi atingea umărul drept și-mi șoptea: „Doamne ajută! Să te binecuvânteze Dumnezeu în toate!” Și așa de fiecare dată, în orice oră de zi și de noapte auzeam aceste șoapte când mi-aplecam să iau apă rece și cristalină din acel izvor auzeam aceleași cuvinte…
Când mi-i dor de acest colț de rai al Durleștiului, vin și privesc de pe costișa Buiucanilor ca să-l sorb cu privirea, apoi să-i fac semnul crucii, binecuvântându-l cu pace și încredere în ziua de mâine!
Raisa Plăieșu, scriitoare,
președintele Cenaclului literar-creștin „Cuvântul”