Dimineața, în gara Kievskaia din Moscova, sunt întrebat ce am în sacoșă. Spun, în rusă, cuvântul pâine. Ma gândeam, iată, că primul cuvânt pronunțat în Moscova, în limba rusă, a fost pâine. Nu dragoste, nu cultură, nu aia, nu cealaltă. Mai târziu, pe Tverskaia, o femeie cerea bani pentru pâine. Poftim!
Seara am ajuns la Ion Druță. Cu pâinea din Moldova. Cu colacul femeilor din Cioropcani. Am purtat pâinea asta făcută cu dragoste de la Cioropcani și, până hăt, la Ungheni. Apoi prin Moldova, Ucraina și până în Rusia, la Moscova, la Ion Druță. O zi în care cuvântul pâine chiar a avut încărcătura necesară. Altfel e un cuvânt căzut în banalitate în ziua de azi.
Tare s-a bucurat văzând colacul, prosopul tradițional și sticla de vin. Cum sa meargă una fără alta? Toate venite de la Cioropcani, Ungheni, Moldova. Împreună cu o scrisoare. O scrisoare ce a citit-o în picioare. Fiind profund impresionat. Acum o scrisoare din sat este ca o veste trimisă acum opt decenii de pe front.
Și Ion Druță , după câteva ore de discuții , mi-a oferit pentru biblioteca din sat cărți cu semnătura lui. Și puține sate au această onoare.
A fost o zi cu discuții despre sate, țărani, pâine și un viitor oarecum incert. Despre oameni pe care îi putem considera ca fiind buni ca o pâine caldă.
Pâinea lui Dumnezeu. Așa cum este și el.
Ștefan Susai
Imagini de autor
Sursa: Facebook
