Se desfășoară constant o campanie informațională împotriva clerului și a Bisericii – pe internet, rețelele de socializare și canalele de telegram. Nu indică oare aceasta că nu totul este bine în Biserică? La urma urmei, ea ar trebui să evoce doar simpatie, dar, de fapt, provoacă respingere în rândul multora.
Răspunsul mitropolitului Ilarion (Alfeev):
Biserica, ca orice instituție socială, este formată din oameni vii. Fiecare dintre ei are defectele sale, unele persoane au carențe serioase. Se întâmplă că acțiunile unui duhovnic sau ale unui mirean provoacă ispită. Critica la adresa Bisericii poate avea temei real. Biserica ascultă astfel de critici și reacționează la ele.
Cu toate acestea, pe lângă criticile constructive, Biserica este adesea supusă atacurilor răutăcioase și calomnioase din partea unor oameni care urăsc însăși existența Bisericii. Și acest lucru nu este de mirare, pentru că Biserica trăiește într-o lume în care binele se intercalează cu răul și se luptă cu răul în lumea înconjurătoare.
Biserica apără fundamentele morale ale societății, iar unii oameni consideră atotpermisivitatea morală ca fiind normă, promovând un stil de viață imoral. Adesea atacurile asupra Bisericii vin de la ei.
Predicarea lui Hristos, după cum știm, nu a stârnit o reacție pozitivă la toată lumea: printre ascultătorii Săi se aflau atât cei care L-au simpatizat, cât și cei la care El a provocat respingere și neacceptare. Aceștea din urmă nu s-au liniștit până nu au obținut executarea Lui. În secolele următoare Biserica a fost prigonită și atacată de forțele răului. Lista martirilor creștini este în continuă creștere.
Apostolul Pavel a scris: „Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.” (Efeseni 6:11–12). Apostolul arată că voința forțelor demonice este vizibilă în spatele acțiunilor oamenilor care luptă împotriva Bisericii.
Acest lucru a fost bine înțeles de oameni de cultură ruși din secolul al XIX-lea care au avertizat despre pericolul promovării ateismului și atotpermisivității morale. Lui Verhovenski, unul din personajele romanului „Demonii” de Dostoievski, îi aparține următorul monolog: „Ascultați, de la început vom provoca tulburări, vom pătrunde în poporul însuși. Știți că suntem deja teribil de puternici? Ai noștri nu sunt doar cei care taie și ard, și fac împușcături clasice sau mușcă… Profesorul care râde împreună cu copiii de Dumnezeul lor și de leagănul lor este deja al nostru. Avocatul care îl apără pe criminalul cu studii pe motiv că este mai dezvoltat decât victimele sale și, pentru a obține bani, nu a putut să nu omoare, este deja al nostru. Școlarii care ucid un om simplu, pentru a experimenta senzația, sunt ai noștri. Jurații care achită infractorii sunt în întregime ai noștri. Procurorul care are emoții în instanță că nu este suficient de liberal, este al nostru, al nostru. Administratori, scriitori, o, de ai noștri sunt mulți, îngrozitor de mulți… Dumnezeul rușilor a cedat deja în fața „nimicniciei”. Poporul este beat, mamele sunt bete, copiii sunt beți, bisericile sunt goale… O, dați voie să crească generația! Păcat că nu există timp de așteptat, altfel s-ar putea să devină și mai beți! O, ce păcat că nu există proletari! Dar ei vor fi, vor fi, se va ajunge la asta…”
Romanul „Demonii” care a văzut lumina tiparului în 1872 s-a dovedit a fi profetic. Cei care pe vremea lui Dostoievski au luptat împotriva Bisericii, împotriva fundamentelor morale ale statului rus, au ridicat următoarele generații de revoluționari care au reușit să preia puterea în 1917, profitând de dezastrele războiului. Revoluția a fost urmată de ani de teroare nemaiauzită în amploarea ei, când puterea de stat și-a nimicit propria populație – prin război civil, „teroare roșie”, distrugerea proprietății private, distrugerea cazacilor, strămutarea popoarelor întregi, lagăre de concentrare, foamete în masă, represiuni în masă.
Biserica este vocea conștiinței și, prin urmare, stârnește ură „prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor.” (1 Tim. 4:2). Ea nu poate trezi în niciun fel doar simpatie, deoarece se contrapune răspândirii viciului, ideologiei consumatorismului, se opune imoralității și propagandei ateismului.
Despre toate acestea Isus i-a avertizat pe ucenicii Săi. El nu le-a promis succes, recunoaștere, laude sau simpatia generală. Dimpotrivă, El a prezis ura tuturor față de ei: „Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.” (Мt. 10:17–18, 21–22).
Această prezicere a lui Hristos s-a adeverit de-a lungul istoriei Bisericii. Se împlinește și astăzi. Dar Hristos nu a indicat Bisericii nicio altă cale. Iar ea va continua, în ciuda atacurilor din diferite părți și indiferent dacă trezește simpatie sau antipatie, să facă ceea ce face de două mii de ani: să mântuiască sufletele oamenilor.
Sursa: Mitropolitul Ilarion „Întrebări incomode despre religie și Biserică”