Șeful Direcției executive a Bisericii Ortodoxe din Ucraina, mitropolitul de Boryspol și Brovary Antonii (Pakanici), vorbește despre alegerea principală pe care o face un creștin ortodox.
În ultimii ani oamenii s-au radicalizat foarte mult în opiniile și concepțiile lor. Acaparați de un asemenea radicalism, ei cer în mod agresiv ca ceilalți să fie de acord cu ei, cer unanimitate.
Dar este oare un bine o astfel de unanimitate? Hadeți să apelăm la Sfânta Scriptură. Ce spune ea despre unanimitate?
De exemplu, în Epistola către Romani apostolul Pavel spune: „Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos.” (Rom. 15:5). Totodată, în Cartea Înțelepciunii lui Solomon găsim următoarea frază: „Când popoarele şi-au amestecat nelegiuirile toate, de-a valma, înţelepciunea a ştiut pe cel drept…” (Înțelepc. 10:5). Concluzia poate fi trasă fără echivoc: nu orice unitate în idei este bună.
Unanimitatea conform învățăturii lui Hristos – despre aceasta vorbește apostolul. Acum să ne amintim în ce chestiuni li se cere oamenilor unanimitate în idei: în atitudinea față de pandemii și carantine, în politică și geopolitică, chiar și în sport…
Potrivit diverșilor oratori, noi suntem obligați să alegem odată pentru totdeauna o singură parte și să urâm pe cea contrară.
Dar creștinii pot fi doar de o singură parte – de partea Domnului Isus Hristos. Orice altceva, indiferent cât de important ar părea pentru moment persoanelor care nu sunt îmbisericite, este secundar sau chiar terțiar.
Toate acestea amintesc de lozincile din ultima vreme, când oamenii „într-un singur avânt” construiau comunismul. Comunismul nu a fost construit, dar sloganurile și, cel mai important, gândirea asemănătoare sloganurilor, au rămas.
„Cu cine sunteţi?” sunt întrebați creștinii. „Suntem cu cei suferinzi, suntem cu cei săraci, suntem cu cei care plâng, suntem cu cei flămânzi, suntem cu cei prigoniți – indiferent de poziția lor în anumite domenii pământești trecătoare.”
Și anume aceasta nu poate fi iertat credincioșilor. Urmează imediat un strigăt din partea opusă: „Nu îndrăzniți să compătimiți toată lumea! Compătimiți-i doar pe aceștia – ei sunt drepți!” Și ne vor spune foarte elocvent cum și de ce ar trebui să avem milă de unii oameni și să-i urâm pe alții. O astfel de „unanimitate”, o astfel de selectivitate nu este pentru credincioși.
Există o frază bună care este atribuită Fericitului Augustin din Hipona: „În lucrul principal să avem unitate, în lucrul secundar – libertate, în toate să avem iubire”. Pentru noi cel mai important lucru în orice vremuri, în orice încercări este unitatea cu Domnul nostru, dragostea pentru Dumnezeu și aproapele, mântuirea sufletului, lupta cu păcatul. Aici ar trebui să existe între noi unitate în gândire – unire în iubire pentru Domnul.
În ceea ce privește chestiunile lumești care nu au o relație directă cu Hristos, fiecare are propria alegere. Și dacă acest lucru deranjează pe cineva, acela ar trebui să se întrebe: poate e ceva în neregulă cu mine, poate îmi stabilesc greșit prioritățile, poate viziunea mea este întunecată de lume, iar mintea mea este înrobită de preocupările lumești și a uitat de Domnul?
Sursa: ПРАВОСЛАВНАЯ ЖИЗНЬ
