În rugăciunea sa din Postul mare pe care o citim în timpul slujbelor dumnezeiești din timpul Sfintei Patruzecimi cuviosul Efrem Sirul a inclus într-o formă concentrată un sistem întreg al lucrării ascetice care presupune lupta cu viciile şi dobândirea virtuţilor. În primele cuvinte ale rugăciunii noi auzim următoare rugăminţi: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe*… nu mi-l da mie…” Deja am vorbit despre faptul că sfântul Efrem începe să enumere viciile de care trebuie să ne lepădăm mai întâi de toate, cu pomenirea trândăviei. (…)
Dar nu mai puţin periculos este viciul deprimării despre care cuviosul Efrem de asemenea vorbeşte la începutul rugăciunii sale. Care sunt caracteristicile acestei stări duhovniceşti? Cuviosul Ioan Scărarul o determină în felul următor: „Deprimarea este moleşirea sufletului, istovirea minţii… ura faţă de legământ”, (Cuvântul 13, 2), „deprimarea survine uneori din cauza desfătării, iar altă dată din pricina că omul nu are frică de Dumnezeu”. (Cuvântul 26, 44). Cuviosul Nil Sinaitul completează: „Tristeţea este deprimarea sufletului şi apare ca urmare a gândurilor de mânie; deoarece mânia doreşte răzbunare şi insuccesul în răzbunare dă naştere la tristeţe”.
Trebuie să menţionez că medicina cunoaşte suficiente maladii sufleteşti care pot avea simptome asemănătoare – doar starea de depresie, descrisă în psihiatrie, de asemenea se manifestă în depresiunea sufletească, scăderea tonusului vital. (…) Însă păcatul deprimării nu are referinţă la maladiile psihicii. Persoana, sănătoasă din punctul de vedere fizic şi psihic, de asemenea poate cădea în starea păcatului deprimării. Deoarece deprimarea, spre deosebire de sindromul depresiv, este cauzată de puţina credinţă şi lipsa răbdării. (…)
Într-o situaţie de viaţă grea omul ajunge la deprimare, fără a vedea posibilitatea să depăşească de sine stătător neplăcerile sale şi uitând că Dumnezeu pe fiecare din noi ne duce pe căile predestinate lui ale vieţii. Şi dacă pe această cale nouă ne este dat să trecem printr-un şir de încercări şi scârbiri, uneori chiar suntem cuprinşi de sentimentul disperării, atunci omul credincios totdeauna trebuie să ţină bine minte că circumstanţele dificile din viaţă sunt crucea pe care Domnul o pune pe umerii noştri, ca prin acceptarea ei demnă, cu inimă smerită, noi să creştem cu duhul, să ne schimbăm pe sine şi să ne înălţăm de asupra noastră, asemuindu-ne cu Însuşi Mântuitorul în purtarea de către El a Crucii straşnice spre Golgota. Domnul ne spune direct: cine nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. (Mt. 10, 38)
(…) Când situaţiile din viaţă ne strâmtorează spre marginea prăpastiei deprimării, când nu găsim vreo explicaţie raţională a nereuşitelor întâlnite în cale şi a nenorocirilor care se prăbuşesc asupra noastră, noi nu avem dreptul să pierdem prezenţa spiritului. Din contra, noi trebuie şi mai mult să ne întărim în credinţa noastră. Noi trebuie să ne spunem nouă înşine: Dumnezeu care ştie mai bine decât noi de ce are nevoie sufletul nostru, ne propune anume această cale a vieţii, dar nu alta, prin urmare este acea cale pe care trebuie să mergem cu răbdare şi speranţă. Omul credincios are un remediu de biruinţă asupra deprimării şi disperării, deoarece ştie: În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi, prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi, purtând întotdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru (2 Cor. 4, 8-10).
(…) Ştim cu toţii cât este de greu să-ţi duci crucea şi să te opui deprimării. O ştia şi sfântul Efrem Sirul, care în rugăciunea sa, pe care o pronunţăm în zilele Postului Mare, a pus pe locul al doilea după importanţă lupta cu deprimarea ca viciu de care ne putem elibera doar cu puterea lui Dumnezeu.
Din Predica după Pavecerniţa Mare în ziua de luni a primei săptămâni din Postul Mare la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din oraşul Smolensk, 26 februarie 2001
*Notă: în textul slavon rugăciunea cuviosului Efrem Sirul sună astfel: «дух праздности, уныния… не даждь ми», în traducerea română: „duhul trândăviei, al grijii de multe… nu mi-l da mie”, de aceea în compartimentul respectiv se va vorbi despre deprimare (уныниe). – Nota trad.