Răspunde iereul Andrei Cijenko
Întrebarea, în pofida simplității și formalității sale, după părerea mea, este destul de complexă, deoarece majoritatea oamenilor (și nu este nimic condamnabil în asta!) vin la biserică doar duminica și de sărbătorile domnești (fără a lua în calcul slujbele din Postul Mare).
Acest lucru, din cauza ocupației de ordin profesional și familial, este de înțeles și normal. Slavă Domnului că creștinul contemporan, cu viteza și tehnologiile lumii moderne, îndeplinește acest minim necesar de bază.
Se știe că în zilele de duminică, de asemenea în perioadele de la Paști până la vecernia Cincizecimii, de la Nașterea lui Hristos și până la Botezul Domnului (săptămâna luminată), precum și la cele douăsprezece sărbători domnești, metaniile sunt interzise de Tipicul bisericesc. Sfântul Ierarh Vasile cel Mare mărturisește acest lucru în epistola sa către Fericitul Amfilohie. El scrie că Sfinții Apostoli au interzis cu desăvârșire îngenuncherea și metaniile în zilele mai sus menționate. Același lucru a fost aprobat prin canoanele Primului și celui de-al Șaselea Sinoade Ecumenice. Adică vedem că cea mai înaltă autoritate bisericească – deciziile apostolice și gândirea sobornicească – nu acceptată metaniile în aceste zile.
Din ce cauză?
Sfântul Apostol Pavel răspunde la această întrebare: „Astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu” (Gal. 4:7). Adică, metania îl simbolizează pe rob – persoana căzută în păcat și care, în genunchi, cere iertare pentru sine, căindu-se de păcatele sale în sentimente profunde smerite și pocăite.
Iar Învierea lui Hristos, întreaga perioadă a Triodului Cincizecimii, micile paști ale duminicilor obișnuite, sărbătorile de Crăciun și cele douăsprezecea sărbători dumnezeiești – acesta este timpul când „astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu”, adică Domnul nostru Iisus Hristos restabilește și vindecă în Sine chipul omului căzut și îi redă demnitatea de fiu, introducându-l din nou în Împărăția Cerurilor, stabilind Noul Testament – unirea între Dumnezeu și om. Prin urmare, metaniile în perioadele sărbătorilor menționate mai sus sunt o insultă la adresa lui Dumnezeu și par a fi respingerea omului a acestei restabiliri în calitatea lui de fiu. Persoana care face metanii în sărbătoare pare să-I spună lui Dumnezeu cuvintele opuse versetelor Dumnezeiescului Pavel: „Nu vreau să fiu fiu. Vreau să rămân rob”. În plus, o astfel de persoană încalcă direct legile Bisericii, stabilite prin harul Duhului Sfânt de către canoanele apostolice și Sinoadele Ecumenice.
Am auzit personal părerea că, cică, dacă mireanul nu merge la biserică la slujbele din timpul săptămânii, lasă să facă metanii măcar duminica. Nu pot fi de acord cu asta. Deoarece canoanele apostolice și Sinoadele Ecumenice interzic acest lucru, iar Biserica, cu ajutorul lui Dumnezeu, rămâne ascultătoare. În plus, este strict interzis și obiceiul de a îngenunchea în biserică din propria voință.
Pentru persoanele care nu merg la biserică la slujbele zilnice (repet, acesta nu este un păcat, persoana ocupată poate fi înțeleasă), aș recomanda să-și asume isprava metaniilor în rugăciunea din propria chilie, acasă, în zilele lucrătoare. Cât va suporta fiecare, pentru ca, în timp, și aceasta să nu devină o povară insuportabilă: cinci, zece, douăzeci, treizeci de metanii. Iar cine poate – și mai mult. Stabilește-ți o normă cu ajutorul lui Dumnezeu pentru tine însuți. Metania cu rugăciune, în special rugăciunea lui Isus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul” – este un lucru foarte folositor. Dar, după cum se spune, totul – la vremea sa.
La Liturghia de duminică metania se face în două momente din slujbă. De asemenea, preotul o face în altar, în fața Pristolului. Primul moment: la sfârșitul cântării „Ție Îți cântăm”, când are loc punctul culminant al Canonului Euharistic și al întregii Dumnezeiești Liturghii – Sfintele Daruri sunt preschimbate pe Pristol – pâinea, vinul și apa devin Trupul și Sângele lui Hristos. Al doilea moment: la scoaterea Potirului pentru împărtășirea credincioșilor, deoarece și preotul face o metanie în altar înainte de împărtășire. În perioada de la Paști până la Cincizecime metaniile sunt înlocuite cu plecăciuni. La Dumnezeiasca Liturghie sau la Liturghie în perioada, indicată mai sus, metanii nu se mai fac.
Dacă voi, dragi frați și surori, vă aflați la Liturghie într-o zi obișnuită a săptămânii, atunci metaniile sunt permise de Tipic în cele două cazuri deja menționate, precum și la începutul cântării „Cu vrednicie și cu dreptate”; la sfârșitul rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat” sau a Axionului; la sfârşitul Liturghiei, la spusele preotului „Totdeauna, acum și pururea”, când părintele apare pentru ultima oară la Liturghie cu Potirul, purtând Trupul şi Sângele lui Hristos în fața Porţilor Împărăteşti şi îl transferă de la pristol la proscomidiar (simbol al Înălțării Domnului).
La slujba de seară este permisă metania (la utrenie), când preotul sau diaconul iese din altar cu cădelnița după al optulea cânt al canonului obișnuit și exclamă în fața icoanei Fecioarei Maria de pe catapeteasmă: „Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica luminii într-un cântări să o Mărim”. În continuare, se cântă cântarea preacuviosului Cosma din Maium, „Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii”, în timpul căreia se obișnuiește, de asemenea, să stăm în genunchi, din dragoste și evlavie față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, deoarece se crede că Ea se află în biserică în acel moment și îi vizitează pe toți cei care se roagă acolo.
Să ne străduim, dragi frați și surori, să respectăm Tipicul bisericesc. El este călăuza noastră de aur în apele tulbure ale lumii exterioare și ale celei interioare a inimii cu emoțiile și senzualitatea ei. Pe de o parte, el nu ne permite să ne abatem în lene și neglijență, pe de altă parte, în ispita și amăgirea duhovnicească a „sfințeniei din timpul vieții”. Și, cu această călăuză, nava Bisericii navighează spre Împărăția Cerurilor. Sarcina noastră la bord este ascultarea harică. La urma urmei, toți sfinții părinți au respectat-o și au prețuit-o foarte mult. Doar prin neascultare primii oameni au decăzut de la Dumnezeu, iar prin ascultare ne unim cu El, văzând exemplul, desigur, al lui Isus, Dumnezeu Omul, Care a fost ascultător până la moarte și chiar la moarte pe cruce.