Biserica Spitalului de Urgență din Chișinău a fost împodobită cu două icoane în mozaic ale sfinților ierarhi Spiridon al Trimitundei și Nicolae al Mirelor Lichiei. Aceste icoane se văd de la distanță și arată tezaurul și frumusețea Ortodoxiei.
Din darul lui Dumnezeu, la Chișinău a început împodobirea exteriorului bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” cu șapte icoane în tehnică mozaic bizantin.
Sfinții ierarhi Spiridon al Trimitundei și Nicolae al Mirelor Lichiei au sosit primii, așa cum li se cuvine unor grabnici ajutători și ocrotitori cerești. Urmează până la sfârșitul anului să fie aduse și celelalte cinci icoane: „Sfântul Arhanghel Mihail” și „Sfântul Arhanghel Gavriil”, „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”; „Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul”; „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare.
Preotul Mihail Bortă, paroh al bisericii „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”, ne-a relatat următoarele: „Ne bucurăm mult pentru faptul că 4 din 7 icoane, cu ajutorul Domnului au fost achitate integral, de către ctitorii și binefăcătorii bisericii noastre. În rest, orice ajutor este binevenit. Doritorii de a ctitori la una din icoanele rămase, vă rog să-mi scrieți în privat! Dumnezeu primească jertfa fiecăruia! Cu smerenie ne rugăm să ducem la bun sfârșit și această lucrare. Mila Domnului și mijlocirea Sfinților reprezentați în aceste mozaicuri să ne acopere mereu.”
***
Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” este situată în curtea Spitalului de Urgență din Chișinău, cu intrare de la str. 31 august, nr. 51 A.
Lucrările de construcție a sfântului lăcaș au început în vara anului 2017 și au durat până în luna decembrie 2020. Comunitatea a fost înființată la cererea cadrelor medicale și a pacineților, cu scopul de a completa actul medical și a oferi colaboratorilor spitalului și persoanelor internate un real sprijin duhovnicesc.
Slujba de sfințire a Sfântului Altar și prima Sfântă Liturghie au fost oficiate la data de 22 decembrie 2019 de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova Înaltpreasfințitul mitropolit Vladimir.
În acest edificiu eclesial se află o icoană cu totul deosebită a Sfântului Ierarh Spiridon cu părticele din sfintele sale moaște – o mare sfințenie oferită în dar comunității ortodoxe „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” la începutul lucrărilor de construcție de către părintele arhimandrit Porfirie Dobre, starețul Sfintei Mănăstiri Sireți.
***
DONAȚII! Cum poți contribui pentru mozaic?
Prin depunere de numerar sau virament bancar în următoarele conturi ale Bisericii Sf. Spiridon:
BANCA TRANSILVANIA
NUME ȘI PRENUME: BORTA MIHAIL (Preot-paroh)
COD CLIENT (CIF BT): 5760132
LISTA IBAN-URI
RO11BTRLRONCRT0576013201 (RON)
RO58BTRLEURCRT0576013201 (EURO)
***
Rechizitele bancare pentru efectuarea transferurilor în LEI MOLDOVENEŞTI
BANCA VICTORIABANK
4779 1800 0551 8866
MD89VI022520300000577MDL (LEI MDL)
MIHAIL BORTA
* * *
DONAȚII online prin intermediul sistemului de plăți online PayPal:
paypal.me/BMihail (Preot-paroh Mihail Bortă)
Alte informații la tel.: +373 68559904, disponibil pe WhatsApp și Viber.
Sursa: Moldova Ortodoxă



