La 13 noiembrie 2022, în Duminica 22-a după Cincizecime, Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit rânduiala sfințirii mari a Catedralei episcopale în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință în orașul Vladikavkaz și Dumnezeiasca Liturghie în locașul nou sfințit. În predica rostită după încheierea slujbei bisericești Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a abordat tema tămăduirii de posedare în condițiile contemporane:
«Astăzi, în timpul Liturghiei, noi am ascultat citirea evanghelică despre tămăduirea unui demonizat (Lc. 8:26-39). Acest om era atât de mult supus puterii întunericului, încât nu putea viețui în societatea omenească, era periculos. Uneori se consideră că oamenii neadecvați sunt periculoși – ei nu răspund pentru faptele lor, psihicul lor este instabil, ei pot pricinui daună altora: însă în Evanghelie este vorba nu despre o boală a creierului, ci despre faptul că acel omul se afla în deplina putere a diavolului.
Deoarece diavolul este răul absolut, incapabil de a săvârși ceva bun, acel om era purtătorul unui rău absolut și săvârșea rău pretutindeni unde putea. Și iată că acest om posedat, incapabil de a viețui printre oameni, obține salvare și devine membru plenipotențiar al societății, deoarece Domnului i s-a făcut milă de el și l-a tămăduit, izgonind demonii din el.
Acest caz la prima vedere particular – doar este vorba despre un singur om – are o semnificație universală enormă, deoarece este pecetluit pe paginile Evangheliei. Dumnezeu îi salvează pe oameni de la nebunie, iar prin nebunie nu trebuie să înțelegem numai o diagnoză medicală. Doar orice încălcare a legii lui Dumnezeu este o nebunie, deoarece Dumnezeu a dat lege pentru fericirea omenească. El a spus: „nu fura”, „fii credincioși în căsătorie”, „nu face nimic din cele ce ar aduce rău altui om”, „nu face altora ceea ce nu ai dori să îți facă alții”. Sunt adevăruri simple și clare, este legea lui Dumnezeu, însă practica istorică arată că această lege este greu de îndeplinit.
De ce este greu de îndeplinit? Deoarece fiecare om se poate afla sub influența puterilor diavolești distrugătoare. Nenorocitul demonizat suferea de pe urma faptului că diavolul a intrat în el, i-a schimbat psihicul, intelectul, voința, însă diavolul poate influența și de la distanță, fără a intra în firea trupească a omului, pur și simplu supunându-i conștiința și voința lui propriei voințe. Aceste lucruri se întâmplă deseori – prin stereotipuri care ne sunt impuse de o pseudocultură, printr-o anumită modă cu privire la comportament, la cuvinte, la acțiuni și, ceea ce este cel mai important, prin tâlcuirea falsă a libertății umane ca fiind libertinism în comportament: „libertatea este ceea ce vreau să fac, anume așa procedez.”
Noi știm ce probleme enorme pot apărea la persoana care se comportă în acest fel. Ea devine insuportabilă în viața familială, ea este foarte complicată în colectiv, doar pretutindeni trebuie să te smerești, tinzând să-ți supui voința proprie voinței celui cu care conviețuiești sau voinței celor cu cine lucrezi, în acest caz o astfel de supunere poate sluji fără doar și poate lucrării lui Dumnezeu și adevărului omenesc.
Deci, totul ce se referă la posedarea și nebunia oamenilor din zilele noastre, de cele mai dese ori are loc de pe urma înrobirii voinței noastre de acele stereotipuri, de acea filosofie a vieții care ni se impune din afară – și nu doar oamenilor, dar și popoarelor, și statelor. Nu voi enumera îngrozitoarele perversiuni și păcate care azi în cultura și gândirea politică occidentală se prezintă ca o varietate a comportamentului uman, adică ar putea fi o variație, o altă variație, dar nicidecum nu este un păcat. În locul noțiunii de păcat – ni se inoculează că acceptăm liberul arbitru între diverse variații ale comportamentului uman. Ce este aceasta dacă nu e demonizare?
Dumnezeu ne-a spus direct că există bine și rău, că există calea vieții și calea morții. Iar acum se spune: „Nu mai există un bine sau un rău absolut”. Nu se fac atacuri directe asupra binelui, dar se acționează așa, ca omul să gândească: „Cui îi pasă, doar sunt un cetățean liber într-o țară liberă, nu am încălcat legea, însă cum mă comport cu soția, cu soțul, cu copiii – mă privește doar pe mine”. Și această lipsă de dare de seamă a omului contemporan în fața lui Dumnezeu din pricina credinței slabe, iar uneori din cauza dispariției depline a credinței, duce la dezumanizarea societății umane.
Chiar și cei care nu cred în Dumnezeu se apucă de cap: „ Ceva trebuie să facem cu tineretul nostru și în genere cu oamenii, ce se întâmplă?!” Dar se întâmplă ceea despre ce spunea Dostoievski: dacă nu există Dumnezeu, atunci totul este permis. Dacă nu există criteriul adevărului, înseamnă că poți face orice dorești. Bineînțeles, străduie-te să nu încalci legea, altminteri vei fi tras la răspundere, însă chiar și fără de a încălca legea poți face multă pacoste, poți distruge moralicește, duhovnicește multe vieți, multe familii, poți aduce mult rău Patriei!
Am avut posibilitate să vizitez o clinică de psihiatrie, să discut cu psihiatri experimentați și puneam aceeași întrebare: „Puteți face deosebire între un bolnav psihic și unul posedat?” Răspunsul a fost: „Nu, nu putem, dar există un astfel de model de comportament al pacienților noștri, care nu se încadrează în noțiunea de maladie psihică, iar demența se vede pe față, pe ochi, deși nu putem descrie comportamentul lor în limitele unei diagnoze anumite”. Iată ce răspuns am obținut și aceasta mărturisește despre faptul că și în timpurile noastre există oameni care sunt posedați de duhul răutății.
Dacă se află în izolare, sub control medical – este una. Dar dacă demonizarea nu este însoțită de un comportament antisocial? Dacă cel posedat nu încalcă legea, dar în interiorul lui sălășluiește răul – cât de periculos este acel om! Dar dacă el, datorită talentelor și capacităților sale, ajunge la putere – cât de periculos poate fi! Dacă are putere asupra unor colective de muncă, a unor comunități de oameni, deoarece nu i s-a pus vreo diagnoză? Da, mulți vor spune: „Este o persoană mizerabilă, dificilă, este imposibil să stau cu ea”; însă nimeni în societatea laică nu poate limita comportamentul unei atare persoane.
Dar ce o poate limita? O poate limita doar harul lui Dumnezeu și nu doar să o limiteze, dar să o tămăduiască, precum a tămăduit Domnul pe cel demonizat din Evanghelie. Domnul a dat și Bisericii lui Dumnezeu posibilitatea de vindecare – prin Sfintele Tainele, prin rugăciune, prin învățătura evanghelică măreață care, ajungând la mințile și inimile oamenilor, schimbă comportamentul omului.
Biserica este anume comunitatea de vindecare. Probabil de aceea sunt atrași către această comunitate și oamenii bolnavi, iar pe aceștia niciodată nu se permite de a-i respinge de la comunicare, doar și ei sunt frații și surorile noastre. Deși este dificil să ne aflăm alături de o persoană bolnavă, trebuie să ne înfruntăm pe noi înșine și să vedem în ea același om precum suntem și noi. Deoarece Biserica este o comuniate a tămăduirii – și din punctul de vedere al relațiilor personale, și în sensul direct al vindecării societății de la puterea întunericului, rea și distrugătoare. (…)
Biserica este o comunitate a concilierii și a dragostei și noi în niciun caz prin comportamentul nostru, prin propovăduirea noastră, nu trebuie să slujim contrariului.»
Sursa: Patriarchia.ru