Partea 1
Prima greșeală este că unii oameni au față de sfinți o atitudine ca față de idolii păgâni. Și merg în lăcașul ortodox tot așa cum mergeau înainte vreme păgânii la idolii lor.
În ce constă esența gândirii păgâne? De cele mai multe ori păgânul este materialist. El și-a orientat conștiința pentru acapararea bunurilor materiale. El nu are nevoie de Dumnezeu. El are nevoie de o anumită valoare materială sau financiară care este importantă pentru el și pentru a cărei dobândire el va merge la multe. Inclusiv la rugăciunea în sfântul lăcaș ortodox.
Îmi aduc aminte de un film documentar vizionat, despre pescarii și vânătorii dintr-o țară anume. Era un moment în care se putea observa cum se naște religia păgână. Acei pescari depind în mare măsură de pescuit. În ziua de azi este unica sursă de existență a lor. Iar pescuitul depinde de „comportamentul” răului, de fluxurile și refluxurile lui etc. Într-un cadru de film un bărbat (era deja veacul al XXI-lea) se apropie de râu, îi șoptește ceva, mângâie râul, efectuează anumite ritualuri. Apoi se apucă de pescuit. Se vede că atitudinea lui față de rău este ca față de o zeitate, precum o aveau egiptenii anticii în relația lor cu Nilul de care depindeau.
Adică zeii păgâni în multe cazuri sunt simbolurile naturii „zeificate”. Căderea în păgânism consta în faptul că a fost pierdută credința în Dumnezeul cel Unic – Izvorul vieții și Unicul Împărțitor al tuturor bunurilor – și ale celor duhovnicești, și ale celor materiale. Este uitată calea ce duce la El. Iar omul este concentrat doar pe cele materiale și pe satisfacerea propriilor necesități, strâns legate de patimi, plăceri și păcate.
De aici se trage, apropo, și evlavia excesivă ritualică în rândul unor enoriași ai bisericilor noastre. Precum și fantezia superstițioasă ce duce la devierea de la ortodoxie. Ceea despre ce vorbea sfântul mai-marele apostol Pavel: „Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă.” (1 Tim. 4:7). Sfântul apostol este destul de categoric în cele spuse. El folosește cuvântul „basme” pentru născocirile băbești și lumești.
De ce? După cum s-a menționat mai sus, păgânul deseori este materialist în esența sa. De aceea el are nevoie de un chip material pentru înțelegerea sa schimonosită a lumii duhovnicești. Aici apare magia. Ritualul magic care este strict numeric și geometric. Și orice deviere de la ritual este percepută ca o irealizare a lui. O atare gândire păgână-magică era proprie slavului din vechime. Și, din păcate, noi am moștenit-o de la strămoșii noștri ca o anumită atracție mentală față de acest păcat cu care trebuie să luptăm.
După opinia mea, o atare concepție păgână-magică asupra lucrurilor a fost forța motrice principală a scindării care s-a întâmplat în Biserică în secolul al XVII-lea. Ce diferență este între un adept de rit vechi și un ortodox? În esență, niciuna. Nucleul ortodoxiei – dogma – nu este periclitat. Diferența este doar în atitudinea față de aspectul ritualic materialist. Însă în opinia unui credincios de rit vechi facerea crucii cu două degete și cărțile vechi, necorectate de erorile faptice, erau cele adevărate, iar facerea crucii cu trei degete nu este cu putință de acceptat. Deși, de fapt, și facerea crucii cu două degete și cu trei degete exprimă unul și același simbol al lui Dumnezeu în Sfânta treime, doar cu diferite degete.
Și iată că o persoană de o factură aproximativă ca cea despre care am vorbit intră în biserică ca să se roage în felul următor. Sfântului Nicolae – pentru cei ce călătoresc, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – pentru copii, sfântului mare mucenic și tămăduitor Pantelimon – pentru sănătate.
În mod vădit pe astfel de oameni îi trădează comportamentul, ei parcă nu au nevoie de altar. Ei nu îi atrag nicio atenție. El nu constă scopul lor. Ei vin conștient la o icoană concretă cu rugămintea lor. Și, rugându-se, uneori comandând la preot un Te Deum, pleacă. Pe ei nu îi interesează convorbirea cu Dumnezeu. Pe ei îi interesează îndeplinirea rugăminții lor concrete.
Persoanele care vin la biserică pentru Dumnezeu se deosebesc. Parcă sufletul lor se întrevede prin ochii larg deschiși. Ei au venit la biserică ca să se împărtășească cu sfințenia Creatorului. Una din manifestările exterioare ale acestor persoane este că ei timp îndelungat se află în biserică. Pot sta în picioare sau se pot așeza. Lor le place să se afle în Casa lui Dumnezeu, să simtă asupra lor și în sine prezenta Lui, să se împărtășească cu El.
Pe când oamenii veniți în biserică din cauza unei probleme concrete, umblă prin biserică ca prin magazin. Au pus aici o lumânare, s-au mutat la altă icoană etc.
Eu nu spun că nu e necesar. Desigur că trebuie de făcut și asta. Dar, în primul rând, trebuie de săvârșit ceea ce e cel mai important – întâlnirea cu Dumnezeu.
Întâlnim un gând interesant la sfântul ierarh Ignatie (Breanceaninov): „Rugăciunea, ca și convorbirea cu Dumnezeu, este un bine suprem, deseori mult mai mare decât ceea ce cere omul – și multmilostivul Dumnezeu, fără a îndeplini cele cerute, îl lasă pe rugător cu rugăciunea lui, ca el să nu o piardă, să nu lase acest bine suprem, atunci când va căpăta binele cerut, care este mult mai mic”.
De aceea trebuie să ținem minte întotdeauna că sfântul nu este un zeu, care ar fi responsabil pentru o anumită stihie și pentru un compartiment ce livrează anumite bunuri. Omul sfânt sau Îngerul este, în primul rând, transmițătorul harului Dumnezeiesc și al dragostei Tatălui și Fiului, și Sfântului Duh. De aceea sfinții sunt numiți deseori nevoitorii lui Dumnezeu. Ei s-au nevoit prin viața lor pentru Dumnezeu și Domnul i-a umplut cu dărnicie ca pe niște vase cu harul Său care se revarsă în lume, inclusiv, și prin sfinți.
Anume de aceea în iconografia ortodoxă există una din legile principale – chipul fiecărui sfânt este hristocentric. Persoana principală de pe icoană nu este sfântul, ci Dumnezeu Care strălucește prin el.
Sarcina principală în biserică este să înțelegi nu ceea ce dorești tu, dar ceea ce dorește Dumnezeu de la tine. Deoarece dorința ta nu întotdeauna poate să fie folositoare pentru tine, iar voia lui Dumnezeu întotdeauna acționează pentru mântuirea ta.
Protoiereul Andrei Cijenko
Sursa: Pravlife.org