Sfaturi duhovnicești
Orişice patimă este potrivnică adevărului şi binelui, însă zavistia mai mult decât toate, căci fiinţa ei o alcătuiesc minciuna şi răutatea; această patimă este, dintre toate, cea mai nedreaptă şi cea mai otrăvită şi pentru cel care o poartă în sine, şi pentru cel asupra căruia este îndreptată. In mic, ea se găseşte la toţi; omul pizmuieşte îndeobşte pe cei de o seamă cu el şi mai mult încă pe cei aflaţi mai presus.
Egoismul se întărâtă şi zavistia începe să cuprindă inima. Acest lucru nu e atât de chinuitor, atunci când şi celui pizmaş îi e deschisă calea spre propăşire; dar când această cale este închisă, şi mai ales când este închisă de către cel faţă de care deja s-a încropit zavistia, imboldurile ei sunt deja de nestăvilit: este cu neputinţă de împăcat. Zavistia cere răsturnarea potrivnicului şi nu se linişteşte până ce nu va reuşi cumva să facă asta, ori până când nu obţine pieirea zavistnicului.
Oamenii binevoitori, la care simţămintele de simpatie au întâietate asupra celor egoiste, nu suferă de pizmă. Acest fapt arată şi celor care bolesc de pizmă calea spre stingerea ei.
Aceştia trebuie să se grăbească a deştepta în sine bunăvoinţa, mai ales faţă de cei pe care îi pizmuiesc, şi s-o arate prin fapte, iar zavistia se va domoli. Încă puţină silinţă şi ea, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va stinge de tot.
Lăsând-o însă în voia ei, te va chinui, te va usca şi te va băga în mormânt, dacă nu te vei birui pe tine însuţi şi nu te vei sili să faci bine celui pe care îl pizmuieşti.
Sfântul ierarh Teofan Zăvorâtul. Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an