Orașul Capernaum, în care Mântuitorul a predicat și a săvârșit mai multe minuni descrise în Sfânta Evanghelie și unde au fost chemați primii apostoli pescari, se afla pe malul nord-vestic al lacului Ghenizaret (Marea Galileii). Devenit sat după năvălirile arabe, a fost părăsit definitiv în secolul XIII, astăzi păstrându-se doar ruine. În sec. XX teritoriul său a fost împărțit în două, o parte revenindu-i Bisericii romano-catolice, alta – Bisericii Ortodoxe (Patriarhia Ierusalimului). Per ansamblu locul a devenit un parc național în statul Israel.
Astăzi în cultura mondială cuvântul „capernaum” a căpătat un sens peiorativ. Nu putem să nu aducem aminte cuvintele Mântuitorului: „Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî.” (Matei 11:23). Imaginea sa evanghelică este cea care mai dăinuie, căci tăinuiește urmele minunate ale Mântuitorului Iisus Hristos.
Două mii și ceva de ani în urmă, pe când Iisus a intrat odată în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș (centurion), adică un ofițer comandant în armată romană. Deși păgân, a aflat și a crezut în nemaipomenita lucrare a lui Iisus. Și L-a rugat pe Domnul, anunțându-I că o slugă tânără de-a sa zace în propria lui casă, slăbănog fiind, și se chinuie cumplit (Matei 8:6).
Este interesant că sutașul Îl roagă (după cum este scris în Evanghelie), dar totuși cu o oarecare sfială, limitându-se la doar a anunța necazul avut, neîndrăznind de a-L ruga direct. Iar Iisus, văzând această ieșire deosebită a unui șef păgân care făcea parte din trupele romane de ocupație și care dădea dovadă de o credință în misiunea deosebită a lui Hristos – îi spune că va veni și-l va vindeca. În acest fel sutașul este provocat să răspundă, arătându-ne nouă și iudeilor prezenți, pe lângă smerenie, și o vădită credință puternică: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face.” (Matei 8:8-9)
De această dată Iisus se miră mult de asemenea cuvinte și le spune celor ce veneau după El că la nimeni din Israel nu a găsit atâta credință ca la acest sutaș. Mai departe anunță o profeție cu totul deosebită, care s-a adeverit întru totul. Și anume că mulți „vor veni de la răsărit și apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor”. Adică ceea ce era pregătit strict poporului ales, de a sta la masa Împărăției Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov, va fi accesibil și altor popoare, păgâne și periferice, care vor da dovadă de mai multă credință, smerenie și sfințenie decât poporul lui Avraam, Isaac și Iacov, care sunt evreii – numiți „fiii Împărăției”. Rușinați fiind pentru trufia și fățărnicia lor – „vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.”
Ei care din naștere aparțin poporului ales vor ajunge respinși și lepădați de Dumnezeu pentru necredința și cruzimea lor (Matei 10:33), și aruncați în starea de îndepărtare infernală față de Dumnezeu – sursa vieții și luminii. Astfel cei dintâi devin cei de pe urmă, iar cei de pe urmă devin cei dintâi. Deși cu toții suntem în întuneric (1 Corinteni 13:12), există așadar o ierarhie a întunericului (respectiv a luminozității), împărțit în primul rând în cel interior și în cel exterior („din afară”), care indică gradul de îndepărtare față de „Soarele dreptății”, care este Hristos, plasat arhitectural în vârful bolții bisericești – Piatra din capul unghiului. Capătul îndepărtării este descris drept loc unde e plânsul și scrâșnirea dinților – imagine ce descrie o stare a disperării profunde, fără de ieșire (un fel de horror sacrilegii).
Poporul ales va fi înlocuit de poporul creștin, care formează Biserica lui Hristos, Adevăratul Israel, și care va căpăta caracteristică supranațională și va fi bazată pe unirea cu Duhul lui Hristos (Romani 8:9), în care nu mai este elin, nici iudeu (Galateni 3:28). Deși pericolul aruncării în întunericul cel mai dinafară este păstrat și pentru membrii acestui popor nou ales, dacă ei se vor iudeiza, vor trăi superficial și indiferent și nu vor mai tinde către sfințenie, iubire și adevăr, conform învățăturii evanghelice (1 Petru 2:9). „Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat ramurile fireşti, nici pe tine [ramură de măslin sălbatic, n. m.] nu te va cruţa.” (Romani 11:21)
Totuși misiunea poporului iudeu nu s-a încheiat, el oricum rămâne un popor ales, deși de această dată ales pentru nașterea celui așteptat de dânșii, și care va veni în numele său. „Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi.” (Ioan 5:43) Lucru prezis în mai multe locuri (se are în vedere venirea lui antihrist), și fără de care nu putem ajunge la Parusia.
Astfel poporul evreu continuă să joace un rol tainic în iconomia lui Dumnezeu. „…Căci dacă înlăturarea lor [a iudeilor, n m.] a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor la loc, dacă nu o înviere din morţi?..” (Romani 11:15)
Când o să vrem să-L rugăm ceva pe Dumnezeu, să ne aducem aminte de acest sutaș, de inima sa miluitoare, de smerenia sa adâncă, credința și nădejdea puternică în Mântuitorul Hristos. Acest pasaj este actual în special pentru toți directorii, ofițerii, șefii și conducătorii care au în subordine lucrători și slujitori. Mai ales astăzi, când omul a ajuns atât de devalorizat (spunea undeva André Malraux: de cum au apărut mașinile, omul s-a ieftinit și cu cât progresează tehnica, cu atât scade prețul omului).
„Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.”(Matei 8:13)
Iereu Anatolie Juraveli