Noi ne închinăm Crucii lui Hristos în mijlocul Postului Mare pentru a ne aduce aminte de suferinţele Domnului. De obicei, pe la mijlocul postului, mulţi oameni încep să obosească de pe urma înfrânării, de mâncărurile de post, de frecventarea slujbelor dumnezeieşti îndelungate; survine o anumită slăbiciune duhovnicească. Pentru a depăşi această slăbiciune, a nu da înapoi, a continua calea Postului Mare noi şi privim la Crucea Domnului, ca să conştientizăm încă odată ce semnifică Jertfa de pe Golgota.
Pe lângă semnificaţia profundă, mântuitoare, jertfa de pe Golgota ne-a arătat chipul suferinţei – al suferinţei nemeritate, al suferinţei nedrepte. Fiecare om în viaţa sa se ciocneşte de nişte obijduiri injuste, de ofensări, intrigi, viclenii. Şi cât de mult suntem răniţi, când suntem obijduiţi pe nedrept! Chiar dacă suntem obijduiţi pe drept şi atunci ne simțim ofensaţi. Şi dacă e pe nedrept – ce profunzime de emoţii are fiecare din noi. Şi deseori, când aceste emoţii sunt legate de anumite tulburări din viaţă – pierderea serviciului, compromiterea carierei şi multe alte împrejurări dureroase pentru om – noi, pierzând răbdarea, chiar începem să cârtim împotriva lui Dumnezeu: „Doamne, unde eşti? De ce nu vezi cum mă obijduiesc? De ce nu vezi cum sufăr? Unde e dreptatea?”.
Cât de des răsună astfel de cuvinte, mai ales la spovedanii, când oamenii vin nu să se pocăiască, dar să-şi reverse durerea şi deseori chiar în faţa crucii şi Evangheliei cârtesc împotriva vieţii lor, împotriva sorţii sale şi, prin urmare, împotriva lui Dumnezeu.
Crucea lui Hristos este scoasă în centrul bisericii pentru ca fiecare din noi, apropiindu-se de această cruce, să înţeleagă că pe ea a fost răstignit Acela Care a suferit, fiind nevinovat. Hristos a trecut toată bezna şi a atins profunzimea suferinţelor omeneşti. Cu suferinţele Lui nici o suferinţă omenească nu se poate compara. De aceea niciodată şi nicicând noi nu putem să cârtim împotriva lui Dumnezeu, fiindcă prin jertfa Fiului Său El astupă orice buze cârtitoare.
Pentru noi Dumnezeu nu este un aruncător de fulgere ca pentru păgânii din antichitate, nu este un împărat atotputernic ca în alte religii. Pentru noi Dumnezeu este Omul Care a suferit din cauza nedreptăţii omeneşti şi Care a răscumpărat toată bezna suferinţelor omeneşti. Fie ca şi calea Postului Mare să ne ajute să conştientizăm sensul Crucii lui Hristos şi să ne întărim în încrederea faţă de Dumnezeu. Şi dacă suferim, trebuie să ţinem minte că nu este viaţă omenească fără cruce.
Privind la Crucea lui Hristos, noi trebuie să ţinem minte că fiecare om îşi are crucea sa. Doar pe copertele lucitoare ale revistelor mondene nu există suferinţe. În viaţa omenească suferinţele sunt incluse atât de organic în însăşi existenţa omului, încât a le smulge este imposibil. Şi Crucea lui Hristos ne ajută să ducem propria cruce, iar rugăciunea în faţa Crucii trebuie să se reducă, în primul rând, la rugămintea ca Domnul să ne dea puteri, curaj, răbdare, să ne întărească credinţa, pentru ca purtarea crucii lui Hristos (iar orice suferinţă este crucea lui Hristos) să fie pentru noi tot aşa de mântuitoare, cum a fost mântuitoare Crucea Domnului de pe Golgota.
Din predica după Utrenia din ajunul Duminicii Sfintei Cruci
în Catedrala maritimă „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Sankt-Petersburg,
6 martie 2010
Sursa: Патриарх Московский и всея Руси Кирилл. Тайна покаяния. Великопостные проповеди
(2001–2011). Москва, 2012