Acum câteva zile mai multe surse informaționale obedinete guvernări PAS au difuzat o știre parcă trasă la indigo, cu pretenții de senzație sugerată de însuși titlul: „Preoții din Republica Moldova, liberi să treacă sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române.”
După care venea explicația unei asemenea libertăți: „Asta după ce Curtea de Apel Chișinău a anulat două contracte semnate la începutul anilor 2000 între Ministerul Culturii și Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, care ar fi determinat mai mulți preoți să rămână sub jurisdicția Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, subordonată Moscovei”.
Știrea se încheia cu un apel mobilizator al unui oarecare „paroh” (numele lipsea) al bisericii „Sfânta Parascheva” din satul Ratuș, raionul Criuleni, către preoții Bisericii Ortodoxe din Moldova: „Nici o oprire sau sancțiune a mitropolitului Vladimir nu mai este valabilă și este neavenită! Curaj tuturor și debarasați-vă de frică! A căzut sistemul dictatorial, rămân doar rămășițele acestei structuri necanonice, care se zbate ca o hienă încolțită. Patriarhia Română este casa tuturor creștinilor ortodocși din Moldova.”
Făcând abstracție de pretinsa senzaționalitate, precum și de limbajul mitingard al apelului pretinsului preot, impropriu unui slujitor al Sfântului Altar, am hotărât să ne familiarizăm cu invocata hotărâre a Curții de Apel Chișinău – să vedem și noi, chiar dacă suntem conștienți de absurditatea unei astfel de presupuneri, în ce mod o instanță de judecată laică poate oferi preoților libertatea de a trece de la o Biserică locală la alta?
Este vorba despre decizia nr. 2-13106823-02-3а-27102021, din 5 aprilie 2023, a Completului specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău. Prin această decizie au fost anulate două contracte dintre statul Republica Moldova în persoana Ministerului culturii și Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove și anume (citez din textul documentului):
- a) „contractul de colaborare privind protecția și utilizarea monumentelor ecleziastice de istorie și cultură, încheiat la 4 ianuarie 2003, între Ministerul Culturii și Mitropolia Moldovei” și
- b) „contractul de transmitere în folosință și obligație de protecție a mănăstirilor monumente de istorie și cultură de importanță națională, încheiat la 10 septembrie 2008 între Ministerul Culturii și Turismului și Mitropolia Moldovei”.
În decizie se mai menționează că, deși ea „este executorie din momentul emiterii, însă poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție”.
Nu sunt specialist în drept, așa că nu voi intra în detaliile juridice ale acestei decizii. Dar vreau să mă împărtășesc cu câteva considerente sugerate de către această știre.
Primul. Fără îndoială, nici o instanță laică nu-i poate acorda unui preot „libertatea” de a încălca sfintele canoanele și de a trăda Biserica locală și arhiereul eparhiot, cărora el le-a jurat credință la hirotonirea sa în treapta de iereu. Altfel pot gândi doar oamenii străini Bisericii. Și dacă anume așa consideră inclusiv persoanele din organizația numită „Mitropolia Basarabiei”, aceasta dovedește o dată în plus că avem de-a face cu cine vrei, numai nu cu oamenii care aparțin Bisericii lui Hristos.
Al doilea considerent vine să continue logica precedentului. A gândi că pe un preot îl leagă de Biserică doar faptul că în folosința ei se află clădirea unde părintele săvârșește slujbele și, deci, dacă Biserica este privată de dreptul la o astfel de folosință, atunci preotul îndată o va părăsi – așa pot gândi numai niște schismatici pe care îi interesează doar clădirile bisericești.
Bunăoară, în Ucraina, în ultimii ani, observăm multe exemple când preoții bisericii canonice – ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina – sunt expulzați cu forța din sfintele lăcașe, acestea fiind anterior renăscute sau construite din contul enoriașilor, iar în locul slujitorilor Sfântului Altar sunt aduse persoane purtând sutana. Și care-i rezultatul? Bisericile care au fost transmise schismaticilor rămân goale, iar părintele alungat, împreună cu enoriașii, slujește fie în aer liber, fie într-o încăpere provizorie adaptată pentru slujire, fie acasă la cineva dintre mireni.
Și chiar dacă ne închipuim un scenariu din cele mai proaste pentru evoluția situației bisericești din Moldova – și anume că statul moldovenesc, care este proprietar al patrimoniului imobiliar bisericesc cu statut de monumente de istorie și cultură, va hotări să retragă lăcașele de cult de la Biserica Ortodoxă din Moldova și să le transmită schismaticilor din „Mitropolia Basarabiei”, – chiar și în cazul unui asemenea scenariu care va complica extrem de mult slujirea și viața preoților moldoveni, eu nu am temei să mă îndoiesc de faptul că absoluta majoritate a cucernicilor părinți va rămâne fidelă jurământului preotesc.
Care jurământ, printre altele, îi obligă să păzească sufletele ce le au în grijă de toate ereziile și schismele și să nu intre în comuniune euharistică cu persoanele care nu aparțin Bisericii Ortodoxe sau care se află în schismă.
Cel de-al treilea considerent se referă la o posibilă soartă a patrimoniului imobiliar bisericesc din Republica Moldova.
Haideți să ne amintim cum la întâlnirea Patriarhului Daniel al României cu președintele parlamentului moldav Igor Grosu, desfășurată la București pe 19 ianuarie al acestui an, s-a discutat problema transmiterii în proprietatea „Mitropoliei Basarabiei” a unui număr de edificii bisericești. Printre altele, voi menționa că Patriarhia Română nu are temeiuri morale să revendice aceste proprietăți (poate cu excepția a câteva clădiri dintr-o listă voluminoasă), deoarece nu frații noștri români au fost cei care le-au edificat. Aproape toate clădirile bisericești istorice au fost construite înainte de 1917 – în perioada când Basarabia făcea parte din Imperiul Rus. Sfintele lăcașe s-au ridicat prin eforturile ierarhilor Eparhiei Chișinăului și a Hotinului din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse atât din contul acestor ierarhi, cât și cu banii alocați de Sfințitul Sinod Guveramental (adică cu banii statului rus) și de către filantropii particulari.
Din păcate, pentru moralitate nu se mai găsește loc în situația politică de astăzi din Moldova, situație pe care România o consideră benefică pentru a-și rezolva problemele. În realitate însă treaba se prezintă și mai complicată și nu se reduce doar la pretențiile Patriarhiei Române pentru imobilele bisericești dintre Nistru și Prut. În presiunea crescândă asupra Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove se simte o mână mult mai puternică – cea americană.
Nu este vreun secret faptul, au fost publicate nu puține materiale la temă, că în confruntarea cu Rusia Statele Unite ale Americii, acționând pe mai multe fronturi, au deschis și un „front de atac” împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse. În Ucraina SUA folosesc Patriarhia Constantinopolului ca unealtă pentru a extinde schisma bisericească. Și, deși Soborul Bisericii Ortodoxe din Ucraina, care a avut loc la 27 mai 2022 la Feofania din Kiev, a operat în statulul ei modificări menite să-i asigure o independență deplină prin eliminarea oricăror referințe la Patriarhia Moscovei, cu toate acestea prigoana asupra Bisericii din Ucraina doar s-a intensificat. Așa se întâmplă întotdeauna, concesiile în lucruri mărunte nu fac decât să-i întărâte și mai mult pe prigonitori.
Este clar că, dacă ne referim la situația noastră, americanilor nu le place menținerea relației dintre Biserica Ortodoxă din Moldova și Patriarhia Moscovei. Dânșii sunt profund indiferenți față de faptul că este vorba numai despre o relație pur duhovnicească, cu atât mai puțin le pasă lor de canoane. Or, cu Biserica Ortodoxă Rusă moldovenii nu trebuie să aibă nici un fel de relații, în asta constă scopul. Și întrucât în Republica Moldova de mai bine de treizeci de ani există schisma inspirată în 1992 de către Patriarhia Română prin crearea „Mitropoliei Basarabiei”, cei de peste ocean au decis să folosească Biserica Română ca sculă de agravare a situației bisericești în Republica Moldova.
Anume prin prisma influenței „mânii americane” sunt tentat să percep anularea de către Curtea de Apel Chișinău, la 5 aprilie curent, a celor două contracte privind soarta imobilelor bisericești drept un semnal de alarmă – semnal ce prevestește creștinilor ortodocși din Republica Moldova scârbiri și ispite într-un viitor apropiat.
Și, apropos, să nu ne mire că la noi în țară neprietenii Bisericii canonice s-au trezit tocmai peste cinci luni după adoptarea hotărârii judecătorești sus-menționate. Dormitau în tot acest răstimp pentru că nu venise comanda să se trezească. Dar iată, comanda a venit. Din care cauză ne așteptăm la noi atacuri și provocări, nădăjduind la fel ca în toate timpurile în ajutorul lui Dumnezeu.
Victor Josu