De multe ori ne întrebăm, de ce persistă boala la om? De ce atât de des ne îmbolnăvim? Care sunt cauzele de îmbolnăvire a omului? Sunt niște întrebări retorice, enigmatice și pline de mister. Încercăm să căutăm diferite răspunsuri, dar în zadar, căci răspunsurile sunt inevitabile. Încercăm de multe ori să găsim răspunsuri, uneori să soluționăm problema chiar singuri până ne confruntăm cu diagnoze destul de grave. De unde se iau diagnozele bolilor, diferite maladii cu diferite „buchete de flori” complicate într-un secol atât de avansat cu tehnologii informaționale superbe? Unii răspund că bolile vin pe cale de moștenire din generație în generație, alții zic că vin din neatenție, din diferite infecții, accidente etc.
Odată, aflându-mă la o stație de autobus dintr-o suburbie a Chișinăului, o femeie în etate îmi spune:
– Doamne, oamenii de azi sunt atât de păcătoși și răi, că de dimineață până seară fac numai păcate și vor să mai fie sănătoși. Dacă ar da ascultare mai mult lui Dumnezeu, fiecare ar avea o altă viață, poate nu s-ar fi îmbolnăvit!
– Așa este, o susțin eu, că omul când trece printr-un accident, are o durere oarecare, atunci apelează la Domnul. Dar până atunci ce-a făcut? De ce nu s-a rugat?…
– Păi, dacă s-ar fi rugat o fi avut o altă viață, îmi șopti femeia cu glas tremurând, – bunăoară eu. Ce folos că am muncit toată viața din greu, apoi am fost peste hotare și iată m-am trezit bolnavă de cancer și ce mă fac acum? Ce folos din asta, că trăiesc zile numărate. Și cam știu eu din ce cauză m-am îmbolnăvit. Am fost tânără și nu credeam în Dumnezeu. Dar acum, la anii aceștea fac ce pot face, dar e tâtziu…
– Da, aveți o boală satanică, cancerul e boala secolului, pe care majoritatea oamenilor o poartă în trup, această boală canceroasă și nu se mai tratează, depinde la ce stadiu este.
– Eu una mă bucur și-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit ziua de azi și prin voia Lui îmi va dărui câte zile voi merita, că tare păcătoasă mai sunt…
Din depărtare venea autobusul, se opri și femeia urcă tristă fără mine, că eu așteptam un alt autobus. Priveam la femeia care m-a salutat prin geamul autobusului și mă gândeam la durerea ei. Doamne, ce durere și necaz poartă în suflet această femeie? Îmi ziceam în gând, de-ași avea o putere cerească, aș trata toată lumea din jur…
Adevărat că boala vine din păcatul omului, pe care-l comite pe parcursul vieții și dacă nu este mărturisit, nu se pocăiește, evident că Cel de Sus nu bate cu bățul. Uneori oamenii se pedepsesc și pe pământ și în cer. Oamenii nu îngrijesc de suflet, nu duc o evidență, trăiesc la întâmplare. Majoritatea preoților în timpul Sfintelor Liturghii vorbesc enoriașilor despre grija față de suflet care trebuie să se facă prin: rugăciune, post, ascultare de Dumnezeu, mărturisire, să primească Sfintele Taine.
Bolile sunt diferite. Există unele care, cu siguranţă, au sursa în păcatele părinţilor. Acestea sunt cele care se produc din cauza faptului că părinţii fumează, beau excesiv sau nu se abţin, încălcând porunca a şaptea: „Să nu curveşti!” , adică acele boli care provin direct din păcatele părinteşti. În aceste cazuri, trebuie să avem în vedere mai mult cauza bolii decât efectul ei.
Dușmanul sănătății îl reprezintă, desigur, suferința, sub toate aspectele ei. Deși boala şi moartea ne marchează traiul pământesc, se cuvine să ne reamintim că dintru început ele nu făceau parte din existența omului, ci au intrat în lume prin păcat. Nimic nu apare mai contrar firii umane create după chipul lui Dumnezeu decât păcatul și moartea. Noi însă ne-am obișnuit și cu păcatul, și cu moartea, considerându-le – în mod eronat – fenomene naturale.
Păcatul este pricina tuturor necazurilor omului, atât în timp, cât și în veșnicie. Necazurile alcătuiesc o urmare oarecum firească, o însușire oarecum firească a păcatului, la fel cum suferințele pricinuite de bolile trupești alcătuiesc o însușire nedespărțită a acestor boli, o lucrare proprie lor. Boala slăbănogului a fost o pedeapsă pentru păcate, precum se vede limpede din povața dată de către Domnul celui tămăduit: „Iată că te-ai făcut sănătos: de acum să nu mai greșești, ca să nu-ți fie ție ceva mai rău.” Domnul, Care i-a dat poruncă slăbănogului vindecat să nu mai cadă iarăși în păcatele pentru care fusese pedepsit cu boală, i-a dat aceeași poruncă și păcătoasei căreia îi iertase păcatele.
Vindecarea sufletului și vindecarea trupului sunt date de Milostivul Dumnezeu cu o condiție, care este întotdeauna aceeași: păcatul femeii era păcat de moarte; este limpede că și păcatul slăbănogului facea parte din păcatele de moarte. Tocmai aceste păcate atrag în cea mai mare măsură pedeapsa lui Dumnezeu! Omul este chemat la pocăință fie prin boala trimisă asupra lui, precum s-a întâmplat cu slăbănogul, fie prin prigoana pe care Dumnezeu a îngăduit să o dezlănțuie asupra oamenilor, precum s-a întâmplat cu David, fie în alt fel.
Sub orice chip s-ar arăta pedeapsa lui Dumnezeu, trebuie s-o primim cu smerenie și să tindem fără întârziere spre împlinirea acelui scop dumnezeiesc cu care e trimisă ea: să ne grăbim a folosi doctoria pocăinței.
Raisa Plăieșu,
pentru „Tradiția”