La Dumnezeiasca Liturghie se citește Sfânta Evanghelie după Marcu, capitolul 16, versetele 1-8:
Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt.
Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?
Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare.
Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat.
Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus.
Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.
Tâlcuirea Sfâtului Ierarh Teofan Zăvorâtul:
Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici genelor lor dormitare, până ce n-au aflat pe Cel Preaiubit! Iar bărbaţii parcă se împiedică în picioare: merg la mormânt, îl văd pustiu şi rămân în nedumerire: ce putea să însemne faptul că nu-L vedeau pe Domnul ? Nu, aici e vorba de dragoste chibzuită, care se teme de greşeală din pricina înaltului preţ al dragostei şi al ţintei sale. Atunci când au văzut şi au pipăit şi ei, fiecare dintr-înşii a mărturisit nu cu limba, asemenea lui Toma, ci cu inima: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”, şi de-acum nimeni n-a mai putut să-i despartă de Domnul.
Mironosiţele şi Apostolii închipuie cele două laturi ale vieţii noastre: simţirea şi chibzuinţă. Fără simţire, viaţa nu e viaţă; fără chibzuinţă, viaţa e oarbă – iroseşte mult şi dă puţină roadă sănătoasă. Simţirea trebuie să meargă înainte şi să dea imbold, iar chibzuinţă să hotărască timpul, locul, mijlocul de împlinire şi, îndeobşte, întreaga rânduială a ceea ce inima socoate să facă. Înlăuntru, inima merge înainte; iar când e vorba de faptă – chibzuinţă.
Atunci când simţurile noastre se vor deprinde a deosebi binele de rău, poate că ne vom putea bizui numai pe inimă, aşa cum dintr-un pom viu ies de la sine muguri, flori şi roade, şi din inimă va începe atunci să răsară binele, amestecându-se în chip înţelegător în curgerea vieţii noastre.
Sfântul Teofan Zăvorâtul. Tâlcuri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an
La aceiași temă: Ziua femeilor ortodoxe