Aflǎm în aceastǎ Viaţǎ o deosebit de mişcǎtoare legǎturǎ între un fiu şi pǎrinţii sǎi – un fiu afierosit cu totul lui Dumnezeu încǎ înainte de a se naşte şi care totuşi trǎieşte cu pǎrinţii sǎi şi are grijǎ de ei pânǎ la moartea acestora.
Cam tot ceea ce ştim despre aceastǎ sfântǎ pereche vine din prima biografie a fiului lor, preaiubitul Sfânt Serghie din Radonej (8 octombrie).
Biografia a fost scrisǎ de Epifanie cel Înţelept, unul dintre ucenicii Sfântului Serghie. La începutul Vieţii Sfântului Serghie, el scrie: „Acest Serghie s-a nǎscut din pǎrinţi de neam şi drepţi. Numele tatǎlui sǎu era Chiril, iar al mamei Maria. Amândoi aveau o viaţǎ plǎcutǎ lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, împodobiţi cu toate virtuţile pe care le iubeşte Dumnezeu. Cǎci Dumnezeu nu lasǎ ca un copil, pe care vrea sǎ-l facǎ sǎ strǎluceascǎ, sǎ se nascǎ din pǎrinţi nedrepţi. Ci, mai curând, El pregǎteşte de mai înainte şi rânduieşte asemenea pǎrinţi preacinstiţi, lǎsându-i sǎ zǎmisleascǎ pe cel plǎcut al Sǎu. O prealǎudatǎ Pronie! O, bunilor pǎrinţi, ce aţi dat naştere unui asemenea copil.”
Maria s-a îngrijit îndeosebi de copil, încǎ de când se afla în pântecele ei, luând seama în chip deosebit la viaţa ei duhovniceascǎ. Stǎruinţa ei a crescut dupǎ ce pruncul a strigat cu glas mare de trei ori din pântecele ei pe când se afla la Sfânta Liturghie, lucru care i-a uimit pe toţi cei prezenţi. La început ea s-a speriat, dar a luat-o ca pe un semn de la Dumnezeu.
Semnul a îndemnat-o sǎ fie nu doar mai râvnitoare la rugǎciune, ci şi la post. Din acel moment şi pânǎ la naşterea copilului, ea s-a lipsit cu totul de mâncǎruri grase, carne, lapte, peşte şi bǎuturi alcoolice. Astfel, Epifanie scrie: „Cǎci la fel ca zǎmislirea, şi naşterea a avut loc cu post şi rugǎciune.” Şi atât ea, cât şi Chiril, au fost într-un gând: „Dacǎ copilul va fi bǎiat, sǎ fǎgǎduim cǎ-l vom duce la bisericǎ şi îl vom da lui Dumnezeu, Care singur este Fǎcǎtorul de bine al tuturor.”
Dupǎ naşterea lui, pǎrinţii l-au afierosit cu adevǎrat lui Dumnezeu. La botez, la patruzeci de zile, preotul, Pǎrintele Mihail, i-a dat numele de Bartolomeu. Când pǎrinţii au spus pǎrintelui Mihail despre felul cum copilul a strigat din pântece în timpul slujbei, el le-a povestit multe lucruri din Sfânta Scripturǎ despre felul cum Dumnezeu alege şi blagosloveşte pe anumiţi oameni chiar înainte de naştere. Iar despre Bartolomeu, Părintele Mihail a spus pǎrinţilor: „Bucuraţi-vǎ şi vǎ veseliţi, cǎci va fi vas ales de Dumnezeu, sǎlaş şi slujitor al Sfintei Treimi.” Îmbǎrbǎtaţi astfel, Chiril şi Maria crescurǎ pe Bartolomeu întru frica Domnului.
Când Bartolomeu a crescut, a înfǎţişat pǎrinţilor sǎi dorinţa sa arzǎtoare de a urma viaţa monahalǎ. Ei l-au rugat ca mai întâi sǎ aibǎ grijǎ de ei, ceea ce el a şi fǎcut:
„Acest minunat fecior fǎgǎdui cu bucurie sǎ le slujeascǎ atâta vreme cât vor trǎi. Şi din acea zi s-a strǎduit sǎ placǎ pǎrinţilor sǎi zilnic, în toate chipurile cu putinţǎ, spre a dobândi rugǎciunile şi blagosloveniile lor. Şi astfel a rǎmas o vreme în aşteptare, slujind şi plǎcând pǎrinţilor sǎi pânǎ ce aceştia s-au alǎturat cinului monahicesc, retrǎgându-se fiecare la o mânǎstire. Şi dupǎ ce au trǎit câţiva ani în viaţa monahalǎ, au pǎrǎsit aceastǎ viaţǎ, ducându-se la Dumnezeu. Însǎ şi-au blagoslovit fiul, cinstitul fecior Bartolomeu, cu multe blagoslovenii în fiecare zi, pânǎ la ultima lor suflare.”
Sfinţii Chiril şi Maria au murit cam în acelaşi an, 1334. Sfântul Serghie (aceste fiind numele pe care l-a luat mai târziu, la tunderea în monahism) şi-a îngropat pǎrinţii iubiţi, jelindu-i astfel: „Dupǎ ce le-a cântat cântǎrile de îngropǎciune, binecuvântatul fecior i-a dus la groapǎ cu multǎ cinste şi i-a îngropat cu pǎmânt şi lacrimile sale, ca pe cea mai preţuitǎ comoarǎ. El şi-a cinstit pe tatǎl şi pe mama sa cu lacrimi şi cu parastase şi Sfinte Liturghii. Şi pomenirea pǎrinţilor sǎi a împodobit-o cu rugǎciunile sale, cu milosteniile date sǎracilor şi hrǎnirea cerşetorilor.”
Dupǎ ce a stat lângǎ mormintele pǎrinţilor vreme de patruzeci de zile, s-a întors la casa pǎrinteascǎ spre a pune totul în rânduialǎ. Apoi a plecat sǎ-şi înceapǎ nevoinţele monahiceşti – strǎdanii ce l-au fǎcut sǎ reaprindǎ focul duhovnicesc al întregului pǎmânt rusesc pentru generaţiile viitoare.
Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”. Ed. Sophia, 2001
Sursa: CALENDAR ORTODOX