(Sfârșit. Începutul)
Omul din cauza rătăcirii sale sau a leneviei (sau a ambelor) crede așa: „Ei sunt sfinți, sunt niște «super eroi», «voinicii duhului», pe când eu sunt un păcătos. Niciodată nu voi putea ajunge la nivelul sfințeniei lor. Prin urmare, nici nu trebuie să încerc”. Și se resemnează, trasând o linie de demarcare dintre sine și sfinți. Ei devin pentru el ființe îndepărtate, ca de pe o planetă din altă galaxie, dar nu oameni apropiați sufletului său.
„Între ei și noi sunt milioane de kilometri și mii de ani lumină de distanță duhovnicească” – așa gândește acea persoană. Dar este greșit din start. Deoarece este egală cu o amputare duhovnicească. Cică, sfinții sunt intangibili, prin urmare, nu merită a merge și a-i ajunge din urmă, e inutil. „Voi sta culcat în mlaștina mea, voi sta în deprimare și mă voi plânge, cultivându-mi propria lene”.
Dar nu! Sfinții sunt de asemenea oameni ca și noi. Da, între ei au fost Îngeri pe pământ – mari cuvioși, schimnici, asceți. Dar au fost și desfrânați care s-au pocăit. Au fost și vrăjitori-sataniști ce s-au căit, care s-au îndreptat și care au pășit pe calea lui Hristos (de pildă, sfântul mucenic Ciprian). Au fost și tâlhari, ucigași care, de asemenea, s-au pocăit (tâlharul cel înțelept care a intrat în rai după Domnul nostru Iisus Hristos). Au fost și împărați, și cneji cuvioși care au fost nevoiți să condamne la moarte și să ducă războaie, și să adopte decizii politice deloc simple. În ceata sfinților intră și mulți ostași.
Adică în rândul sfinților se află o mulțime de oameni cu totul diferiți. Tot așa cum suntem noi cu dumneavoastră. Și Domnul vrea ca și noi să fim aceia care să completăm numărul lor, ca și noi să intrăm, de asemenea, în soborul sfinților. Despre aceasta ne vorbește Sfânta Scriptură.
Să ne amintim de parabola despre oi și capre pe care a rostit-o Mântuitorul (vezi: Mt. 25:31-46). Această parabolă este citită în Duminica Judecății de Apoi înainte de Postul Mare. Deoarece în ea este arătată măsurătoarea după care Dumnezeu va judeca omul. Adică, dacă omul a avut milă? Dacă a trudit întru binele lui Dumnezeu și al aproapelui? Și dacă a lucrat asupra propriului suflet, dacă a săvârșit fapte de milă, atunci Domnul îi dăruiește viață veșnică. (vezi: Mt. 25:46)
În altă parte a Evangheliei Mântuitorul spune direct despre necesitatea trudei duhovnicești asupra propriei persoane: „Împărăția cerurilor se ia prin străduință și cei ce se silesc pun mâna pe ea”. (Mt. 11:12)
Adică sfințenia nu este doar o stare anumită. Este și trudă asupra propriei persoane pe care trebuie să o săvârșească fiecare creștin, ca să ajungă cu ajutorul lui Dumnezeu la starea dată de sfințenie.
Despre faptul că noi trebuie să devenim sfinți, scrie minunat sfântul mai marele apostol Pavel: „Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Iefta, de David, de Samuel şi de proroci! Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea şi au fost chinuiţi. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare, au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.” (Evr. 11:32-40)
Sfinții ne așteaptă ca să nu ajungă la desăvârșire fără de noi, ca și noi să intrăm în această sfințenie a lui Dumnezeu, după cum se spune în vozglasul la Liturghie, când preotul ridică Sfânta Pâine a Trupului lui Hristos: „Sfintele, sfinților”. Sfintele, adică Trupul și Sângele lui Hristos se aduce sfinților, adică nouă care ne-am pregătit trupul cu post, sufletul cu rugăciune și Taina Pocăinței ne-am curățit – ne-am sfințit pentru ca să primim cea mai mare Sfințenie de pe pământ: Trupul și Sângele lui Hristos. Și prin Taina Împărtășaniei să devenim copărtașii lui Dumnezeu și să ne sfințim cu sfințenia Lui, primind „har peste har”. (In. 1:16)
De fapt, întreaga noastră viață este dobândirea sfințeniei. Ea trebuie să fie calea spre sfințenie și în sfințenia lui Dumnezeu. Să ne amintim cuvintele sfântului Serafim de Sarov pe care le-a spus lui Motovilov: viața creștinului ortodox este dobândirea darurilor harice ale Sfântului Duh. Iar sfântul ierarh Iustin de Celie scria că dacă ești învățător, atunci să fii învățător sfânt, dacă ești tractorist, să fii tractorist sfânt și așa mai departe.
Noi nu vom putea deveni sfântul Serafim de Sarov sau dreptul Ioan de Kronștadt. Noi nu vom putea deveni un altcineva decât noi înșine. Fiecare dintre noi duce propria cruce în acea vreme și în acel spațiu care ne sunt date. Și aici urmează să răstignim propriile patimi și păcate, după spusele apostolului Pavel: „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.” (Gal. 5:24). Și atunci Domnul va binevoi să viețuiască cu noi și în noi. Sarcina noastră principală este să devenim sfinți în acea viață, unică și irepetabilă, care ne este dată fiecăruia dintre noi.
Și fiecăruia dintre noi în luminoasa sfințenie ne este pregătit sălașul în care urmează să intrăm și să viețuim. Doar să ne dorim aceasta.
Oprește-te și meditează la cuvintele apostolului Pavel: sfinții încă nu au dobândit desăvârșirea, deoarece ne așteaptă pe noi. Pentru ca să dobândească desăvârșirea împreună cu noi.
Trudește ca să ajungi la ei întru slava lui Dumnezeu și întru mântuirea propriului suflet.
Ceasul își numără orele. Timpul trece. Judecata ne așteaptă. Raiul sau iadul se apropie. Trudește-te!
Toți sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Protoiereul Andrei Cijenko
Sursa: Pravlife.org