Domnul i-a ales pe Apostoli „ca să fie cu El şi să-i trimită să propovăduiască şi să aibă putere să vindece bolile şi să alunge demonii.” (Mc. 3: 14-15)
Şi orice creştin este ales spre a săvârşi fapte asemănătoare: să fie neîncetat cu Domnul prin neîncetata aducere aminte de El, prin propovăduirea şi împlinirea poruncilor Lui, fiind gata a-şi mărturisi credinţa în El. Acolo unde se săvârşeşte acest fel de mărturisire, el va fi o propovăduire răsunătoare pentru cei ce ascultă.
Orice creştin are puterea de a vindeca bolile, nu pe cele străine, ci pe ale sale; şi nu pe cele trupeşti, ci pe cele sufleteşti: poate să izgonească demonii, să alunge gândurile rele semănate de către aceştia şi să înăbuşe întărâtările patimilor pe care ei le aţâţă. Fă astfel şi vei fi un apostol, plinitor al lucrării pentru care te-a ales Domnul, săvârşitor al apostoliei tale.
Atunci când împlineşti cu bine toate acestea, poate că Domnul îţi va da şi o chemare deosebită: să mântuieşti pe alţii – după ce te vei fi mântuit pe tine însuţi, şi să ajuţi pe cei ispitiţi – după ce vei fi trecut tu însuţi prin toate ispitirile, toate experienţele binelui şi răului.
Dar deocamdată, treaba ta e să te osteneşti cu tine însuţi: pentru asta ai fost deja ales; restul e în mâna lui Dumnezeu. Cel ce se smereşte va fi înălţat.
Sfântul Teofan Zăvorâtul. Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an
