Astăzi, în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie se citește fragmentul din Evanghelia după Luca despre vindecarea celor zece leproși (17:12-19).
Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe,
Şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!
Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit.
Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu.
Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean.
Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?
Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?
Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.
Tâlcuirea Sfântului Ierarh Teofan Zăvorâtul
Au fost tămăduiţi zece leproşi, dar numai unul singur s-a întors să-I mulţumească Domnului. Oare nu acesta este, îndeobşte, procentul celor recunoscători dintre oamenii care au primit binefaceri de la Domnul? Cine n-a căpătat de la Domnul lucruri bune sau, mai bine zis, ce n-a făcut El bun în noi şi în jurul nostru? Dar toţi sunt, oare, recunoscători lui Dumnezeu şi toţi îi dau mulţumită pentru toate? Unii îşi îngăduie chiar să întrebe: „Pentru ce ne-a dat Dumnezeu viaţă? Ar fi fost mai bine să nu fim.”
Dumnezeu ţi-a dat viaţă ca să ai parte de fericirea veşnică; te-a adus la fiinţă fără să urmărească vreun câştig, tot fără să urmărească vreun câştig te-a înzestrat şi cu toate mijloacele de a ajunge la fericirea veşnică; totul ţine de tine: nu trebuie decât să te osteneşti puţin pentru asta. Tu spui: „Dar n-am parte decât de amărăciuni, de necazuri, de suferinţe, de nevoi.” Păi cum, şi astea sunt mijloace de a dobândi veşnica fericire, rabdă.
Toată viaţa ta nu e nici cât o clipă faţă de veşnicie. Chiar dacă ar trebui să pătimeşti viaţa întreagă, fără curmare, asta tot nu înseamnă nimic înaintea veşniciei, dar tu ai şi clipe de mângâiere. Nu te uita la cele de acum, ci la cele care ţi se gătesc în viitor; îngrijeşte-te să te faci vrednic de acest viitor şi atunci nu vei mai băga în seamă amărăciunile: toate vor fi înghiţite de nădejdea neîndoielnică a desfătărilor veşnice, şi recunoştinţa nu va înceta să se vădească pe buzele tale.