Acești sfinți mucenici, fiind din diferite locuri şi ţări, se adunară în Cizic şi, nebăgând în seamă cumplita prigoană împotriva creștinilor, preamăreau și propovăduiau pe Hristos cu toată îndrăzneala, mustrând fără frică rătăcirea cinstirii zeilor. Apoi îndemnau pe cei orbiţi cu necredinţa să vadă adevărul.
Văzând una ca aceasta necredincioșii, îi prinseră și duseră dinaintea conducătorului cetății Cizicului. Iară ei stăteau înaintea stăpânitorilor păgâni cu dârzenie în suflet, având inimile lor aprinse cu focul dragostei și râvnei către Dumnezeu.
Pentru aceasta, fură supuși la felurite chinuri şi pedepse, fiind aruncaţi în temniţă şi iarăşi scoşi şi chinuiţi, ca să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor.
Însă ostaşii lui Hristos nicidecum nu se depărtau de Domnul. Iară după alte munci, li se tăiară capetele şi tot în acel loc li se îngropară şi trupurile.
După câţiva ani, împărăţind sfântul împărat Constantin (pomenit la 21 mai), încetă prigonirea şi răsări lumina dreptei credinţe în toată lumea.
Atunci în Cizic, binecredincioşii creştini scoţând de sub pământ trupurile celor nouă sfinţi mucenici şi găsindu-le nestricate, le puseră în raclă nouă și zidind o biserică în numele lor, aduseră într-însa comoara cea de mare preţ.
Apoi s-au făcut multe minuni şi tămăduiri prin sfintele lor moaşte: diavolii erau izgoniţi, gârbovii se îndreptau şi bolile de friguri cu desăvârşire se tămăduiau.
Un vestit bărbat s-a izbăvit de idropică (acumulare de apă a trupului), atingându-se de vestita raclă a sfinţilor.
Mulţime de popor necredincios văzând tămăduirile de diferite boli ce se făceau la sfintele moaşte ale mucenicilor, se întoarseră spre Hristos și, nu după multă vreme, aproape toată cetatea primi sfânta credinţă în Hristos sfărâmând idolii şi capiştile idoleşti, ridicând în locul biserici lui Dumnezeu.
Și astfel înflori în cetatea Cizicului dreapta credinţă, cu minunile şi rugăciunile sfinţilor, cei nouă la număr, care se odihnesc acolo.
Sursa: Altarul Credinței