În ajunul Luminoasei Învieri a lui Hristos – predica Sanctității Sale Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Sâmbăta Mare în Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova, 23 aprilie 2011.
Vă felicit pe toţi cu ocazia Sâmbetei Mari. Liturghia din Sâmbăta Mare se uneşte cu Vecernia, iar după obiceiul şi Tipicul bisericesc sărbătoarea începe deseară. Astfel, la Dumnezeiasca Liturghie care era însoţită de schimbarea odăjdiilor slujitorilor Sfântului Altar în cele de culoare deschisă, noi deja ne-am atins de sărbătoarea Sfintelor Paşti, iar Evanghelia după Matei pe care am auzit-o deja ne povesteşte despre Înviere.
Dar ea relatează şi despre faptul că în ziua de sâmbătă s-au adunat arhiereii şi bătrânii poporului şi aflând că mormântul este gol au început să cugete ce să întreprindă în continuare. La urma urmelor ei s-au înţeles să mituiască straja. Straja era alcătuită din ostaşi romani, era greu să o mituieşti, dar totuşi ostaşilor li s-au transmis banii ca ei să spună că noaptea au venit ucenicii Lui şi au furat trupul Mântuitorului. Era foarte periculos, deoarece ostaşii au dat jurământ, dar fiindcă nu şi-au îndeplinit îndatoririle, păzind mormântul, puteau plăti cu viaţa. Din cât se vede, acestor ostaşi li s-au dat bani mari şi ei într-adevăr au declarat că ucenicii au furat trupul Mântuitorului.
Cât de uimitor în povestirea evanghelică de azi lumina şi întunericul învecinează: bucuria şi mărturia despre Înviere – cu clevetirea şi mituirea; bucuria ucenicilor care L-au văzut pe Mântuitor în Galileea – cu necredinţa: „Oare El într-adevăr a înviat?”. Întâlnind femeile mironosiţe, Mântuitorul Înviat Singur le vorbeşte că ucenicii trebuie să Îl Întâlnească în Galileea. Toţi sunt cuprinşi de frică şi bucurie! Câtă lumină, câtă putere afirmativă în această povestire!
Şi dintr-o dată – un nou complot şi din nou răutate, din nou minciună, pentru a ponegri Învierea Mântuitorului… Iar apoi Domnul, după cuvântul Său, îi întâmpină pe ucenici în Galileea, pe munte, unde le-a poruncit să vină. Şi unii dintre ei s-au închinat Lui, iar alţii s-au îndoit (Mt. 28:16-17). Chiar văzând pe Cel Înviat – s-au îndoit: nu le-a ajuns puteri să creadă în Înviere!
Uneori inima noastră este tare rănită de necredinţa lumii acesteia, de uitarea poruncilor lui Dumnezeu, de insensibilitate chiar faţă de astfel de evenimente măreţe ca Învierea lui Hristos. Doar mulţi se veselesc chiar în Vinerea Patimilor, că nu ştiu ce fac (Lc. 23:34). Şi desigur, inima oamenilor credincioşi se umple de amărăciune, când văd pe concetăţenii lor care şi în aceste zile sfinte nu se pot reţine de la veselia nechibzuită.
Astfel, emisiunile de la posturile de televiziune nu amintesc de Vinerea Mare, de suferinţele Mântuitorului: pe ecran – aceleaşi râsete, distracţii. Această situaţie răneşte sentimentele oamenilor credincioşi, însă nu este ceva nou pentru noi: şi în chiar ziua Învierii unii L-au văzut pe Cel Înviat şi au crezut, iar alţii huleau Învierea; unii L-au întâmpinat cu bucurie şi I s-au închinat pe munte în Galileea, iar alţii s-au îndoit.
Domnul prin Venirea Sa în lume a tras hotarul între lumină şi întuneric, între bine şi rău şi fiecare om care întâmpină cu bucurie Paştele lui Hristos aparţine luminii. Se prea poate, nu toate poruncile le cunoaşte şi le îndeplineşte, dar dacă în inima lui este bucurie – bucuria pentru Cel Înviat, atunci el este împreună cu femeile mironosiţe, împreună cu sfinţii apostoli. Anume în acest moment, când unii s-au închinat, iar alţii s-au îndoit, Domnul a spus ucenicilor: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, şi Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Mt. 28:19-20). Aceste măreţe cuvinte ale Mântuitorului sunt adresate azi către Biserica care trebuie să meargă în lumea aceasta şi să propovăduiască întregii creaţii Evanghelia, deoarece noi ştim: cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi (Mc. 16:16).
Misiunea Bisericii, adresată lumii, nu este o invenţie de modă nouă. Este marea poruncă a Domnului care a răsunat acolo, pe muntele din Galileea, este prima chemare a Bisericii şi nimeni nu este în drept, în special în ograda Bisericii, să pună la îndoială aceste cuvinte măreţe ale Mântuitorului, această chemare către Biserică – a merge, a mărturisi, a învăţa şi a boteza.
De ziua Sfintelor Paşti noi în mod deosebit simţim în inimile noastre taina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Noi credem că Hristos a înviat, noi ştim că Hristos a înviat, deoarece mărturiile atât de vii şi de convingătoare despre Înviere nu pot lăsa nici umbră de îndoială – El a înviat din morţi! Dar dacă El a înviat, atunci şi noi cu toţi înviem cu El pentru viaţa de veci.
Şi cât de mult s-ar învecina cu lumina întunericul şi răul, lumina este mai puternică decât întunericul şi adevărul este mai puternic decât minciuna şi răul. Lumina lui Hristos se va răspândi asupra întregii creaţii. Noi ştim despre ziua celei de a Doua şi Straşnice Veniri a Lui care va să vină, de aceea noi azi prin copărtăşirea cu Hristos ne pregătim pe sine şi pregătim lumea pentru această întâlnire cu Mântuitorul Cel Înviat – în ziua despre care nimeni nu ştie, dar despre care El a vorbit ucenicilor şi prin ei – întregii lumi.
Fie ca Paştele lui Hristos să umple inimile noastre cu bucurie, să întărească credinţa noastră, înţelegerea faptului că drumul pe care merg ucenicii Mântuitorului este calea luminii şi a adevărului. Să ne ajute nouă Domnul cu puterea Învierii Sale ca niciodată să nu deviem de la această cale mântuitoare.
Amin.
Din cartea „Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril. Taina pocăinței:
Predicile din Postul Mare. 2001 – 2011. Moscova, 2012”
La aceiași temă: Săptămâna Patimilor – Sâmbãta Mare