Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, recent un șir de persoane care au aderat în diverse perioade la învățăturile neoprotestante baptiste și penticostale s-au lepădat de acele eresuri și au depus cereri de revenire acasă, în Biserica Ortodoxă.
În acest sens, părintele profesor Octavian Solomon, titular la catedra de Îndrumări Misionare și Sectologie a ATOM, în coslujire cu studenții academiei a săvârșit rânduiala specială de reprimire în dreapta credință.
Salutăm cu multă bucurie duhovnicească aceste reîntoarceri și îndemnăm pe toți cei care vor să urmeze exemplul acestor creștini să contacteze preoții misionari ai academiei pentru catehizarea preliminară.
Menționăm că în contextul catehizării sunt abordate teme ca: cinstirea sfintelor icoane, cinstirea îngerilor, a sfinților; raportul dintre Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, Sfânta Treime și Dumnezeirea lui Iisus Hristos în paginile Scripturii; starea sufletului după moartea fizică; Sfânta Cruce ca obiect de cinstire; Biserica – instituție divino-umană, lucrarea nevăzută a Duhului Sfânt prin Tainele Bisericii, Botezul pruncilor ș. a.
Toate aceste tematici misionare sunt abordate dintr-o perspectivă interconfesională, după caz (persoanele interesate se pot apropia împreună cu mentorii sau pastorii îndrumători).
Sursa: Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova
