În regiunea Lvov persoane necunoscute purtând uniformă militară au organizat o provocare în apropierea sfântuui locaș
Pornind muzica tare, activiștii au încercat să împiedice desfășurarea slujbei dumnezeiești
În orașul Drogobâci, regiunea Lvov, la 19 august 2022, de sărbătoarea Schimbarii la Față a Domnului, persoane necunoscute deghizate în uniformă militară au organizat o nouă provocare la porțile Catedralei episcopale cu hramul în cinstea sfântului cuvios Iov de la Poceaev – locaș al Bisericii Ortodoxe din Ucraina capturat anterior de schismatici. Cu intenția de a împiedica săvârșirea slujbei dumnezeiești instigatorii cu ajutorul unui difuzor au dat drumul la volum maxim unei muzici.
Provocarea a fost pregătită din timp, întrucât exact către începerea citirii acatistului, la ora 8:00, un grup de activiști gata să acționeze îi aștepta deja pe credincioșii care către acel moment numărau un grup de circa 150 de persoane.
„În ciuda atât a postului strict al Adormirii Maicii Domnului dedicat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cât și a vremurilor actuale, când țara are nevoie de rugăciune intensă, susținătorii structurii schismatice «Biserica ortodoxă a Ucrainei» se distrează pe teritoriul sfântului locaș cu metodele lor obișnuite: provoacă oamenii, dau drumul la muzică, intenționat îi împiedică pe credincioși să se roage”, au menționat enoriașii din Drogobâci ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina.
La cererea de a opri nelegiuirea instigatorii provocării au reacționat în mod grosolan și cu înjurii. Sosirea poliției nu i-a oprit, iar oamenii legii s-au limitat doar la faptul că le-au propus celor pătimiți să depună o cerere.
Schismaticii l-au dat afară din casă pe un preot cu șase copii
Părintelui i-au interzis să intre pe teritoriul sfântului locaș unde este înmormântată soția sa
Raiderii organizației schismatice „Biserica ortodoxă a Ucrainei” (BOU) l-au evacuat din propria casă pe protoiereul Iaroslav Iavorsky, parohul bisericii „Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” (Biserica Ortodoxă din Ucraina) din satul Bâstrița, regiunea Lvov, acesta fiind văduv cu şase copii în grija sa.
Inițiatorul campaniei de scoatere a preotului din casă a fost starostele satului Nicolai Mandziak. Mai întâi dânsul a realizat transferul nelegitim al comunității „Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” la BOU, apoi i-a interzis preotului care a refuzat să treacă în schismă să părăsească casa și să primească oameni care îi aduceau mâncare, iar mai apoi a început să amenințe că va suna la poliție ca să vină să sigileze casa și nu-i va permite să ia nici măcar lucrurile personale.
Familia Iavorsky a locuit în casa de pe lângă biserică timp de 28 de ani și a cumpărat-o cu mult timp în urmă. Cu toate acestea, starostele satului a declarat că protoiereul Iaroslav nu este proprietarul locuinței, ci doar un „chiriaș”. Preotul cu copiii a fost scos în stradă, iar lucrurile lor au fost aruncate din casă. Autoritățile locale nu i-au oferit părintelui Iaroslav un alt loc de trai.
În grija slujitorului Sfântului Altar se află șase copii, dintre care cel mai mic are 8 luni, iar fiica cea mare are invaliditate. Soția protoiereului Iaroslav a murit în urmă cu 12 ani. Mormântul ei este situat pe teritoriul din apropierea sfântului locaș unde preotul nu are acum voie să intre.
Vandalii au spart icoana Maicii Domnului la o parohie a Eparhiei de Rovno
Arhiepiscopul Pimen i-a chemat pe credincioși la rugăciunea de pocăință
Vandalii au spart icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și geamurile capelei „Maica Domnului de Iver” de pe teritoriul parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” din satul Bogdașev, regiunea Rovno. Pe porțile centrale și laterale ale sfântului locaș persoane necunoscute au desenat litera Z.
Conform raportului poliției, actul de vandalism a fost comis în noaptea spre 20 august 2022. Pe fapta incidentului a fost intentat un proces penal.
Comentând incidentul, arhiepiscopul Pimen de Rovno și Ostrog i-a binecuvântat pe toți credincioșii Eparhiei de Rovno a Bisericii Ortodoxe din Ucraina să săvârșească timp de șapte zile Canonul de Pocăință Domnului Iisus Hristos, cerând iertare pentru profanarea sfântului odor. Arhiereul a îndemnat creștinii să ceară iertare pentru cei care au pângărit chipul Maicii Domnului și Casa lui Dumnezeu, ca Domnul să aibă milă și să nu-i pedepsească aspru pentru fapta lor.
„Urmând lui Hristos, spun: «Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac». În timpul războiului noi trebuie nu să spargem icoane, nu să profanăm altare, ci, invers, să apelăm la ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, nădăjduind la mijlocirea și rugăciunile Ei. Ne rugăm lui Dumnezeu să judece lumea nu după faptele noastre, ci după mila Sa. Rog toate mănăstirile să-și intensifice rugăciunile pentru poporul nostru, pentru țara noastră și să se roage ca Domnul să ne miluiască. Să nu ne judece după faptele noastre, după fărădelegile noastre, după răutatea omenească, ci să primească inima înfrântă și smerită a poporului nostru”, a spus Arhiepiscopul Pimen.
Arhiereul a mai menționat că pentru a preveni eventualele necazuri este necesar să fie slujit un acatist în fața icoanei Maicii Domnului.
Potrivit materialelor portalului VIAȚA ORTODOXĂ (Pravlife.org)
