La 13 octombrie curent, înainte de sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, Cenaclul literar-creștin „Cuvântul” și Biserica „Întâmpinarea Domnului” au făcut un popas de caritate „Dar din dar” la Instituția de Educație Timpurie nr. 227 din orașul Chișinău, unde au fost oferite jucării pentru copii și donație de carte. În colaborarea de caritate au mai participat Liceul Teoretric „Iulia Hasdeu” și Liceul Teoretic „George Călinescu”, care de asemenea au oferit jucării pentru copii, precum și un suport financiar în scopul procurării literaturii didactice pentru cabinetul metodic al Instituției.
Preacucernicul protoiereu mitrofor Octavian Moșin, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” pe lângă Universitatea de Stat din Moldova, a săvârșit slujba de sfințire a Instituției, unde mai apoi au fost miruite și stropite cu aghiasmă toate spațiile celor 13 grupe de copii.
Apoi în sala festivă o grupă de copii selectați din diferite grupe ale instituției, îmbrăcați în îngerași, au prezentat împreună cu educatorii un montaj literar-creștin-muzical.
Scriitoarea Raisa Plăieșu, împreună cu membra cenaclului poeta Rodica Cerescu au înmânat o donație de carte și jucării copiilor de la această instituție.
Silvia Șpac, profesoară la clasele primare, delegată fiind din partea Liceului Teoretic „George Călinescu”, a înmânat un suport financiar pentru procurarea literaturii metodice.
Directoarea Instituției de Educație Timpurie nr. 227 Oxana Gîscă a mulțumit tuturor celor prezenți și le-a înmânat diplome de gratitudine și scrisori de mulțumire profesorilor și colectivelor de părinți din licee, tuturor celor care au făcut acțiuni de caritate cu următorul conținut: „Sincere mulțumiri pentru activitatea nobilă și rodnică de binefacere pentru copii, Dumnezeu să Vă lumineze în contunuare faptele de suflet și să vă însoțească profundul respect al societății, mulțumiri colectivelor de părinți pentru implicare, cooperare, dăruire, sprijin și ajutor acordat în parteneriatul instituțional: colectivului de părinți al LT „Iulia Hasdeu”; administrației și Colectivului cadrelor didactice a LT „Iulia Hasdeu”; Preacucernicului Protoiereu Mitrofor Octavian Moșin, Biserica „Întâmpinarea Domnului”; Silvia Șpac, profesoară la clasele primare de la LT „George Călinescu”, Natalia Bugan, directorul LT „George Călinescu”; Dorina Ulinici, învățătoare la clasele primare cl. III „A” și Galina Palamarciuc, învățătoare la clasele primare, cl. III „C” LT „Iu. Hasdeu”; Raisa Plăieșu, scriitoare, președintele Cenaclului literar-creștin „Cuvântul”; Rodica Cerescu, poetă, membră a Cenaclului literar-creștin „Cuvântul”.
Protoiereul Octavian Moșin a mulțumit tuturor educatorilor și copiilor pentru prezentarea artistică literar-muzicală și le-a înmânat copiilor iconițe cu chipul Sfântului Stelian – ocrotitorul copiilor.
Raisa PLĂIEȘU, scriitoare,
președintele Cenaclului literar-creștin ”Cuvântul”




