„În cultura noastră totul se sexualizează înainte de a dispărea.”
(Jean Baudrillard)
„Fiecare e liber să iubească pe cine vrea, dar homofobia se ascunde după un «dar».” (inscripție pe un panou publicitar din centrul Chișinăului, mai 2025)
Ce este iubirea?
În aceeași ordine de idei pe care o are în vedere mesajul publicitar, un pic viclean, de mai sus, pedofilii la fel pot spune că iubesc copii și zoofilii că iubesc animale. Ultimii, apropo de „libertățile constituționale” care se vor nelimitate, deja au ieșit, bunăoară, pe străzile Berlinului ca să-și ceară drepturi și „legalizarea” patimii lor. Vorba vechiului proverb, dar extrem de actual: misery loves company (nenorocirea iubește companie), astfel o patimă înfierată social se dorește „eliberată” și consimțită în ochii lumii, și pentru acest lucru este nevoie ca ea să fie prezentată într-un ambalaj plăcut și propagată viral. În esență este vorba mai mult despre iubirea de patimă, de orice fel ar fi ea, și nu de om. Probabil de aceea Patriarhul Ilie al Georgiei asemăna patima homosexualității cu cea avută pentru drogurile tari.
La fel este important de înțeles că păcatul trebuie urât și nicidecum omul, care a ajuns supus patimii și care este ațâțat artificial spre ea printr-o propagandă abilă, care începe să fie inoculată astăzi de la o vârstă fragedă, în primul rând prin internet. Și aici nu este vorba doar de homosexualitate, ci de desfrâul promovat și ușor acceptat în rândul „heterosexualilor” (cu mesajul dăunător, dar deja banalizat și promovat în rândul copiilor: „fă-o cu oricine, oriunde și oricum, numai cu o condiție: protejează-te!”).
„(…) Păcate de desfrânare după fire: curvia şi preacurvia (adulterul). Păcate de desfrânare împotriva firii: malahia, sodomia (pederastia), păcătuirea cu dobitoace şi cele asemenea.” (Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov, Despre cele opt patimi de căpetenie…)
Interesant este că Sf. Ignatie pune malahia (masturbația) ca primul păcat în lista celor împotriva firii, probabil de aceea că toate celelalte care-i urmează de fapt se reduc tot la el („păcatul lui Onan” sau „sex protejat, fără repercusiuni”, unde în locul mâinii și altor obiecte, se caută bolnăvicios ceva mai rar, luxos, pornografic și interzis, deși desigur aici nu mai poate fi vorba de relație sexuală în adevăratul înțeles al cuvântului, ci de o pervertire a sa, adică în esență de un simulacru infernal).
În altă ordine de idei, iubirea între persoanele de același sex nu este ceva rău în sine. Atunci când spre exemplu îmi iubesc sincer și înălțător pe bunicul, duhovnicul sau pe un vechi prieten care sunt (neobservabil) de același sex cu mine. Fiind o iubire care depășește diferența de sex, ea în esență țintește supraumanul, angelicul. Această iubire deloc nu presupune o reducere a sa în jos, în sensul declasării carnale, ba exact invers. Deci iubirea nu este același lucru cu dorința sexuală, și nici nu are legătură în mod obligatoriu cu atracția fiziologică, de care poți chiar scăpa anume prin intermediul iubirii. Deci iubirea dintre persoane de același sex este ceva normal și se manifestă, de exemplu, printr-o strânsă prietenie. Atunci apare întrebarea cum a ajuns această iubire să fie „confiscată” de careva secte nereligioase popularizate și redusă până la un aspect carnal interzis? Încât astăzi, bunăoară, deja nu mai poți să te săruți în buze cu un bărbat, fapt care până nu demult nu conținea nimic indecent. La fel cum simbolul sacru al curcubeului ce a ajuns să fie confiscat în mediul public prin aceeși „mișcare”. Într-atât încât curcubeul este asociat deja cu promovarea acestor patimi umilitoare. Acest lucru face parte dintr-un proces mai larg și mai vechi de fraudare și deturnare a sentimentelor și simbolurilor care ascundeau în spate careva principii și idei tradiționale de ordin sufletesc sau spiritual. Și astfel în conștiința colectivă sensul lor profund este dezactivat, rămânând doar ca nișe coji ce acoperă un conținut neadecvat.
Deci iubirea în sens uman și normal, ce ține să se înalțe până la iubirea duhovnicească, supraumană, se află în armonie cu legea polarității existenței, pe când a doua încearcă să împlinească și să depășească metafizic această lege printr-un principiu duhovnicesc, care este pentru creștini Mântuitorul Iisus Hristos („în care nu mai este parte bărbătească și parte femeiască”) și unitatea în El (Galateni 3:28). Adică polurile din relația de opoziție trec în complementaritate și ulterior se unesc tainic în unitate (când doi devin unul, în Dumnezeu, în veșnicie). Iar iubirea pervertită ce cade în subuman și demonic parodiază pe cea duhovnicească și înălțătoare, violează legea polarității, anihilează tensiunea sexuală și provoacă sterilitate.
În Evanghelie Hristos ne spune că Dumnezeu a dat oamenilor două porunci-cheie, și ambele sunt despre iubire: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.” (Matei 22:37-40) La fel și Apostolul iubirii – Ioan Teologul – zice că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:8). Deci iubirea este un mod de unire, care „mișcă soarele și celelalte stele” (Dante Alighieri) și care ne face părtași firii dumnezeiești, prin venirea Mântuitorului așteptat.
„Iubirea este de trei feluri: trupească, care este plină de microbi spirituali; lumească – care doar pare și este exterioară, fățarnică, fără profunzime; și iubirea duhovnicească – adevărată, curată și scumpă. Această ultimă iubire este nemuritoare, ea dăinuie pentru vecii vecilor.” (Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul)
Iubirea redusă doar la nivelul trupesc și lumesc, fără concordanță cu iubirea duhovnicească, devine o pură iubire de sine, atunci când sufletul înrobit trupului este profanat și corupt prin egocentrism și desfrâu. Iar celălalt este „iubit” atâta cât satisface această iubire de sine. Și aici nu mai poate fi vorba de jertfă, care este expresia excelentă a iubirii și care se află în primul rând prin viața familială („căsătoria reprezintă un mod special de asceză”, părintele Serghii Bulgakov).
De aceea iubirea trupească din afara căsătoriei este considerată de ordinul depravării. Atunci când omul poate degrada până la nivelul animalelor, în ceea ce se numește luxură sau desfrânare. Dar fiindcă omul are o funcție eminamente spirituală, adică este expresia depășirii de sine și țintirii supraumanului, căderea sa poate continua spre niveluri tot mai obscure, sub-animale, infraumane. Ce țin de sfera infernală și, respectiv, de haotizarea mintală (încât confuz ajungi să te întrebi: dacă ești femeie sau bărbat, om sau mașină, este zi sau noapte, dacă visezi sau veghezi). Și în loc ca să depășești dualitatea (prin Hristos Biruitorul), te adâncești în mrejele ei iluzorii bazate pe parodii satanice anti-umane, ce interior te dezordonează și te pulverizează, întru adormirea rațiunii (care naște știm noi ce).
„Nimic nu a fost supus unei asemenea trivializări ca iubirea. Pe baza acestui fapt s-a creat o atât de durabilă și imensă împărăție a trivialității încât în curând va fi imposibil să repeți cuvintele iubirii” (Nicolai Berdiaev).
Homo în limba latină înseamnă om. Homo sapiens – omul înțelept, devine homo sexualis: omul obsedat de sex și care omoară sexul prin obscen (în special fiind vorba aici de lumea occidentală globalizantă). Căci „sexualitatea nu dispare prin sublimare, prin represiune sau morală, ea dispare mult mai sigur prin ceva mai sexual decât sexul: prin pornografic” (Jean Baudrillard). Iar „pornografizarea lumii se desfășoară ca o profanare a ei” (Byung-Chul Han). „Pornograficul distruge nu doar iubirea, ci și sexul” (idem).
„Dacă nu ar fi fost în această lume nașterea de prunci, atunci unirea sexuală s-ar fi transformat într-o împărăție a depravării.” (Nicolai Berdiaev)
De aceea în spatele propagandei avorturilor, pornografiei, desfrâului, feminismului radical (în esență profund anti-feminin), homosexualității, libertinajului și educației sexuale în școli, etc. se ascunde propagarea unui singur duh, al nihilismului, sexual, moral și spiritual, care nu poate duce decât la urgii și disoluție mintală.
„Nihilismul își promovează țelurile satanice prin intermediul unui program pozitiv.” (Părintele Serafim Rose, Nihilismul. Rădăcina revoluției în epoca modernă)
Dacă este să observi simptomele contemporane, multe rele și revolte interioare provin din traumele avute în copilărie: părinți divorțați, plecați; beții, batjocură; indecență, surplus, plictis și desigur, needucația și lipsa credinței, care doar ea poate da o coerență autentică în viață. Pe lângă acestea, din prorocia lui Iezechiel rezultă că mândria, îmbuibarea, trândăvia și nesprijinirea săracului şi nevoiașului sunt cauza nimicirii Sodomei, „fiicile căreia s-au mândrit și au făcut urâciune înaintea Mea” (Iezechiel 16:49-50).
„Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.” (Matei 18:7)
Iartă-ne, Doamne, că nu știm ce facem.
Iereu Anatolie Juraveli
Pictura: Egon Schiele „Familia”