Suntem în Duminica Iertării, mâine, la 18 martie 2024, începe Postul Mare. Începând cu ziua de azi și în decursul Primei Săptămâni din acest post portalul nostru va publica, zilnic, fragmente din predicile Sanctității Sale Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril rostite în anii trecuți. Ele au fost publicate în cartea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse «Тайна покаяния. Великопостные проповеди.2001–2011» („Taina pocăinței. Predicile din Postul Mare. 2001-2011”) editată la Moscova în anul 2012. Lecturarea atentă și cu luare aminte a textelor respective ne va permite să înțelegem mai bine sensurile acestui post mântuitor, pregâtindu-ne duhovnicește pentru marea sărbătoare a Învierii lui Hristos. Doamne ajută.
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!
Astăzi este ultima duminică înainte de începerea Postului Mare. În limbajul Tipicului bisericesc această zi se numeşte „Amintirea izgonirii lui Adam din rai”, pentru că în biserici sunt citite texte biblice despre neascultarea primilor oameni şi îndepărtarea lor din rai.
Izgonirea din rai este întâi de toate chipul omului respins de Dumnezeu şi a părăsirii lui de către Dumnezeu. Omul este lăsat de Dumnezeu să rămână cu sine însuşi, în afara comunicării cu El. Omul se depărtează de viaţa în comuniune cu Dumnezeu şi în Dumnezeu, fiind îndepărtat de la Izvorul harului veşnic printr-o barieră de netrecut.
Toate aceste au loc nu din cauza voinţei rele a Creatorului, căci Dumnezeu după firea Sa este atotbunul Dătător al binelui şi milei. Pricina lăsării omului de Dumnezeu constă în faptul că el singur s-a desprins de Tatăl Ceresc, din cauza nedorinţei sale ca în toate zilele vieţi sale să fie cu El. Doar viaţa în comunicare cu Dumnezeu înseamnă întâi de toate urmarea acelei legi, pe care Dumnezeu i-a propus-o omului pentru mântuirea lui. Şi dacă omul respinge această lege, dacă el voia bună a lui Dumnezeu nu o acceptă şi o încalcă, atunci un astfel de om este respins de Dumnezeu. Dumnezeu Îşi întoarce faţa Sa de la omul păcătos, deoarece atotputernicia lui Dumnezeu nu poate doar un singur lucru în această lume: să-l aducă pe om la mântuire contrar voinţei lui libere, care respinge mâna Creatorului.
Respingerea omului, care a nesocotit voinţa lui Dumnezeu, s-a întâmplat în vechimea depărtată, la începutul istoriei pământeşti şi imaginea rupturii primilor oameni de Creatorul lor a fost izgonirea lui Adam şi Eva din grădina raiului, unde ei au fost chemaţi să devină conlucrătorii lui Dumnezeu. Orice încălcare a legii lui Dumnezeu despre existenţă, orice neurmare a poruncilor lui Dumnezeu se numeşte păcat, pe când în rai, în comunicarea mântuitoare cu Dumnezeu, păcat nu există şi nu poate exista.
De aceea primii oameni, respinşi de Dumnezeu după izgonirea lor din rai, s-au pornit în lume. Lumea este acel loc, unde este posibilă existenţa în afara comunicării cu Dumnezeu, unde este posibil păcatul.
Blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feţii tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Fac. 3:17–19), aude Adam, părăsind pentru totdeauna hotarele raiului şi plecând în surghiunire, unde Dumnezeu nu îl va mai însoţi.
Lumea noastră este de aşa fel, încât cuprinde şi adevărul lui Dumnezeu, și păcatul de moarte, în ea îşi găsesc locul atât binele, cât şi răul. Şi deoarece binele şi răul, aidoma particulelor cu sarcină pozitivă şi negativă, sunt puteri iniţial polarizate şi incompatibile, de fiecare dată la ciocnirea lor se produce o luptă uneori nevăzută, iar alteori şi văzută a acestor principii intransigente ale existenţei, bătălia lor interminabilă şi fără compromis.
Într-un anume sens toată istoria omenirii, precum şi viaţa unei persoane luate aparte, este (dacă e să priveşti mai atent la ele) istoria luptei dintre bine şi rău. Se prea poate, atraşi în vârtejul mulţimilor de griji şi lucruri cotidiene, în relaţii şi legături diverse cu oamenii ce ne înconjoară, cu societatea, cu lumea ambiantă, noi nu ne gândim la corelaţia dintre forţele binelui şi ale răului în viaţa omenirii, nu ne dăm seama de faptul, că singuri suntem participanţi la lupta lor în lume. Uneori nici nu bănuim că miezul ascuns al vieţii noastre proprii îl constituie nimic altceva, decât aceeaşi bătălie veşnică dintre bine şi rău. Se întâmplă astfel că într-un moment al vieţii noastre noi suntem de partea forţelor binelui, iar în altul – ne pomenim în lagărul puterilor răului. Consider că anume aceasta a avut în vedere F.M. Dostoevski, care a spus: „Aici diavolul cu Dumnezeu luptă, iar câmpul de luptă este inima omului”.
Şi deoarece în sufletul nostru şi în viaţa noastră conlocuiesc concomitent şi binele, şi răul, noi nu suntem demni să revenim în rai şi să avem viaţă în comunicare nemijlocită cu Dumnezeul şi Creatorul nostru, deoarece raiul este acel loc, unde nu sălăşluieşte răul şi minciuna, dar este doar binele absolut şi adevărul lui Dumnezeu.
După moartea omului sufletul lui nemuritor moşteneşte veşnicia. Fiecare dintre noi, la urma urmei, dobândeşte sau raiul, adică viaţa fericită cu Dumnezeu, sau iadul, care este robia diavolului. Da, dreptul unei judecăţi juste asupra vieţii noastre aparţine milei lui Dumnezeu. Dar tot atât de adevărat este că într-un sens anumit destinul de după moarte al fiecărui om se află în propriile lui mâini începând cu existenţa lui pe pământ. Anume aici suntem atraşi nemijlocit în lupta binelui cu răul, luptă care este conţinutul şi sensul existenţei istorice a omenirii.
În lumea noastră, unde este prezent binele şi răul, noi, deţinând voinţa liberă, dată de Dumnezeu, facem alegerea noastră în folosul unui sau altui principiu. Anume în aceste condiţii se determină viitorul nostru de după mormânt, existenţa noastră în veşnicie. Încă odată vreau să spun că majoritatea dintre noi extrem de rar meditează la aceste materii. Şi încă mai rar noi conştientizăm că de fiecare dată, când trebuie să facem alegerea dintre bine şi rău, este vorba nu despre preferinţele şi deciziile noastre pământeşti. Deoarece prin decizia noastră noi spunem de fiecare dată „da” sau „nu” perspectivei noastre pentru viaţa veşnică cu Dumnezeu.
În citirea de azi din Evanghelie se conţin nişte cuvinte minunate: Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, deoarece această avere pe pământ este trecătoare, nesigură şi uşor poate dispărea. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură, ne învaţă Mântuitorul. Aceste cuvinte se referă anume la viaţa noastră pe pământ, la preferinţele noastre şi alegerea noastră, la faptul unde se află inima noastră, unde este centrul atenţiei noastre, al atracţiei voinţei noastre. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta (Mt. 6:19-21), astfel se încheie acest text evanghelic.
Dacă centrul atracţiei atenţiei noastre, dacă comoara, către care se deschide inima noastră, este viaţa veşnică, binele şi adevărul, dobândirea valorilor morale perene, atunci noi cu această avere duhovnicească trecem în veşnicie. Dar dacă inima noastră este plină până la margine doar de ceea ce aparţine lumii acesteia şi are valoare doar în viaţa pe pământ, atunci cu plecarea noastră în lumea cealaltă comorile noastre lumeşti rămân a fi victime ale timpului şi putreziciunii, iar noi plecăm în veşnicie cu nimic.
Astăzi este ultima zi înainte de începerea Postului Mare şi nu întâmplător creştinilor li se propune să reflecte anume la aceasta, doar postul este un timp deosebit al vieţii, când omului i se oferă posibilitatea şi i se dau mijloace pentru ca el, încă şi încă odată, să-şi concentreze atenţia asupra valorilor nepieritoare, asupra lucrării duhului, să gândească la viaţa cea veşnică, să-şi încerce puterea în lupta cu nedreptatea şi răul nu doar în adâncurile sufletului său, dar şi în fapta reală din viaţă, să simtă gustul biruinţei asupra păcatului, asupra răului, asupra neadevărului.
În citirea de azi din Apostol anume aşa se vorbeşte: Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii (Rom. 13, 12). Acum pentru omul ortodox începe o zi lungă a lucrării duhului. Pe parcursul a şapte săptămâni va continua acest timp al postului, când urmează să ne încercăm pe sine în faptele binelui, să supunem unei analize cinstite viaţa noastră şi starea sufletului nostru, să răspundem noi înşine la întrebarea despre faptul care este locul nostru adevărat pe calea, ce duce la Dumnezeu.
Şi dacă, terminând de parcurs tărâmul Postului Mare, vom simţi că în inima noastră s-a produs o schimbare bună, că am înţeles multe pentru sine, multe am simţit, multe am gândit, am devenit alţii, atunci aceste şapte săptămâni ale Postului Mare se vor dovedi a fi pentru noi cu adevărat benefice şi mântuitoare, deoarece cel mai important pentru om este a percepe frumuseţea vieţii duhovniceşti cu Dumnezeu, a simţi că această viaţă este bucurie şi fericire. Şi dacă în profunzimea inimii noi vom pecetlui această bucurie, atunci chiar în momentele, când circumstanţele vieţii ne vor impune să înfăptuim, se prea poate, nu cele mai bune fapte şi gânduri, amintirile despre bucuria comunicării cu Dumnezeu ne vor întoarce pe calea mântuirii.
Experienţa duhovnicească, care o poate fiecare dintre noi trăi în zilele Sfintei Patruzecimi, aidoma unei frânghii de nădejde, ne va lega de viaţa reală mântuitoare, de acel sistem de valori, care niciodată nu se învecheşte şi nu moare, dar trece cu noi în veşnicie, deoarece lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri (Ef. 6, 12), spune apostolul Pavel. În această luptă biruie cel mai puternic. Dea Dumnezeu ca zilele sfântului post să ne dăruiască nouă puteri mântuitoare!
Amin.
Predica în Duminica Iertării rostită la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în
Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Smolensk,
17 martie 2002
La aceeași temă