Iubiți întru Hristos arhipăstori, cinstiți preoți și diaconi, iubitorilor de Dumnezeu monahi și monahii, scumpi frați și surori!
HRISTOS A ÎNVIAT!
Vă adresez această salutare ziditoare de viață, cu căldură vă urez de bine în această măreață și mântuitoare sărbătoare a Sfitelor Paști. În această mare și sfântă zi suntem cu toții pătrunși de o nespusă bucurie duhovnicească și înălțăm mulțumiri lui Dumnezeu. Simțim atât de evident puterea și profunzimea dragostei Creatorului față de om, încât uneori ne este greu să găsim alte cuvinte pentru a ne exprima sentimentul, decât mărturia femeilor mironosițe care s-au grăbit să le vestească sfinților apostoli despre minunata lor întâlnire cu Domnul înviat.
Abia ne putem închipui, cât de greu le-a fost ucenicilor Mântuitorului să creadă în realitatea Învierii. Or, cu puțin timp înainte ei văzuseră cu ochii proprii pătimirea și răstignirea Învățătorului iubit. Le erau încă proaspete amintirile punerii în mormânt a Trupului Său mort și lipsit de suflare. Cu propriile mâini ei puseseră piatra grea la ușa mormântului rece. Și iată, tânguirea este înlocuită de întărirea credinței și triumful vieții, iar lacrimile tristeții se transformă în lacrimi ale bucuriei.
Experiența trăită a comunicării reale cu Hristos cel Înviat și neapusa bucurie pascală i-au înaripat și inspirat pe apostolii care au mers până la marginile lumii pentru a propovădui iertarea păcatelor și mântuirea dăruită prin Domnul nostru Iisus Hristos cel Înviat din morți. Neînfricați de greutăți și prigoane, răbdând necazuri și nevoi, apostolii l-au propovăduit neobosit și îndrăzneț pe Hristos – Biruitorul morții.
Și iată deja de două milenii Biserica trăiește cu această vestire a Învierii și caută să-l aducă la Înviere pe tot omul care vine în lume (Ioan 1:9). Într-adevăr, în lumina Pascală totul se vede altfel: dispare frica și senzația impasului cauzate de necazuri, tristețe, vitregiile vieții. Chiar și circumstanțele cele grele ale timpului nostru își pierd din acuitatea macabră în perspectiva veșniciei ce ne este dăruită.
Pentru vestirea Mântuitorului Înviat nu este deloc nevoie de a merge undeva departe, asemenea apostolilor care au răspândit vestirea pascală în tot pământul. În jurul nostru sunt mulțimi de oameni care au nevoie de un exemplu viu al credinţei care este lucrătoare prin iubire (Gal. 5: 6). Dumnezeu nu ne cere nevoințe peste puteri. El doar așteaptă să arătăm dragoste reciprocă și să nu uităm că astfel noi îi arătăm Lui dragostea noastră. Un zâmbet cald, atenție și empatie față de aproapele, o încurajare și susținere oferită la timp uneori pot deveni cele mai importante fapte pe care le-am putea realiza în numele lui Hristos cel Înviat.
Și astăzi, când lumea este sfâșiată de conflicte și neînțelegeri, iar în inimile multora s-au încuibat ura, frica și dezbinarea, este deosebit de important să ne amintim de chemarea noastră creștină și să arătăm adevărata dragoste către aproapele – doar astfel se vindecă rănile pricinuite de răutate și neadevăr. Nu trebuie să ne lăsăm pradă ispitei vrăjmașului neamului omenesc care caută să distrugă unitatea binecuvântată între creștinii ortodocși. Îl rog fierbinte pe Biruitorul morții, Domnul nostru Iisus Hristos, și vă îndemn și pe dumneavoastră să înmulțiți rugăciunea pentru dezrădăcinarea urii și dăinuirea păcii statornice, și pentru ca rănile dezbinării să fie vindecate de harul dumnezeiesc.
Felicitându-vă cu sărbătoarea Învierii, chem asupra voastră binecuvântarea lui Hristos cel Înviat, și vă urez, dragii mei, iubire pascală luminată și neîmpuținată, care ne întărește în credință, speranță, și dragoste. Dea Domnul ca această lumină să nu apună niciodată în inimile noastre, și ca ea întotdeauna să lumineze lumii, iar noi, luminândune neobosit de cuvântul lui Dumnezeu – citirea Evangheliei, și primind harul Dumnezeiesc prin participarea în Tainele Bisericii, să creștem ferm în cunoașterea lui Dumnezeu și să ne întărim în îndeplinirea poruncilor Lui, aşa încât oamenii să vadă faptele noastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl nostru Cel din ceruri (Mt. 5: 16), și alături de noi să vestească cu bucurie că
ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS!
+CHIRIL, PATRIARHUL MOSCOVEI ȘI AL ÎNTREGII RUSII
Învierea Domnului,
- 2022
Patriarchia.ru
