Parohul bisericii „Sfântul Nicolae” din Pelinia pregătește prânzuri pentru nevoiași, relatează tvn.md.
Gospodinele pregătesc cu dragoste mâncarea care ulterior ajunge pe masa nevoiașilor.
„Uitați ce borș bun am făcut, are de toate, gustos l-am făcut.”
„Părintele duce prin sat, împarte la oamenii care nu au cine le da mâncare, nevoiaș sunt, că am fost cu el și am văzut în ce stare sunt, foarte, foarte sunt greu. Mănâncă și chiar mulțumesc, spun mulțumesc frumos, spun Doamne părinte, mulțumim că ai ajuns la porțile noastre și ne-ai dat câte o bucățică caldă.”
De două ori pe săptămână, miercuri și vineri, preotul deschide ușa nevoiașilor care așteaptă prânzul cald
„Atâta bucurie mai avem și noi, ne vede părintele.”
„Vai de capul meu, nici nu m-am gândit că bătrânețea va fi așa de grea cum acum, Doamne Maica Domnului, mă rog zi și noapte. Preotul vine de două ori pe săptămână și mai venea și înainte cu stropitul înainte de Crăciun, vine întotdeauna. – Îl așteptați? Cum să nu îl așteptăm, este duhovnicul nostru de credință.”
Parohul bisericii împarte câte 30 de porții de mâncare, preparate din donațiile credincioșilor, dar și câte o pâine care este donată de un agent economic.
Adrian Ciobanu, parohul bisericii „Sfântul Nicolae” din satul Pelinia, raionul Drochia: „Urmăm calea Sfintei Scripturi, calea binecuvântării să o faceți și pe cei întristați să-i miluiți. Credincioșii de bună credință, contribuie la acest prânz cald organizat de biserica Sfântul Ierarh Nicolae de două ori pe săptămână, ca fiecare beneficiar, cel țintuit la pat, cel care nu are posibilitatea să-și prepare această mică mâncare să fie o binecuvântare.”
„Aceste zile binecuvântate, calea postului să urmăm și pe cei întristați să-i bucurăm.”
Proiectul este coordonat de Sectorul Sinodal pentru activitate socială și caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Sursa: Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove