Libertatea omului, dreptul lui la liberul arbitru este cel mai mare dar al Domnului. „Stați deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iarăși în jugul robiei” (Gal. 5:1), spune Apostolul.
Totodată libertatea este o mare responsabilitate. Dar cât de multă lume încearcă să se lepede de ea.
Cineva nu dorește să ia de sine stătător decizii, cineva are temeri, cineva este cuprins de lene, iar pentru ceilalți așa este mai simplu. Uneori iresponsabilitatea poartă masca „cuvioșiei”.
Astfel, unii creștini se eschivează de la luarea unor decizii importante din motiv de „ascultare”: cică, lasă pentru mine să hotărască un oarecare „stareț” sau vreo față bisericească importantă etc., pe când eu mă voi eschiva. Bineînțeles că aceasta nu are nimic comun cu ascultarea adevărată, este doar un infantilism duhovnicesc și, bineînțeles, aceasta nu izbăvește de responsabilitate pentru greșelile și păcatele săvârșite.
Mai observăm și încercările de distanțare de la problemele importante, găsindu-se justificare în „înalta spiritualitate”, când persoana nu dorește să soluționeze sarcinile vitale, afirmând că totul este „deșertăciune”. Așa ar fi putut spune vreun monah zăvorât, dar pentru un familist, de pildă, este iresponsabilitate.
Situații asemănătoare vedem și în legătură cu pravila postului. Omul se poate concentra asupra îndeplinirii stricte a postului alimentar, dar în același timp nu dorește să lupte cu patimile, să crească duhovnicește, să se schimbe. Este, de asemenea, o încercare de a pleca de la responsabilitate. „Dar care-i problema?, va spune vreun postitor, doar eu urmez toate regulile”. Și, bineînțeles, nu va avea dreptate.
Dar se poate întâmpla că vreun oarecare activist, arzând, după părerea lui cu „un foc al dreptății”, este gata să aprindă incendiu în Biserică, crezând că el ia asupra sa responsabilitatea. Dar despre ce fel de responsabilitate poate fi vorba, dacă astfel de luptători nu se gândesc la urmările acțiunilor lor – adică, noi vom aprinde, iar mai apoi fie ce-o fi.
Prin urmare, iresponsabilitatea poate avea diferite fațete. Aceasta ne face să fim veghetori și atenți la faptele proprii, deoarece a te eschiva de la responsabilitate înseamnă a-l refuza pe Creatorul Care ne-a dat voința liberă. Indiferent ce motiv „nobil” ar alege iresponsabilitatea să se justifice, ea rămâne la fel iresponsabilitate.
Și cât de mult nu ne-am ascunde de la luarea deciziilor, ne va fi greu să găsim vreun răspuns atunci când vom veni în fața lui Hristos.
Sursa: Pravlife.org