Șeful Direcției executive a Bisericii Ortodoxe din Ucraina și-a împărtășit gândurile în legătură cu fidelitatea față de Biserică.
Cu toții cunoaștem comparația minunată a Bisericii cu o corabie care înaintează prin apele tumultuoase spre golful liniștit al mântuirii. A te salva este cu putință doar pe această Corabie. Niciun fel de barcă sau șalupă nu vor rezista la furtună sau vijelia pe mare.
Imaginați-vă că în timpul unei foarte puternice furtuni cineva dintre pasageri va începe să strige: „Nouă nu ne place corabia aceasta! Nu are culoarea potrivită! Nu ne convin membrii echipajului!” Iar apoi vor cere cu insistență să li se ofere o șalupă personală, ca să părăsească neîntârziat corabia sigură și să se lase în voia mării tulburi și crunte care îi va înghiți imediat. Nu-i așa că e un tablou dement? Exact așa de lipsiți de cuget apar în ochii Domnului cei fără de minte care acum lansează chemarea de a părăsi corabia noastră salvatoare – Biserica.
Da, pe pământul nostru actualmente se varsă sânge. Situația pare a fi critică. Emoțiile întrec limita. Deși aceste emoții pot fi înțelese, nu înseamnă că trebuie de luat decizii sub influența acestor emoții.
Haideți să aruncăm o privire retrospectivă asupra istoriei Bisericii creștine – câte evenimente îngrozitoare au avut loc, câte războaie, revolte, vărsări de sânge, epidemii, cataclisme naturale. Și în oricare dintre aceste perioade oamenii erau cuprinși de spaimă, groază și înfiorare. Dar i-ar fi salvat plecarea din Biserică? Nu, nu în această viață, dar în viața cea adevărată, în viața veșnică?
Tot așa și în zilele de azi, clericii ca niciodată trebuie să fie alături de poporul lor, să împarte împreună nenorocirile, amărăciunile și tragediile sale. Să îl ajute, să îl mângâie și să-l călăuzească. Dar a fi cu poporul nu semnifică a fi dirijat de emoțiile de moment. Să îi ajuți nu înseamnă să-i împărtășești panica, a-l mângâia nu semnifică a-i amplifica focul urii, a-l călăuzi nu înseamnă a face politică.
Dragi părinți și frați, anume acum noi trebuie să fim sprijin pentru oameni, din aceste considerente este necesar să avem reținere maximă și să ținem minte întotdeauna de jurămintele noastre de preot. Și cu siguranță să alungăm toate gândurile de a părăsi Biserica – corabia noastră mântuitoare. Furtuna va trece neapărat, doar Domnul este unicul Cine o poate potoli, însă scândurile rămase de pe urma șalupelor distruse de furtună nu vor putea fi adunate împreună. Pe când Biserica va dăinui veșnic.
Pravlife.org