Este zi de post negru.
Patriarhul Chiril despre această sărbătoare tristă
Când citeşti această istorie a uciderii Proorocului şi Înaintemergătorului Ioan, vrând-nevrând, o asociezi cu propriile scârbiri, cu acele neplăceri care se produc în viaţa noastră. Nouă ni se pare uneori că toate puterile răului s-au ridicat împotriva noastră, că noi suferim pe nedrept – din cauza răutăţii omeneşti, a vicleniei… Dar parcă putem compara aceasta cu suferinţele sfântului Prooroc Botezător şi Înaintemergător Ioan?
Toate scârbirile noastre, toate bănuielile noastre, toate gândurile noastre despre faptul că lumea s-a ridicat împotriva noastră – şi cei apropiaţi, şi cei îndepărtaţi – toate acestea sunt nimic în comparaţie cu ceea cum o persoană care nu avea cu desăvârşire nici o vină şi-a pierdut viaţa doar din cauza că regele beat a dorit să se laude şi să se arate erou, să arate cât de mărinimos este în acest ospăţ straşnic.
Şi câte istorii de tipul acesta se întâlnesc în viaţa unui om şi în istoria omenirii! Câte persoane, fără vreo vină, mureau din cauza răutăţii, a acţiunilor criminale a altora! Şi dacă toate acestea le vom compara cu scârbirile noastre, atunci neplăcerile noastre par puţin însemnate.
Sau, cel puţin, chiar dacă sunt importante, atunci, privind la exemplele sfinţilor lui Dumnezeu, noi trebuie să ne întărim în credinţa în pronia bună şi desăvârşită a lui Dumnezeu, că dacă Domnul şi îngăduie vreo scârbire faţă de noi, nu pentru că suntem cei mai nenorociţi şi mai săraci şi ne ciocnim de nedreptate şi insuccese în viaţa noastră, dar pentru că astfel este voinţa Lui cea bună şi atotdesăvârşită. Doar fără voinţa Lui şi un fir de păr de pe capul lui Ioan Botezătorul nu ar fi căzut.
Iată anume cu această credinţă în bunătatea şi înţelepciunea proniei lui Dumnezeu noi trebuie să realizăm viaţa noastră, având în faţa ochilor marele pilde, pe care ni le oferă cuvântul lui Dumnezeu, vieţile sfinţilor şi întreaga istorie a Bisericii.
Din predica rostită la 11 septembrie 2013, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfantului Prooroc
Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, în paraclisul în cinstea icoanei Maicii Domnului
„Grabnica Ascultătoare” al reşedinţei Patriarhale din Peredelkino.
Sursa: Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei
La aceiași temă: Zi de post pentru creștinii ortodocși: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul
