Aflându-se la Chișinău într-o vizită oficială, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, printre altele s-a deplasat, la 4 octombie 2024, la sediul organizației schismatice „Mitropolia Basarabiei”.
Aici oficialul român s-a întâlnit cu fostul episcop vicar de Bălți, Petru (Păduraru), aflat în oprire canonică de la săvârșirea celor sfinte, care în pofida acestei circumstanțe a fost ridicat de către Patriarhia Română la rangul de „arhiepiscop al Chişinăului, mitropolit al Basarabiei şi exarh al Plaiurilor.”
„L-am asigurat pe Înaltpreasfințitul mitropolit Petru că voi sprijini în continuare cu toată forța Mitropolia Basarabiei, inclusiv la nivel financiar pentru construirea și renovarea de biserici și centre sociale din Republica Moldova”, a declarat Ciolacu.
„Avem legături puternice, dar este nevoie și de o punte spirituală între cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului, iar acest lucru se poate realiza doar prin intermediul bisericii”, a mai adăugat premierul României, transmite tvrmoldova.md.
Într-adevăr, creștinii ortodocși din Moldova au nevoie de o legătură duhovnicească permanentă cu frații din România. Această relație însă trebuie să se mențină într-un cadru bisericesc canonic, fără ca factorii politici de pe ambele maluri ale Prutului prin implicările sale în viața Bisericii să provoace schisme și dezbinări.
Traditia.md
