Realizat sub regia lui Victor Maxian (alias Victor Galușcă), tot acela care măiestrit mai mulți ani în urmă un alt film cu vorbe puține („Cine iubește și lasă”), la fel despre satele moldovenești și minunatul fotograf Zaharia Cușnir (subsemnatul a avut și el o contribuție modestă la acest scurtmetraj – cu o doină la caval și apariție în câteva secvențe).
***
Orice ornament tradițional autentic este rezultatul trăirii, perpetuării și proiecției unei vieți duhovnicești active. Aceste uzoare, care surprind orice suflet sensibil la cele care-l depășesc, reprezintă urme ale veșniciei, pe care țăranul din credința sa în Dumnezeu și viața dusă conform ritmului cosmic, adică ordonat și drept, își învelea casa, masa și trupul. Pentru ținere și aducere aminte, pentru încântare, pregătire, dăinuirea și protecția stărilor ascetice ținute-n rugăciune.
„Sînt oameni care se pricep să facă bine ceea ce fac, sînt însă oameni care știu a face nu numai bine, dar și frumos ceea ce fac. Iar ochiul omului e făcut în așa fel, încât îi place și ceea ce e bine, și, mai ales, ceea ce e frumos.” (Ion Druță)
Ritmul natural liturgic lansat armonios din inima satului, ce este ascunsă-n Biserică – adunarea din jurul Soarelui dreptății și centru duhovnicesc al activității umane, se răsfrângea în inima țăranului și gospodăria sa („mica biserică”) și prin transmiterea milenară a acestei stranii „cardiograme” paradisiace, mesaje din altă lume, în culoare și în sunet. Netrăite și neînțelese, atunci când cu îndepărtarea față de Dumnezeu – sursa și centrul vieții, sunt absorbite într-un mod tot mai superficial, de unde se iscă forme deraiate și abătute canonic sau interpretări păgâne.
Țăranul nu înțelegea totul în ceea ce el făcea și transmitea (sensul exact al cuvântului tradiție), dar simțea cu inima și cu ochii credinței adevărul și armonia inspirată a celor lucrate și expuse. Vorba ceea, mai demult oamenii puține știau, dar multe înțelegeau, pe când astăzi oamenii multe știu, dar puține ce mai înțeleg.
„E lucru știut că graba, această piatră de moară a civilizației moderne, distruge omul din temelie. De când există omenirea, nimic frumos și demn de laudă nu a fost făcut în grabă.” (Ion Druță)
Acest film documentar lansat în aceste zile la Chișinău (22-23 decembrie 2025) surprinde multitudinea uzoarelor tradiționale – adevărate parabole grafice ornamentale aflate pe cale de dispariție, de pe casele, porțile, mobilierul și țesăturile țăranilor din Moldova, și practic lipsa celora care le-ar putea perpetua într-un cadru natural. Din cauza depopulării rurale, dar și degradării gustului estetic tradițional și înțelegerii adecvate a acestor simboluri milenare, ce împodobeau în exterior o viață interioară activă.
În spatele acestui simbol central al „Florii vieții” poate fi descifrată, printre altele, monograma numelui lui Iisus Hristos (IX), Cuvântul lui Dumnezeu „prin Care toate s-au făcut”. La fel ca și „pecetea lui Solomon” (intersecția a două triunghiuri echilaterale opuse, care, conform unei interpretări, semnifică cele două firi ale lui Hristos, divină și umană). Asemănarea cu alte simboluri și motive decorative demonstrează universalitatea lor și respectiv nevoia de evadare din lumea dualității, care „zace sub puterea celui rău” (I Ioan 5:19), în cea a Unității divine, în Treimea iubirii.
Mergeți să vedeți și să contemplați aceste „hieroglife” ale sufletului popular, ce ajung să fie, în cel mai bun caz, doar o parte împăiată a unui muzeu, dezgolite de cadrul lor natural și de funcția lor esențială. Ca și o clădire străveche a unei biserici, restaurate, dar fără să mai aibă rol liturgic. Adică tragic dezactivată de la activitatea esențială pentru care a fost clădită și pictată, ca o coajă ce a ajuns să nu mai acopere un miez dulce și comestibil. Ceea ce descrie exact o epocă a sterilității unde „informație este tot mai multă și mai multă iar sens tot mai puțin și mai puțin” (Jean Baudrillard).
„E păcat cum că românii au apucat de a vedea în basm numai basmul, în obicei numai obiceiul, în formă numai forma, în formulă numai formula. Formula nu e decât manifestațiunea palpabilă, simțită a unei idei oarecari. Ce face de exemplu istoricul cu mitul? Îl lasă cum e ori îl citează mecanic în compendiul său de istorie pentru a face din el jucării mnemotecnice pentru copii? Nimic mai puțin decît asta. El caută spiritul, ideea acelor forme, care ca atari sînt minciune și arată că mitul nu e decât un simbol, o hieroglifă, care nu e de ajuns că ai văzut-o, că-i ții minte forma și că poți s-o imiți în zugrăveala pe hîrtie – ci aceasta trebuie citită și înțeleasă. Trecînd la obiceiuri e iarăși sigur că ele numai în degenerare devin numai simple formalități. Primitive, ele sînt expresiunea exterioară a unui profund simțământ sau a unei profunde idei interne.” (Mihai Eminescu)
„Căutați supremul și restul vi se va da pe deasupra, ceea ce printre altele însemnează că restul, adică drumul și știința lui, apar deodată fosforescente în labirintul nostru, când steaua care luminează și adeverează și călăuzește a răsărit deasupra noastră.”
Un alt text de-al meu aproximativ la aceeași temă îl găsiți aici.
Detaliile despre unde și cum poate fi vizionat filmul „Floarea vieții” le puteți găsi aici.
Iereu Anatolie Juraveli
Trailerul filmului „Floarea vieții”
Fragment de sarcofag creștin bizantin, sec. V
Sarcofag creștin bizantin, anul 400
Stelă creștină, aprox anul 350
Manastirea Cetățuia din Iași
Mănăstirea Golia din Iași