Parlamentul portughez a adoptat o lege care permite eutanasia, relatează theguardian.com.
Potrivit documentului, sinuciderea cu ajutorul medicilor va putea fi comisă de locuitorii țării cu vârsta de cel puțin 18 ani, care sunt „bolnavi în stadiu terminal și suferă de chinuri insuportabile”.
Dreptul la eutanasie nu se răsfrânge asupra persoanelor care sunt recunoscute ca incompetente mintal, precum și străinilor.
Publicația notează că legalizarea eutanasiei a divizat societatea portugheză; or, majoritatea cetățenilor țării se consideră credincioși.
Pentru legea eutanasiei Parlamentul Portugaliei a votat deja pentru a cincea oară. Aceasta a fost respinsă de două ori de către președintele conservator, Marcelo Rebelo de Souza, și de două ori de Curtea Constituțională. Acum șeful statului este obligat să semneze documentul în termen de opt zile.
După cum a scris anterior Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi, experţii au descoperit o legătură directă între legalizarea eutanasiei şi creşterea numărului de sinucideri.
Sursa: Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi