Sâmbătă, 5 octombrie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, la Chișinău se va desfășura procesiunea „Drumul Crucii, al Păcii și al Unității Bisericii.”
În dimineața zilei începând cu ora 08:00, la Catedrala-memorial „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” de pe teritoriul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, str. Șoseaua Hîncești, 84, va fi săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu participarea unui sobor de arhierei, preoți și diaconi din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova.
La ora 11:00 credincioșii se vor îndrepta spre Complexul Memorial „Eternitate”, unde se va săvârși un Parastas pentru toți ostașii, din toate timpurile, căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea Credinței, Țării și a Neamului.
După litia de la Complexul Memorial, credincioșii se vor îndrepta spre monumentul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare din centrul capitalei, unde va fi spvârșit un Tedeum întru sănătate și mulțumire Domnului pentru toate binecuvântările revărsate asupra țării noastre și a cetățenilor ei.
Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove îndeamnă ierarhi, preoți, monahi și binecredincioșii creștini să participe la această procesiune benefică pentru bunăstarea țării noastre și a credincioșilor de pretutindeni.