Se spune că preoții au venituri fabuloase. Se întâmplă într-o perioadă în care oamenii duc o viață foarte sărăcăcioasă. Nu ar trebui oare preoții să trăiască ca toți oamenii obișnuiți? De unde ei au limuzine?
Răspunsul mitropolitului Ilarion (Alfeev):
– Informațiile despre veniturile fabuloase ale preoților sunt mult exagerate. Da, sunt parohii bogate în care preoții primesc salarii bune, de câteva ori (dar nu de zeci de ori!) mai mari decât salariul minim pe țară. Dar sunt parohii, mai ales la sate, unde salariul preotului nu este cu mult mai mare decât salariul minim. Până acum mai există preoți care duc foame împreună cu familiile lor. Mergeți în provincie și vei vedea singuri.
Marea majoritate a preoților din Biserica Rusă trăiesc „ca oamenii obișnuiți”, folosind mașini ieftine sau transportul public. Parcă nu ați avut posibilitatea să vedeți vreun preot în metrou, într-un autobuz sau mergând pe jos? Doar unii reprezentanți ai clerului suuperior se deplasează cu mașini scumpe și nici aceia cu toții. Iar dacă vedem vreun episcop într-o mașină scumpă, atunci, de regulă, nu este proprietatea lui personală, ci proprietatea eparhiei și a fost cumpărată nu din banii bisericii, ci din donații de sponsorizare.
În plus, slujitorii bisericii pot avea venituri din activități care nu au legătură directă cu îndatoririle lor bisericești. De exemplu, unii clerici scriu cărți și primesc onorarii pentru aceasta. Iar alții sunt angajați în activități didactice, pentru care primesc salarii. Există multe profesii care sunt compatibile cu treapta de preot.
Sursa: Православный портал о Христе и христианстве «Иисус»