Citirea din Apostol de vineri, 13 mai, este dedicată uneia dintre cele mai puternice mărturii ale Noului Testament despre Învierea lui Hristos – convertirii unui aprig persecutor al creștinilor, tânărului pe nume Saul, care mai târziu a devenit Sfântul Apostolul Pavel.
Predicarea Evangheliei de către acest om a adus la creștinism zone întregi ale lumii antice, epistolele sale – scrisori către diferite Biserici din Roma, Grecia, Asia Mică și, în final, către cei mai apropiați ucenici ai Apostolului Pavel – constituie aproape jumătate din Noul Testament. Biserica consideră aceste epistole atât de valoroase pentru creștini încât le-a inclus în Noul Testament împreună cu Evanghelia.
Evenimentul este descris în capitolul 9 (1-19) din Faptele Sfinților Apostoli:
Iar Saul, suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu, și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbaţi, cât şi femei, că merg pe calea aceasta, să-i aducă legaţi la Ierusalim.
Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.
Iar bărbaţii, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriţi, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni. Şi s-a ridicat Saul de la pământ, dar, deşi avea ochii deschişi, nu vedea nimic. Şi luându-l de mână, l-au dus în Damasc. Şi trei zile a fost fără vedere; şi n-a mâncat, nici n-a băut.
Şi era în Damasc un ucenic, anume Anania, şi Domnul i-a zis în vedenie: Anania! Iar el a zis: Iată-mă, Doamne; Şi Domnul a zis către el: Sculându-te, mergi pe uliţa care se cheamă Uliţa Dreaptă şi caută în casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul; că, iată, se roagă. Şi a văzut în vedenie pe un bărbat, anume Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să vadă iarăşi. Şi a răspuns Anania: Doamne, despre bărbatul acesta am auzit de la mulţi câte rele a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim. Şi aici 
are putere de la arhierei să lege pe toţi care cheamă numele Tău. Şi a zis Domnul către el: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel; căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu.
Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt. Şi îndată au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi; şi a văzut iarăşi şi, sculându-se, a fost botezat. Şi luând mâncare, s-a întărit.
Iată tâlcuirea convertirii lui Saul în Pavel făcută de Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul:
Sfântul Pavel apăra la început cu atâta râvnă rânduielile Vechiului Testament pentru că era încredinţat fără făţărnicie că este voia neabătută a lui Dumnezeu ca aceste rânduieli să rămână nestrămutate. Râvna lui nu era îndreptată spre a sluji credinţa părintească, ci spre a sluji lui Dumnezeu. Acesta era duhul vieţii sale: a se închina pe sine lui Dumnezeu şi a-şi îndrepta toate puterile spre cele plăcute Lui.
Ca atare, pentru întoarcerea lui, sau pentru a-1 face să ţină partea nu Vechiului Legământ, ci Noului Legământ, a fost de ajuns să i se arate în chip simţit că de-acum Dumnezeu nu mai vrea Vechiul Testament, ci Noul Testament, că toată bunăvoirea Lui Şi-a strămutat-o de la primul la cel de-al doilea. Acest lucru l-a săvârşit în el arătarea Domnului pe drumul Damascului.
Atunci a devenit pentru el lucru limpede că râvna lui nu este îndreptată unde trebuie şi că felul în care se purta nu era plăcut lui Dumnezeu, ci era împotriva voii Lui. Văzând cum stau lucrurile de fapt şi cu ajutorul harului dumnezeiesc, năzuinţele lui s-au schimbat de îndată şi a strigat: „Doamne, ce-mi porunceşti să fac ?”.
Şi din acea clipă, toată râvna şi-a îndreptat-o spre ceea ce i s-a arătat şi toată viaţa nu a uitat această întâmplare, ci, pomenind-o cu recunoştinţă, îşi îmboldea prin ea râvna de a lucra Domnului şi Mântuitorului său fără a-şi cruţa puterile. Aşa fac şi aşa trebuie să facă şi toţi cei ce se întorc cu adevărat spre Domnul.