Iubirea este una dintre cele mai înalte virtuți creștine. Iubirea lui Dumnezeu față de oameni îl duce pe om în ființa lui Dumnezeu. E o modalitate de a intra, prin iubire, a omului în ființa lui Dumnezeu și a lui Dumnezeu în ființa omului. Să iubim cu adevărat și mereu să menținem această strategie de-a lungul vieții. Biblia ne învață că: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” (I Corinteni 13:4-8).
„În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (I Ioan 4:10). Este frumos dacă cineva mă iubește și eu îl iubesc în retur. Este ușor. Dar nu este o conștiență a dragostei. Dumnezeu ne-a iubit înainte ca noi să-L iubim, și noi nu am făcut nimic ca să fi meritat acceastă dragoste.
Ce se întâmplă dacă cineva s-a comportat urât cu mine? Unde este dragostea mea atunci? Dragostea dă, și nu numai celor care sunt buni cu noi. Ea iubește dușmanii ei; ea iubește mai întâi. Și ea nu dispare chiar dacă dragostea nu se răzbună niciodată. Ea suportă totul. „Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri.” (Matei 5:44-45).
Timpurile de azi sunt grele și complicate pentru oameni. La orice pas vezi comportamentul omului față de alt om, care nu revarsă aproapelui iubire, dragoste, bunătate, respect etc. Rar se întâlnesc oameni care răspund cu dragoste și căldură, cu simțul de a dărui, de a ajuta pe vreun bolnav, pe cel sărac, pe cel mai trist. De multe ori văd pe strazile aglomerate oameni săraci care așteaptă o bucată de pâine, un bănuț și din zeci, sute de oameni care trec grăbiți nu am văzut să dea cineva o pâine, o sticlă cu apă sau câțiva bănuți. Pe ușile magazinelor mari alimentare intră și iesă zeci și sute de cumpărători cu sacoșe, cărucioare pline de produse alimentare pe care le încarcă în mașini și pleacă în drumul lor. Dar nu am văzut ca oamenii aceștea să înmâneze celor săraci care așteaptă chiar la ușa magazinelor măcar ceva din sacoșa cu produse alimentare …
Cum omul să-și iubească aproapele, dacă aud mereu în autobuz, troleibuz fel de fel de dialoguri neplăcute între oameni. Și cel mai la modă e să-și arate indiferența față de alți oameni, când văd cum majoritatea oamenilor în transport stau cu mobilele în mână și nu oferă locul celor mai în vârstă sau celor bolnavi.
De multe ori văd în piața alimentară cum se apropie oamenii săraci, care nu au bani, de cei care vând, de vânzători ca aceștea să le ofere din produsele lor: pâine, carne, ouă, legume, mezeluri, fructe… și mereu îi alungă, le răspund urât. Dar acești vânzători nu înțeleg că sunt puși la încercare ca să se vadă cum vor proceda prin faptele lor cu acești săraci. Mă întreb, ce suflet, ce inimă de om trebuie să ai ca să nu te împarți cu aproapele care îți cere o bucată de pâine?..
Ce să mai zic de oamenii care intră în biserică și frecventează Sfintele Liturghii, apoi când iesă din biserică nici nu privesc în partea celui sărac care stă lângă ușa bisericii. Cu adevărat, suntem în post și ar trebui să facem acțiuni de caritate, să ne iubim aproapele cu tot sufletul, cu toată inima!
De ce când oamenii trec pe lângă o biserică sau pe lângă răstignirea lui Iisus Hristos nu-și fac semnul crucii, nu se închină? Cum o mamă poate să-și lase copiii acasă și să plece pe mulți ani departe de casă, peste hotare? Cum un băiat și o fată pot să formeze un cuplu formal și să treacă peste iubirea, dragostea adevărată de viață? Cum te cerți cu cel de lângă tine și nu îți ceri iertare? De ce nu te saluți dimineața cu aproapele tău? Cum un bărbat poate să-și bată soția, copiii? Cum un om poate să taie un copac? Cum o colegă de serviciu poate să-i facă rău pe la spate altei colege? Cum un om poate să-și facă casă mare din bani furați? Cum o femeie poate să facă bani pe cale de prostie sexuală neomenească? Cum poți să faci rău altui om prin vrăji diavolești și să te bucuri de durerea lui? Cum în viață să iubești doar banii, dar pe om să nu-l iubești?..
Șiragul lanțului de păcate strigătoare la cer nu se termină aici, ci el se înșiră și se tot înșiră peste mări și țări și înfășoară tot globul pămânesc de sute, de mii de ori!.. Toată această neiubire de Dumnezeu, de aproapele nostru sunt păcatele noastre, care se transformă în niște focuri mari de războaie, furtuni de mări și oceane, ploi torențiale, cutremure de pământ etc.
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că dragostea este de trei feluri: „Dragoste dupa poruncă, dragoste după fire și dragoste împotriva firii”. După poruncă are iubire cel care ascultă de porunca lui Dumnezeu și pe toti îi iubește la fel și-L iubește pe Dumnezeu mai presus de orice. După fire are iubire acela, care are iubirea cum o au parinții față de copii, copiii față de parinți, frații între ei. Iar iubirea împotriva firii au cei care unesc patima cu iubirea și îi iubesc numai pe aceia care le prilejuiesc împlinirea patimilor.
Raisa Plăieșu,
pentru „Tradiția”