Așa cum spunea un teolog, atunci când creștinismul nu va mai deranja pe nimeni, el va fi apreciat în sfârșit la justa sa valoare, având un panegiric plin de apreciere. Și atunci va fi un triumf complet al păcatului și al morții. Din cauza înmulțirii fărădelegilor dragostea se va răci; sarea va înceta să mai fie sărată, soarele se va întuneca, iar luna nu-și va mai da lumina sa.
Predică protoiereului Alexandr Șargunov, paroh al Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Pîji, Moscova, rostită în Duminica a 2-a a Postului Mare, la 30 martie 2013.
A doua duminică din Postul Mare este numită „Săptămâna postului creator de lumină”.
Biserica îl pomenește pe marele teolog al secolului al XIV-lea, Sfântul Grigorie Palama, „propovăduitorul harului”, așa cum mărturisește troparul închinat lui. Sfântul Grigorie ne-a lăsat învățătura despre Dumnezeiasca Lumină Taborică Necreată a Schimbării la Față, care nu începe și nu se sfârșește niciodată, ci rămâne întotdeauna acolo unde este Domnul, în Biserica Sa, iar noi suntem chemați să fim martori ai acestei lumini, putem vedea această lumină, primind ca dar de la Hristos părtășia ei, în măsura despătimirii inimilor noastre.
Atunci când creștinătatea își va pierde bunul nume, astfel încât să nu mai prezinte un pericol pentru nimeni, atunci dușmanii săi, deschiși sau ascunși, își vor întoarce privirea cu admirație spre vremurile măreției sale din trecut. Nemaitemându-se de harul ce arde inima cu dragoste, ei nu se vor mai opri din a lăuda activitatea monahală, frumusețea incomparabilă a serviciului divin, a cuvântului bisericesc și desăvârșirea filozofiei sale. A fost, vor spune dânșii, un mare moment al civilizației noastre.
Ei vor recunoaște capacitatea sa de a pătrunde în adâncurile sufletului uman. Despre valorile sale morale și culturale se va vorbi cu un respect amestecat cu tristețe. Ei vor sublinia că, în ciuda unor trăsături negative, a dogmatismului excesiv și a elementelor de fanatism, creștinismul a ajutat omenirea în formarea și dezvoltarea ei. Pierzându-și treptat aspirația inutilă către cer, el a putut să se integreze în cele pământești. Dar, vor adăuga ei, în cele din urmă, ca orice alt lucru lumesc, și-a aflat sfârșitul. Între timp, în încântătoarele biserici cu icoane-capodopere vor răsuna cântări liturgice, iar vasele euharistice, prețioase obiecte de muzeu, vor fi expuse vederii curioșilor.
Așa cum spunea un teolog, atunci când creștinismul nu va mai deranja pe nimeni, el va fi apreciat în sfârșit la justa sa valoare, având un panegiric plin de apreciere. Și atunci va fi un triumf complet al păcatului și al morții. Din cauza înmulțirii fărădelegilor dragostea se va răci; sarea va înceta să mai fie sărată, soarele se va întuneca, iar luna nu-și va mai da lumina sa.
Vedem că intențiile dușmanului sunt serioase. De aceea în timpul Postului Mare căutăm nu doar mângâiere în mijlocul tristeții insuportabile, ci pe Însuși Mângâietorul, Duhului Adevărului. Sfântul Ignatie Briancianinov s-a rugat pentru prietenul său astfel: „Doamne, dă-i lui Leonid mângâiere sufletească, pentru ca să fie credința lui vie și sinceră, și nu doar ascultare de cuvinte!”
Iar starețul Nectarie de la Optina, care repeta adesea: „Cum aș putea fi urmașul cuvioșilor de odinioară! Harul lor consta din pâini întregi, iar eu nu am decât o feliuță” – ca răspuns la întrebarea unei creștine dacă era adevărat că toate semnele celei de-a Doua Veniri s-au împlinit, el a spus: „Nu, nu toate. Dar, desigur, chiar și cu ochiul simplu se poate vedea, iar ochiului înduhovnicit i se revelează, că mai înainte Biserica forma un cerc vast ce umplea întregul orizont, dar acum este ca un inel; iar în zilele din urmă înainte de venirea lui Hristos, întreaga Biserică va fi perpetuată în această formă: un episcop ortodox, un preot ortodox și un mirean ortodox. Nu spun că nu vor exista biserici, vor exista, însă Ortodoxia va supraviețui doar în această formă”. „Ia aminte la aceste cuvinte, înțelege”, a adăugat el, „Căci așa este în întreaga lume.”
Desigur, poate că starețul Nectarie a spus că va rămâne un episcop, un preot și un mirean nu în sens literal, ci în sensul că atâta timp cât există în Biserică cel puțin o persoană care caută cu adevărat mântuirea, de dragul unei singure persoane Domnul nu va lua de la Ea harul. Și vin astfel de încercări încât fără deplinătatea harului, nimeni, nici măcar o singură persoană, nu poate rămâne neclintită în dragoste și în adevăr.
Aceasta este esența sărbătorii de astăzi. Aflat în mijlocul minciunii triumfătoare, fiecare creștin trebuie să fie un teolog, unul care poate spune un cuvânt despre Dumnezeu, nu pentru că știe totul despre Hristos, ci pentru că îl cunoaște pe Hristos. Așa cum spune Însuși Hristos: „Eu le cunosc pe cele care sunt ale Mele, iar cele care sunt ale Mele Mă cunosc pe Mine” (Ioan 10:14). Postul Mare trebuie să-l parcurgem în așa fel, încât la sfârșitul acestuia împreună cu Biserica să putem cânta nu doar cu gura: „Învierea lui Hristos văzând.” Asemenea apostolilor, despre care am auzit în Evanghelie la priveghere, trebuie să atingem noi înșine rănile Sale și învierea Sa, pentru că fără aceasta este imposibil să mai trăim. Ca să putem spune altora nu numai ceea ce am auzit, ci și ceea ce am văzut cu ochii noștri, ceea ce mâinile noastre au atins, pe Cuvântul Vieții, pentru că Viața ni s-a arătat.
Omul devine teolog prin post și rugăciune. Teologia este continuarea rugăciunii (trebuie să existe una și aceeași limbă – cea în care vorbim cu Dumnezeu) și continuarea postului, ca întoarcere lui Hristos Dumnezeu a dăruirii de sine cu trup și suflet. Cu toții ne amintim aceste cuvinte: „Dacă ești teolog, ai rugăciune curată, iar dacă ai rugăciune curată, ești teolog”.
Acestea sunt pericolele ne pasc. La început o percepere pur umană, prin care cerințele vieții în Duhul par nebunie, iar apoi dezintegrarea conștiinței și distrugerea totală. Așa cum spune Teofan Zăvorâtul, la început nu este un ateism criminal, ci pur și simplu un fel de renegare a „rațiunii superioare”. Dar Dumnezeul nostru este mai mult decât o „rațiune superioară”, El este Tatăl care iubește și Fiul care a fost răstignit și a învins moartea, iar Duhul Sfânt este Lumina care luminează fiecare persoană care vine în lume.
Este timpul pentru post și rugăciune. Stai până la moarte, creștine, fii gata să plătești cu tot sângele tău pentru o picătură de har cumpărată cu mare preț! Trebuie să-i împiedicăm, să-i împiedicăm să învingă, să înfrânăm răul – să fim „înfrânați” – de cei care sunt de fapt părtași ai puterii lui Dumnezeu, ai harului Duhului Sfânt, să punem îngrădire buzelor stricăciunii și falsității celor deschise pentru judecata finală a Bisericii.
Sursa: Pravoslavie.ru