La 28 noiembrie am pășit pe tărâmul Postului Nașterii Domnului care durează 40 de zile și se încheie la 6 ianuarie.
Pregătindu-ne pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, trebuie să ne gândim mai mult la propria viață, să încercăm s-o schimbăm în bine, să facem bine aproapelui și cu aceste daruri să ne apropiem de marele praznic al venirii Mântuitorului în lume.
În timpul postului Nașterii Domnului trebuie să acordăm mai multă atenție principalului lucru – relației noastre cu Dumnezeu. În perioada postului jertfim foarte puțin, dar chiar și renunțând la lucruri mărunte, învățăm să ne biruim pe noi înșine, învățăm să iubim, pentru că Dumnezeu este Iubire și El acționează prin Jertfă.
Postul este acel mijloc care ne ajută să ne curățim de patimi, să fim mai aproape de Dumnezeu. Atunci și sărbătoarea Nașterii Domnului o vom trăi-o altfel.
În această perioadă, Biserica a stabilit mai multe repere de care creștinii trebuie să țină cont. Astfel, timp de 40 de zile, trebuie să se abțină de la carne, ouă şi brânză.
În zilele de luni, miercuri și vineri bucatele se pregătesc fără untdelemn și nu se consumă vin. Iar în zilele de marți și joi este dezlegare la untdelemn și vin. În zilele de sâmbătă și duminică se dezleagă la untdelemn, vin și pește.
În ajun de Nașterea Domnului (6 ianuarie) se mănâncă abia seara și anume: grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrig sau turte din făină. Iar la 7 ianuarie, indiferent în ce zi cade, se mănâncă dulce, adică ouă, carne, brânză și mâncăruri gătite cu untdelemn și se bea vin.
Acestea sunt câteva reguli care trebuie urmate în această perioadă, dar, desigur, fiecare va face ascultare și va ține postul după propriile puteri, urmând sfaturile părintelui duhovnic.