Mulți dintre noi probabil cel puțin o dată în viață și-au pus astfel de întrebări: „De ce au căzut peste mine aceste neczuri?”, „De ce le îngăduie Dumnezeu pe toate acestea?”.
Preotul Sveatoslav Șevcenko
Uneori oamenii îi atribuie lui Dumnezeu funcții pe care El nu le îndeplinește. Oamenii cred că El este un fel de demiurg răutăcios care permanent caută pe cine să pedepsească. Sub nicio formă nu trebuie să gândim în felul acesta.
Observați: autorul regulilor de circulație nu este de vină pentru faptul că oamenii mor pe drumuri.
Dar de ce mor oamenii pe drumuri? Pentru că, de exemplu, s-a aprins semaforul roșu, însă șoferul o ia înainte. Și cineva moare.
În ce mă privește, mă conduc în viață de următorul principiu: încerc, dacă acest lucru e posibil, să nu încalc regulile. Iată, vedem cum o persoană traversează strada la roșu. La prima vedere strada este pustie, nu se circulă. A izbutit omul să treacă strada o dată, a doua, a treia oară, apoi treptat își pierde vigilența, iar într-o zi căde sub mașină.
La fel stau lucrurile și cu Dumnezeu. Domnul le-a dat oamenilor o instrucțiune – căci, la urma urmei, ce înseamnă poruncile? Ele sunt o instrucțiune despre cum să fii fericit – să nu ucizi, să nu furi… Unii oameni cred că adverbul „nu” are aici un sens restrictiv. Dar, de fapt, el e unul de protecție. Este ca și inscripția de la ușa postului de transformator: „Stai! Înaltă tensiune. Pericol de electorcutare.” Este interzis? Nu, poți intra, dar ai fost avertizat.
Același lucru e valabil și pentru porunci. Domnul ne spune: dacă vreți să fiți fericiți – să nu vă mințiți unii pe alții, să nu ucideți, să nu vă trădați unii pe alții, să nu fiți invidioși etc. Iar când a venit Hristos, El ne-a dat porunci de ordin și mai înalt: fiți milostivi, fiți făcători de pace, pocăiți-vă de păcate.
Astfel că poruncile ne sunt date pentru ca noi să fim fericiți și să trăim în armonie.
De la bun început Dumnezeu l-a creat pe om cu voința liberă pe care El nu o încalcă. În aceasta și constă problema și este problema noastră. Bineînțeles, Dumnezeu nu vrea să existe războaie, conflicte – tot ceea ce facem noi astăzi. Ele au loc din vina oamenilor, nu a lui Dumnezeu.
Situația poate fi comparată cu relația dintre un părinte și un copil. Când copiii noștri au crescut, s-au făcut mari, noi nu îi mai putem pedepsi. Deja nu le mai putem impune opinia noastră. Dar, cu toate acestea, noi ne iubim copiii, îi iubim chiar și atunci când fac greșeli. Ne supărăm, uneori plângem pentru că nu ne-au ascultat, că au nimerit în vreo situație neplăcută, iar noi trebuie s-o ameliorăm.
La fel e și cu Dumnezeu. Dumnezeu ne iubește, ne-a dat toate cele necesare pentru ca la noi totul să fie bine, însă noi trăim după propria noastră voință și de multe ori alegem nu puritatea sufletească, ci plăcerile de moment. Includem „Eul” nostru și remodelăm lumea conform percepției noastre, ceea ce foarte des duce la păcat.
Omului i-a fost dată voință liberă și El nu încalcă această stare de lucruri.
Căci altfel, dacă nu am avea libera voință, am fi fost un fel de bioroboți. Imaginați-vă pentru o clipă: Dumnezeu a apăsat butonul și dintr-o dată am devenit cu toții oameni buni. Oare aceștea vom fi noi? Care nici măcar din deget n-am mișcat ca să devenim buni. În asemenea caz noi nu am mai fi oameni, ci niște jucării în mâna lui Dumnezeu.
Însă Dumnezeu avea nevoie anume de copii. El ne-a creat, ne-a dat o voință liberă și noi avem de ales între bine și rău. Noi alegem, dar Dumnezeu plânge.
Ar trebui să ne gândim la aceasta și să recitim încă o dată poruncile care sunt în Cartea Eternă. Am deschis-o, ne-am uitat la ceea ce ne este necesar pentru fericire și în continuare pur și simplu trăim conform acestei instrucțiuni. Și totul la noi va fi minunat!
Sursa: Canalul de Telegram CLIRIC NEWS