„Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă… Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” (Din citirea Evanghelică în Duminica a 18-a după Cincizecime).
Dușmanul este cel mai bun examinator
Protoiereul Igor Reabko,
Eparhia de Zaporojie
a Bisericii Ortodoxe din Ucraina
În astă noapte dușmanii au tras din nou în mine. Avea loc un chestionar auditiv la textul evanghelic. Rachetele întrebau ceva de tipul, cum eu îndeplinesc porunca Domnului.
„Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul.” „Uitați-va la păsările cerului… Totuși, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele?” Aceea care a explodat undeva în apropiere de mine ar fi spus un citat: „Facă-se voia ta…”
Am ajuns la concluzia: fie rămân în viață, fie voi muri – e voia lui Dumnezeu în toate. De ce dar convingerile mele și credința mea nu funcționează în mod sincronic cu psihicul și emoțiile mele? Dacă aș fi o persoană credincioasă, aș ședea molcum, pașnic, citind în liniște rugăciunea lui Iisus, având 60 de bătăi de inimă per minut. Și tot așa în toate.
Voi putea oare să văd în dușmanul meu de moarte pe fratele meu și să îmi fie milă de el? Sau voi dori ca el să fie rupt în mii de bucățele? O altă cale de a înțelege cine sunt eu și ce sălășluiește în mine nu există decât prin atitudinea față de dușmani și prin scârbiri.
Atenție! Lipiciul diavolului
Nota doi am luat la acest examen pentru atașamentele mele – față de apropiați, față de propria viață, față de sănătate, casă, bunăstare. În fiecare zi ne întâlnim cu impedimente de diferit ordin. Chiar și cel mai mic dintre ele devine enorm, când ne agățăm de el prin atenția noastră. Este o comunicare prin care în suflet pătrund fiorii spaimei sau focul poftei.
Pofta neînfrânată ne trage să deviem de la drumul cel drept ca să ne delectăm cu buretele pestriț, ciuperca otrăvitoare de o rară frumusețe. Dar și mai mare este frica. Este o energie extrem de puternică a forței întunericului, care e în stare să ne împietrească în fața chiar și a celei mai mici piedici din drum. Poate fi, de pildă, o atenție exagerată pentru o maladie și urmările ei, sensibilitatea acută la ceea ce se petrece în trupul tău, cum se îmbolnăvește. Sau ascuțirea auzului la ceea ce zboară și poate aduce nenorocire.
O scrisoare din lumea cealaltă
Astăzi frica cea mai mare a noastră este războiul. Oamenii înțelepți ne sfătuiesc să ne privim dintr-o parte, să încercăm să ne părăsim pe noi înșine aici și acum, să ne transpunem în trecutul nostru sau într-un viitor ipotetic și de acolo, dintr-un alt timp, să ne scriem o scrisoare nouă înșine. O putem face chiar din lumea cealaltă. Ce mi-aș scrie de acolo?
Ascultă, totul de ce te agățai cu atâta ardoare, de fapt nu există. Da, te vei mira, dar nici rachetele, nici casa ta, nici corpul tău, pentru care tremuri ca o frunză pe copac, nu există. De asemenea și moartea de care te temi nu există. Adu-ți aminte ce te învață Biblia. Întreaga lume este creată din nimic. Tu prea mult te-ai împotmolit în materie, ieși de acolo neîntârziat. Există doar Dumnezeu și ceea ce este legat de El prin fire energetice Dumnezeiești. Nici rău nu există, cu siguranță. El este doar un mic parazit care se hrănește în cazul dat cu fricile tale personale. El se hrănește din tine. Încetează imediat.
Am lecturat… Îți este ușor din cealaltă lume să îmi dai sfaturi, iar eu acum, cu toate celulele sufletului meu, simt cum prin aer zboară cioburi de ardezie, cărămizi, tencuială amestecate cu fragmente din corpuri omenești. Însă semnificația am priceput-o. În orice circumstanță trebuie de făcut tot posibilul, pentru a scoate mintea din acea situație.
Am privit cu invidie la pisici. Lor le reușește.
Nicovala lui Dumnezeu
Scârbirile ne vizitează, de cele mai dese ori, din cauza că ne lipim inimile de ceva. Când renunțăm la propria voință și transmitem frâiele în mâinile lui Dumnezeu, El toate le aranjează în cel mai bun mod. Dar pentru a trăi așa, este nevoie de credință. Sfinții părinți scriu despre faptul că este necesar de a pune pe nicovala lui Dumnezeu toată înțelegerea, mintea, voința, dorința noastră etc. Iar El, la rândul Său, le va sparge în mulțime de cioburi, deoarece noțiunile noastre de pace, justețe, trecut, viitor și prezent sunt false. Toate judecățile noastre apreciative sunt trecute prin niște filtre ale minciunii, egoismului și propriei unicități. Noi privim la lume prin niște ochelari cu lentile roz care ne fac vederea noastră să fie limitată la ceea ce se vede. Noi privim la lume prin lentile care ne fac văzul să fie limitat, iar cele văzute să fie niște urâțenii.
Noi suntem înjosiți, ofensați, se procedează injust cu noi, iar noi ne apucăm să săvârșim judecata, Dar cel mai important în această situație nu este ceea ce a avut loc, dar ceea cum reacționăm. Domnul în așa fel înșiruie evenimentele din jurul nostru, încât fiecare situație să ne arate sluțenia fiecăruia. Noi am venit aici nu pentru a schimba această lume, dar pentru a ne schimba pe noi înșine în această lume. Doar pentru aceasta viețuim pe pământ. Iar Dumnezeu scoate din noi ceea ce contribuie la ridicarea unui zid între noi și Dumnezeu.
Diavolul cunoaște foarte bine psihologia omului și poate ușor calcula în prealabil toate reacțiile noastre la evenimentele ce ne înconjoară. Frica și ura sunt reacțiile la pericolul ce amenință viața și bunăstarea persoanelor. Omul, fiind animal social, deseori se comportă asemănător animalului. Doar creștinul poate ieși, datorită harului, în afara cadrului acestor legități. Anume acest lucru semnifică nașterea de sus.
Apropierea omului de chipul și asemănarea lui Dumnezeu îl face să fie asemănător lui Hristos. Este o mare minune. Când se întâmplă aceasta, lumea nu va mai avea influență asupra omului, dar, din contra, omul va începe să influențeze asupra acestei lumi. Deocamdată evenimentele care se întâmplă alături de noi ne formează personalitatea, ne modifică conștiința, ne dirijează existența.
Însă cel ce e născut de sus viețuiește deja conform legilor lumii cerești. El nu mai vede în jurul său răul și nu din cauza că este orb, ci existența lui este deja alta. Doar răul într-adevăr nu există, este doar schimonosirea binelui sau insuficiența lui. Un sfânt vede lumea tot așa cum o vede Dumnezeu, deoarece într-un astfel de om este realizat potențialul Fiului lui Dumnezeu.
Răul, suferința, ura prezintă doar reacțiile minții noastre. Răul nu își are esență, el poate exista doar pe baza energiilor noastre. Cel născut de sus reacționează la rău nu tot așa cum o facem noi. Omul îl arde cu iubirea sa. Din această cauză cei posedați strigă atunci când se apropie de sfinți sau de moaștele lor. Ei simt cum îi arde focul. Se prea poate, este anume ceea ce va fi perceput de purtătorii răului ca focul gheenei.
Un sfânt își iubește vrăjmașii, îi iartă nu datorită unor anumite convingeri ale minții sale sau a raționamentelor sentimentale. Nu, această iubire este o proiecție directă a chipului său Dumnezeiesc. Dar cum se vor purta vrăjmașii cu acest sfânt, depinde de ei. Aceasta va determina esența lor, prin urmare, și veșnicia lor. Nu Dumnezeu, dar înșiși oamenii își determină locul în infern ca urmare a alegerii lor greșite.
Protoiereul Igor Reabko
Sursa: Spzh.news