Evenimentul pogorârii Duhului Sfânt peste apostoli în urmă cu aproape 2000 de ani marchează începutul primei biserici creştine din lume. Cincizecimea îşi are originea în sărbătoarea evreiască a roadelor sau a săptămânilor, cunoscută şi ca un timp de comemorare a momentului Sinai, în care Dumnezeu i-a înmânat lui Moise tablele legii. Noutatea Cincizecimii stă în reeditarea legământului dintre Dumnezeu şi oameni, de data aceasta unul scris nu pe table de piatră, ci în sufletele credincioşilor.
Deşi suntem un popor predominant ortodox, foarte puţini oameni cunosc importanţa Cincizecimii. Această sărbătoare e cunoscută sub mai multe denumiri: Pogorârea Duhului Sfânt (care aminteşte de ceea ce s-a întâmplat în respectiva zi), Cincizecimea (dat fiind faptul că acest lucru s-a întâmplat la cincizeci de zile de la Înviere) şi – în popor – Rusaliile. Din punct de vedere dogmatic, această sărbătoare este la fel de importantă ca Învierea Domnului.
Această sărbătoare este una din cele mai semnificative sărbători ale creştinismului, Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile constituie momentul fundamental al Bisericii, prin care se formează prima comunitate de credincioşi, iar Sfinţii Apostoli devin martori ai Învierii lui Hristos şi vestitori ai mesajului Său.
Mântuitorul le făgăduise ucenicilor Săi că ori de câte ori vor fi prigoniţi din pricina numelui Său, Duhul Sfânt îi va întări şi le va da lor a grăi (Mt. 10:19-20). Înainte de Înălţare, ucenicii Săi primesc de patru ori făgăduinţa că li se va trimite Mângâietor care va rămâne cu ei până la sfârşitul veacurilor. La cincizeci de zile de la Înviere, aceste făgăduinţe se concretizează, iar Sfântul Luca, autorul lucrării Faptele Apostolilor, descrie momentul Pogorârii Duhului Sfânt peste sfinţii apostoli în chip văzut, asemenea unor „limbi de foc”: „Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Fapte. 2:1-4).
Biserica nu ar exista fără Duhul Sfânt, prin Care se fac toate slujbele. Fără sărbătoarea Cincizecimii nu ar fi existat nici biserică, nici preoţie, nici botez. Ceea ce s-a săvârşit în mod general (pentru întreaga omenire) prin Învierea şi Înălţarea Domnului, s-a realizat în mod concret (pentru fiecare om în parte) abia la Pogorârea Duhului Sfânt. Hristos promisese omului „duhul înfierii”, adică capacitatea omului de a trece din stadiul de rob al Domnului, în acela de fiu al Său. Însă pentru ca înfierea să fie reală era nevoie mai întâi ca Dumnezeu să Îşi unească firea Sa cu cea umană – fapt realizat prin întruparea lui Iisus Hristos, să biruiască păcatul prin moartea şi Învierea Sa şi să primim şi noi Duhul Sfânt. Astfel, la cincizeci de zile după înviere, pe când Apostolii şi noii creştini se rugau, Duhul Sfânt – a treia Persoană din Sfânta Treime – se pogoară sub formă de limbi de foc şi se sălăşluieşte în cei prezenţi.
Duminica Rusaliilor este ziua Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, este ziua întemeierii Sfintei Biserici, este ziua revărsării harului ceresc peste toate sufletele. Această sărbătoare ne dă prilejul să vorbim despre darurile Sfântului Duh. Cuvântul harismă înseamnă „dar gratuit”, prin aceasta se înţelege în chip desăvîrşit prezenţa Duhului care se manifestă prin tot felul de daruri gratuite sau daruri duhovniceşti.
Multă lume crede că verbul „a pogorî” este forma veche a verbului a „coborî”. Când, de fapt, pogorământ nu are doar sensul de a veni de sus în jos, cât mai ales de a te smeri/umili şi a deveni din mare mai mic. Un pogorământ este atunci când părintele se joacă şi vorbeşte cu fiul său de doi ani, sau asemenea preotului când face pogorăminte cu fiul său duhovnicesc doar pentru a fi mai aproape de inima lui.
Este bine de ştiut că a doua zi după Rusalii urmează sărbătorirea Sfântului Duh. Aşa că, dacă suntem credincioşi, să mergem la biserică şi să ascultăm slujba, să nu trecem doar cinci minute să aprindem o lumânare, care, oricum, arde pe locul ei şi nu în locul nostru, ci să ne rugăm Bunului Dumnezeu că să dobândim harul Preasfântului Duh în viaţa noastră acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Sursa: Sf-ioan-iacob.md