În multe locuri ale lumii moderne, omul este prins între două chemări: chemarea muncii și chemarea sufletului. Tot mai des se întâmplă ca în zilele marilor sărbători creștine, când clopotele bisericilor cheamă credincioșii la rugăciune, mulți oameni să fie obligați să rămână la serviciu, fără posibilitatea de a participa la Sfânta Liturghie. Această realitate provoacă durere sufletească și ridică întrebări importante despre locul credinței în societatea contemporană.
Pentru omul credincios, Sfânta Liturghie nu este doar o tradiție sau un obicei exterior. Ea este întâlnirea vie cu Dumnezeu, izvorul păcii, al întăririi sufletești și al vindecării lăuntrice. În timpul Liturghiei, omul își luminează mintea, își curăță inima și primește putere pentru a merge mai departe prin greutățile vieții. Atunci când omul este lipsit de această hrană duhovnicească, sufletul său începe să sufere în tăcere.
De ce oamenilor în timpul serviciului nu li se permite să frecventeze Sfintele Liturghii în timpul tuturor sărbătorilor religioase?
Mulți angajatori privesc astăzi omul doar ca pe o forță de muncă, uitând că el are și suflet. Ritmul rapid al lumii moderne, dorința de profit și presiunea economică fac ca sărbătorile religioase să fie considerate de unii doar simple zile obișnuite. Astfel, credința este împinsă încet spre marginea vieții, iar rugăciunea devine pentru mulți un lux pe care nu și-l mai pot permite.
Există însă și profesii unde munca în zilele de sărbătoare este necesară: medicii, salvatorii, pompierii, polițiștii sau cei care îngrijesc bolnavii. Acești oameni împlinesc atunci o slujire a iubirii și a responsabilității față de aproapele. Dar chiar și în aceste situații, omul are nevoie de înțelegere și de posibilitatea de a-și păstra legătura cu Dumnezeu, fie prin participarea la o altă slujbă, fie prin rugăciune sinceră.

Problema apare atunci când participarea la Sfânta Liturghie este interzisă nu din necesitate, ci din indiferență, neînțelegere sau lipsă de respect față de credință. Atunci omul începe să simtă că trebuie să aleagă între pâinea pentru trup și pâinea pentru suflet. Iar această alegere îl rănește lăuntric.
O societate sănătoasă nu poate fi construită doar pe muncă și performanță. Omul are nevoie și de odihnă spirituală, de rugăciune, de liniște și de apropiere de Dumnezeu. Sărbătorile religioase nu sunt pierdere de timp, ci momente de reînnoire sufletească. Un om care se roagă, care merge la biserică și își păstrează credința devine mai bun, mai răbdător, mai sincer și mai responsabil și la locul său de muncă.
Respectarea credinței nu slăbește societatea, ci o întărește. Atunci când oamenilor li se oferă posibilitatea de a participa la Sfintele Liturghii, ei nu devin mai leneși, ci mai împăcați și mai luminoși sufletește. Un suflet care Îl poartă pe Dumnezeu în inimă va aduce mai multă pace și în familie, și în colectivul de muncă, și în întreaga societate.
De aceea, este important ca fiecare om să lupte cu înțelepciune pentru dreptul său la credință și la rugăciune, iar angajatorii să înțeleagă că omul nu trăiește doar pentru muncă, ci și pentru mântuirea sufletului. Fiindcă acolo unde omul Îl uită pe Dumnezeu, încet-încet începe să se piardă și pe sine.
Poate Parlamentul Republicii Moldova sau Guvernul împreună cu Mitropolia să facă o lege privitor ca omul în timpul serviciului să aibă posibilitate să frecventeze Sfintele Liturghii?
Cred că într-o societate democratică și respectuoasă față de credința oamenilor, Parlamentul, Guvernul și Biserica pot colabora pentru a găsi soluții prin care omul să aibă posibilitatea de a participa la Sfintele Liturghii în zilele marilor sărbători religioase, fără a-și pierde orele la locul de muncă sau drepturile profesionale. O asemenea inițiativă nu ar trebui să oblige oamenii la credință, ci să ofere libertate și posibilitate celor care doresc să-și trăiască viața spirituală. După cum există legi care protejează drepturile omului, sănătatea sau odihna, tot așa poate exista și o lege, o protecție a nevoilor spirituale ale persoanei.
Statul și Biserica au roluri diferite, dar pot lucra împreună pentru binele moral și sufletesc al societății. Parlamentul ar putea adopta anumite prevederi prin care angajatorii să ofere, acolo unde este posibil, timp pentru participarea la marile sărbători religioase – de exemplu:
= câteva ore libere pentru participarea la Sfânta Liturghie;
= posibilitatea schimbului de ture;
= recuperarea ulterioară a timpului;
= protejarea angajatului împotriva discriminării pe motive religioase.
Mitropolia, la rândul ei, ar putea contribui prin dialog cu instituțiile statului și prin susținerea morală a unei astfel de inițiative, amintind societății că omul are nu doar drepturi materiale, ci și sufletești. Totuși, o astfel de lege trebuie făcută cu înțelepciune și echilibru. Există domenii unde activitatea nu poate fi întreruptă – spitale, salvare, poliție, transport, servicii de urgență. În aceste cazuri, soluțiile trebuie adaptate astfel încât să nu fie pusă în pericol viața oamenilor sau buna funcționare a societății. Mai important decât orice lege este însă respectul reciproc dintre oameni. O lege poate oferi un cadru, dar adevărata schimbare vine atunci când societatea înțelege că omul nu este doar un angajat sau o sursă de producție, ci o ființă cu suflet, conștiință și nevoie de Dumnezeu.
Atunci când statul, Biserica și societatea lucrează împreună pentru binele spiritual și moral al omului, se poate naște o lume mai umană, mai pașnică și mai aproape de valorile credinței și ale iubirii creștine.
Raisa Plăieșu,
pentru Traditia.md
