La 28 noiembrie Biserica îl pomenește pe Sfântul Cuvios Paisie (Velicikovski), mare stareț și înnoitor al monahismului ortodox, care s-a săvârșit cu pace în Lavra Neamțului în anul 1794. Publicăm mai jos un material despre acest mare sfânt preluat din publicația Atitudini.
* * *
Din păcate, astăzi, nici măcar în mănăstiri nu se mai caută lucrarea duhovnicească a dobândirii harului. Pentru Sfântul Paisie, însă, aceasta era lucrul de căpătâi și adevăratul scop al vieții. De unde vine această dorință iubitoare și căutare în noi înșine pentru dragostea lui Dumnezeu? Și cum se comportă cei purtători de har într-o comunitate, obște monahală sau orice alt tip de comunitate? Vă oferim câteva cuvinte de nectar duhovnicesc din învățăturile marelui stareț de la Neamț, Sfântul Paisie (Velicikovski), despre dobândirea harului.
Păzirea poruncilor evanghelice și ale Sfinților Părinți
„Să piară toate, chiar și trupurile noastre, numai să se păzească poruncile lui Dumnezeu și cu dânsele sufletele noastre!”
„De veți avea osârdie în citirea cărților Părinților și veți lua aminte la învățătura din ele, atunci va fi între voi ascultare, pace, un singur gând și iubire întreolaltă și soborul nostru va dăinui cât va voi Domnul și oricât s-ar strădui vrăjmașul să îl răstoarne, nu va izbândi. Dar dacă vă veți depărta de cititul cărților Părinților, atunci el se va surpa în curând și nu va mai rămâne piatră pe piatră…”.
„Toată ziua mă lupt și mă rog: cu unii dintre voi plâng, cu alții mă bucur și îndreptez toate treburile a două mănăstiri. Dar după ce vă slobozesc pe toți din chilia mea îmi trimit împreună cu voi și toate gândurile; și atunci când iau o carte, nu mai aud nimic și mă liniștesc ca și cum aș fi în pustia Iordanului”.
Iubirea dintre frați
Impresionat de viața duhovnicească a celor 700 de frați din obștea mănăstirii Neamț, un călugăr călător pe nume Teofan avea să consemneze: „Sărăcia lor de bunăvoie era desăvârșită. Prin chilii în afară de icoane, cărți și unelte pentru lucru manual, nu mai era nimic. Călugării se distingeau mai ales prin smerenie, iar de mândrie cu totul fugeau; de ură și de zavistie nu știau.
Dacă se întâmpla ca cineva să jignească pe altul se grăbeau numaidecât să se împace. Cel ce nu voia să ierte pe fratele care i-a greșit era alungat din mănăstire. În biserică fiecare stătea la locul ce i se hotărâse, iar vorbăria deșartă era cu desăvârșire oprită atât în biserică și în chilii, cât și în afară.
Toți erau sub supravegherea duhovnicilor la care-și mărturiseau păcatele și gândurile de două ori pe zi: dimineața spuneau pe cele făcute noaptea, iar seara pe cele făcute ziua. Fără binecuvântarea duhovnicului, nimeni nu îndrăznea să facă ceva, nici măcar să mănânce un fruct”.
Nejudecarea aproapelui
„Mi-am fixat un astfel de legământ în suflet și în fața lui Dumnezeu care să mă întărească în harul Său: să nu judec pe aproapele meu, chiar dacă-l voi fi văzut cu ochii mei cum greșește, căci se știe bine că Unul singur este Judecător drept și adevărat al viilor și al morților, fiindcă acela care judecă pe aproapele său, ia asupra sa o demnitate a lui Dumnezeu. Și ce este mai înfricoșător decât aceasta?”.
Viețuirea fraților din obște și dragostea Sfântului Paisie
În toate ascultările se păstra tăcerea, pe buze rugăciunea, iar „fericitul însuși ieșea împreună cu frații și lucra cu ei la câmp și în celelalte ascultări, dând pildă tuturor și poruncind ca nimeni să nu se lenevească, fiindcă din trândăvie iasă tot răul.
În fiecare seară, frații trebuiau să-și facă mărturisirea gândurilor fie fericitului însuși, fie duhovnicilor rânduiți pentru aceasta. Asupra tuturor copiilor săi duhovnicești, fericitul revărsa mila sa părintească ocrotindu-i în dragoste nefățarnică, rânduindu-le ascultările cu înțelepciune după priceperea fiecăruia și arătând compătimire față de cei neputincioși.
Fericitul părintele nostru avea un asemenea dar, încât putea să-i miște spre râvnă până și pe cei mai deznădăjduiți și îi putea mângâia până și pe cei mai plângăcioși. Dacă nu putea să împace un frate întristat cu cuvintele lui, atunci o făcea cu lacrimile lui: nimeni nu ieșea de la el nevindecat.
Și-ar fi dat viața pentru cea mai ușoară din poruncile Domnului și era ca focul împotriva celor care nu le păzeau. Spunea: «Să piară toate, chiar și trupurile noastre, numai să se păzească poruncile lui Dumnezeu și cu dânsele sufletele noastre»”.
Sfaturi duhovnicești
„Pe cel întristat să-l mângâiaţi, fiţi răbdători în necazuri, iar nu cârtitori, fiţi îndurători şi milostivi, hrăniţi-i pe săraci, fiţi primitori de străini, întristaţi-vă pentru păcate.
Fiţi veseli întru Dumnezeu.
Flămânziţi şi însetaţi, fiţi blânzi şi cinstiţi la cuget şi la cuvânt.
Nu fiţi iubitori de argint, fiţi iubitori de fraţi.
Nu fiţi făţarnici, nu fiţi mândri.
Fiţi nevoitori către Dumnezeu, fiţi dulci la răspunsuri.
Fiţi rugători adeseori, fiţi pricepuţi şi nu osândiţi pe niciun om.
Fiţi sprijinitorii celor necăjiţi, fiţi către toţi îndurători şi veţi fi neam al Evangheliei şi fii ai învierii şi moştenitori ai vieţii veşnice, întru Hristos Iisus Domnul nostru”