Privesc dinspre Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”, Clopotnița și Arcul de Triumf din centru capitalei la „grădinița de copii” cu diverse atracții de divertisment și la „marea piață de business” cu fel de fel de căsuțe de lemn, cu prețuri exagerate și mă întreb: cum se poate să se organizeze de marea sărbătoare a Nașterii Domnului Iisus Hristos (pe stil nou) în fața Catedralei cu același hram din inima Chișinăului așa ceva?!
De sărbătoarea Nașterii Domnului totul se dăruiește, dar nu se vinde și nu se cumpără! Ce-i învățăm pe copiii noștri?.. Cum îi ajutăm pe cei săraci, pe cei mai triști ca noi?.. Sărbătorim Nașterea Domnului sau pe „Moș Crăciun Businessmanul” în centrul capitalei?.. Să luăm aminte și ce cântece mai cântăm de pe scenă la sărbătorile de iarnă în fața sfântului lăcaș, cântece care se repetă din an în an! Iată așa păcatele noastre se țin lanț și noi le repetăm în fiece an Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!
Privesc toate aceste imagini pe care le văd de ani încoace, la furnicarul de oameni din Piața Marii Adunări Naționale, care pare o turmă mare ce nu merge în direcția cuvenită. Și mult îmi pare rău că oamenii în vârstă îi aduc aici și pe copii lor, ca să le demonstreze că aceasta e sărbătaoarea Crăciunului; or, nici ei, părinții, n-au înțeles ce înseamnă Moș Crăciun și ce semnificație are Nașterea Domnului. În dicționar scrie că „Moș Crăciun este un personaj legendar, cu barbă mare albă, cu o mantie lungă roșie, care vine să împartă copiilor, în noaptea de Crăciun, jucării și dulciuri”.
Care Crăciun, mă întreb? În general, Moș Crăciun sau Moș Gerilă, cum îl numeau în trecut, e o poveste care nu se știe dacă a existat vreodată… Dar este sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, a Dumnezeului întrupat, Care împarte daruri și la cei mari și la cei mici. Sunt minunile Domnului ce se săvârșesc la fiecare dintre noi, Care ne poartă de grijă mereu și în toate. Și de ce să-L confundăm pe Iisus Hristos cu un oarecare Moș Crăciun? Și de ce atribuim această sărbătoare unui oarecare Moș Crăciun, dacă de două milenii este sărbătoarea Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos?..
Imposibil de această sărbătoare să vinzi și să cumperi! Totul se dăruiește în numele Domnului celor săraci, celor mai triști ca noi… Să ne amintim din cele citite din Sfânta Evanghelie, cum la Nașterea Domnului Cinstitele Daruri au o însemnate deosebită pentru lumea Ortodoxă, fiind daruri pe care Însuși Fiul lui Dumnezeu le-a binecuvântat, arătându-ne tuturor că Acesta a venit în lume din iubire, așa cum ne învață Sfânta Scriptură, pentru că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:16). Iar tot Hristos Domnul ne spune: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”, arătându-ne că Acesta a venit să propovăduiască Evanghelia cea adevărată la toate popoarele care vor să asculte și să urmeze poruncile lui Dumnezeu, iar magii sunt cei care deschid această poartă de a-L cunoaște pe Mântuitorul Hristos, Cel numit în troparul Nașterii Sale: „Soarele Dreptății”.
Raisa Plăieșu,
pentru „Tradiția”
