„Mai întâi înveți să te rogi din nou, dar nu în fața icoanelor, ci stând pe un pat de penitenciar, apoi primești prima icoană trimisă prin colet…” Preotul Bisericii Ortodoxe din Ucraina, protoiereul Serghii Certilin, se află de câteva luni în condiții de izolare și restricții. În ajunul postului în cinstea apostolilor Petru și Pavel, părintele Serghii a vorbit despre modul în care viața lui duhovnicească se desfășoară după gratii.
Pentru un creștin ortodox care e îmbisericit este în firea lucrurilor să aibă un colț de rugăciune, rugăciuni regulate, prezența la slujbe, postul, pregătirea pentru spovedanie și împărtășire. Dar imaginați-vă, scrie preotul, că toate acestea se prăbușesc într-o clipă și vă pomeniți într-un loc în care singurul mobilier este un pat de închisoare și o noptieră, în cel mai bun caz.
Unde trebuie să faci o alegere: icoana sau obiectele de primă necesitate? Acolo, unde trebuie să înveți să te rogi nu în liniștea camerei tale, ci înconjurat de 20-25 de persoane care își trăiesc viața: cineva doarme, cineva se trezește, cineva mănâncă, cineva se ceartă, cineva face sport, cineva se uită la televizor. Și așa non-stop, șapte zile pe săptămână.
În timp ce te afli într-un izolator de detenție preventivă, nu ai posibilitatea să participi la slujbele religioase, chiar dacă există o biserică. Regulile interzic acest lucru celor care nu au fost condamnați. Invitarea unui preot, mărturisirea și împărtășirea nu sunt, de asemenea, o sarcină ușoară.
Autorul a văzut preoți de două ori în timpul detenției și, posibil, erau greco-catolici. Lui, la fel ca și celorlalți „rezidenți locali”, i-a fost dificil să evalueze activitatea și influența lor asupra vieții duhovnicești a celor din detenție. „Recunoașteți, să vii în celulă pentru a stropi cu apă și a fugi fără nici o dorință de a stabili contact cu vreo persoană care are nevoie de îngrijire spirituală…”, rămâne nedumerit autorul. „Dar dacă nu, atunci nu.”
Postul și lectura duhovnicească au și ele propriile lor dificultăți, despre care e greu să judeci fără să fi fost într-o situație similară. Lectura este, poate, singura distracție accesibilă, mărturisește părintele.
„Cineva va spune că un preot ar trebui să lumineze, să învețe și să instruiască pe calea îndreptării, așa cum a spus unul dintre „localnici”: „Stabiliți o claritate duhovnicească”, scrie părintele Serghii.
„Dar este o viziune idealizată. Aici viața este supusă altor reguli, ritmuri și interese. Și, din păcate, este locul în care omul își pierde individualitatea. Aici nu există directori de fabrici, preoți, judecători, deputați, cu toții suntem pur și simplu prizonieri în detenție.”
„De-a lungul timpului, reușești să aduci înapoi în viața ta, pas cu pas, ceea ce ți-a fost drag în libertate”.
„În primul rând, înveți să te rogi din nou, dar nu în fața icoanelor, ci stând pe un pat de închisoare sau în vehiculul pentru deținuți, sau într-o celulă și, în același timp răspunzând la întrebările colegilor tăi de celulă: „Pentru cine, părinte, vă rugați?”
„Apoi primești în colet prima icoană pe care tovarășii de celulă o atârnă în cel mai vizibil loc, pentru ca toată lumea să se poată ruga. Atunci îți sfințești casa și toată lumea se roagă cu tine.
Ulterior, golești partea de sus a noptierei și amenajezi un colț de rugăciune. De-a lungul timpului, alții se alătură rugăciunii tale și aceasta devine normă, iar deja la 21.30 vecinii tăi îți amintesc de ora rugăciunii pentru cei în detenție”, scrie preotul.
După cum notează dumnealui, vine din nou nevoia de post și înțelegerea importanței pregătirii pentru spovedanie și Împărtășanie. Protopopul spune că i-a mers, pentru că „avocații săi pr. Nichita și pr. Aristarh, sunt slujitorii bisericii, iar locul de întâlnire cu avocatul se transformă într-o mini-biserică, unde comunicarea se face nu doar pe probleme juridice, dar care este și un loc de spovedanie și împărtășanie.”
„Privind înapoi, îți dai seama că există viață duhovnicească chiar și în astfel de condiții. Da, este diferită, dar există incontestabil acolo”, conchide dumnealui. – „Cel mai plăcut lucru este să eliminăm de pe listă numele persoanelor în detenție pe care le pomenim în rugăciune, știind că sunt deja libere. Este speranța noastră că rugăciunea e ascultată de Dumnezeu și că va veni vremea când și noi vom auzi: „Ieșiți cu lucrurile pentru eliberare!”
În post-scriptum părintele Serghii îi felicită pe toți cu începutul postului în cinstea apostolilor Petru și Pavel și adaugă: „Sunt bucuros să fac parte din Biserica care își păstrează cu sfințenie tradițiile și nu tinde să placă lumii, ci încearcă să-i placă lui Dumnezeu!”
Sursa: Uniunea Jurnaliştilor Ortodocşi