Reparăm și tot reparăm casa sufletului nostru cât trăim pe pământ. Ba inima ne doare și-i turnăm la nesfârșit pastile, ba o intervenție chirurgicală suportăm, ba insult sau infarct, ba tensiunea arterială ni-i ridicată și trebuie la fugă să luăm din nou pastille. Ba în accident de autovehicol am căzut, ba ne-am traumat piciorul sau mâna, ba am răcit și avem temperatură maximă, ba cineva ne-a lovit la oră de noapte, ba covidul l-am înșfăcat, ba un dinte ne doare, ba ne scoatem fierea că nu mai e bună de nimic, ba rămânem fără un rinichi din cauza bolii grave, ba trăim ultimele clipe de cancer, ba și ba, și tot ba…
Ajungem în anticamera morții, adică la spital și tot luptăm și ne tânguim că ne doare ceva, dar vai de sărmanele urgențe cum aleargă prin oraș și tot strigă sirenele lor, dar sărmanii medici luptă pentru viața noastră, adică pentru casa sufletului – pentru acest trup al omului care, abia de mai ajunge la o vârstă înaintată, se plânge că-l doare și-l tot doare ceva… Medicii, acești îngeri ai cerului și ai pământului, câte vieți omenești au salvat si mai salvează? De ce toate acestea se întâmplă?…
Se zice că trupul este grădina sufletului. Judecăţile şi raţionamentele minţii pot fi mereu jucăuşe şi amăgitoare, vă pot cuprinde în mrejele lor şi să vă ţină captivi, dacă nu le hrăniţi cum trebuie: cu rugăciune, cu multe cunoştinţe, cu înţelegere şi cu fapte temeinice. Mersul vieţii, pe calea potrivită, care să vă împlinească şi să vă liniştească are mai multe legi, adevărate chei cu care să desfaceţi încurcăturile ei. Depinde ce drum de viață ați ales, cel al credinței sau cel care vă va duce în neștire și va umple desaga vieții voastre cu păcate. Trupul nostru este grădina sufletului, roditor, iar mintea spiriduşul jucăuş cu tot felul de îndemnuri diferite. Trebuie să înţelegem că viaţa e urcare de munte, chemare cu riscuri şi satisfacţii deopotrivă.
Și, totuși, încotro ne ducem mersul?.. Și cine ne ajută ca să ieșim din cele mai grele impasuri, momente de suferință?
Nu demult, aflându-mă într-un spital, conversam pe culuoar cu o doamnă palidă la față, cu ochii plini de frică și durere, plângându-mi-se că are deja multe intervenții chirurgicale pe parcursul vieții și nu se știe dacă va mai rezista și de această dată, urmând să i se facă operatie la glanda tiroidă:
– Nu știu, dacă voi scăpa cu zile, că medicul mi-a spus că operația va fi cam complicată la glanda tiroidă, că trebuia să vin mai înainte să fac, dar nu mă puteam decide, – se tot tânguia femeia, văzându-i și mâinile tremurânde.
– Rugați-vă la Dumnezeu pentru casa sufletului dumneavoastră și va fi totul bine. Oare nu înțelegeți că trupul dumneavoastră, adică unde se află sufletul dumneavoastră a trecut prin multe intervenții chirurgicale și vedeți că Domnul v-a ajutat.
Femeia mă privea mirată și nedumerită, de parcă nu știa ce să răspundă, apoi îmi șopti cu voce tremurândă:
– Aveți dreptate, știți, m-am luat cu gospodăria, grija celor trei copii pe care nici nu aveam cu cine să-i las, am rugat-o pe vecină să mă ajute și, ca să vezi, am uitat că rugăciunea poate să mă ajute.
– Păi, diavolul v-a tulburat cugetul și v-a băgat frica în toate mădularele trupului și-n suflet, dându-vă de înțeles că nu o să puteți rezista la intervenția chirurgicală.
– O, Doamne, chiar mâine dimineață va fi operația mea și nu am luat nici o carte de rugăciuni cu mine să mă rog, – se plângea femeia tristă și îndurerartă.
– Cred că Tatăl nostru îl cunoașteți, dar vă împrumut eu o carte de rugăciuni de seară, numai să vă rugați!
– Chiar vă mulțumesc pentru acest sfat mare, cu dragă inimă mă voi ruga lui Dumnezeu să mă ajute, – îmi răspunse femeia și văzusem în ochii ei cum se aprinse o luminiță a speranței.
– La sigur că o să vă ajute! O să vă dau și o lumânare să aprindeți când o să vă rugați!
Seara târziu, trecând pe lângă ușa salonului care era puțin întredeschisă, unde se afla pacienta cu care vorbisem încă în timpul zilei, am rămas mirată de cele văzute. Se ruga nu numai femeia care a doua zi trebuia să fie operată, dar toate femeile din acel salon se rugau. Deslușeam doar cuvintele Paraclisului Maicii Domnului, ce le citea o domnișoară la lumina lumânării aprinse care i-am dat. Am zis doar în gând: „Slavă Ție, Doamne! Doamne, ajută-ne și miluiește-ne pe noi păcătoșii!” și mi-am continuat mersul, trăind o bucurie sfântă în suflet.
A doua zi, de dimineață, am auzit pe culuoar doar vuietul roților de targă cum asistentele medicale o duceau pe acea femeie la etajul unde avea să-i facă intervenția chirurgicală la glanda teroidă. Nu am vrut s-o întâlnesc în acea dimineață pe culuoar să privesc în ochii ei, căci nu voiam să-i fac emoții, doar m-am rugat în gând pentru ea, spunând diferite rugăciuni. Nu trecuse mult timp și cineva intrase în salonul unde mă aflam. Era una din colegele de salon a pacientei care plecase la operație, întorcându-mi cartea de rugăciuni.
Peste două zile în salon intrase acea femeie, să-mi mulțumească pentru sfat, pentru cartea de rugăciuni, bucurându-mă că Dumnezeu și Maica Domnului a ajutat-o și operația a fost reușită. Ba chiar mi-a povestit că, aflându-se noaptea în reanimare, a văzut în vis chipul Maicii Domnului cum îi ținea de mână pe cei trei copilași ai săi și parcă apoi îi puse mâna pe frunte și dispăru într-o lumină albă.
– Nici nu știu cum să vă mulțumesc pentru această carte de rugăciuni, pentru că m-ați ajutat foarte mult sufletește. Doamne, ce putere are rugăciunea! Ce mare este Dumnezeu, Maica Domnului și Iisus Hristos pentru noi!
Și fără să vrea femeia începu să plângă.
– De ce plângeți? Bucurați-vă, totul ce a fost mai greu a trecut! Mulțumiți nu mie, ci lui Dumnezeu, Maicii Domnului că v-au ajutat! Bucurați-vă că Dumnezeu v-a scos în cale medicul cu mâini de aur care v-a operat! Amintiți-vă, ce-ați citit în Paraclisul Maicii Domnului: „Bucură-te, laudă a toată lumea; bucură-te, casa Domnului; bucură-te, scăpare; bucură-te, ceea ce ești sfeșnic de aur; bucură-te, Preacurată, ceea ce ești slava creștinilor; bucură-te, Marie, Maica Lui Hristos Dumnezeu; bucură-te, bucuria tuturor!”
– Adevărat, așa este! Slavă Ție, Doamne! Slavă Maicii lui Dimnezeu! Știți, doamnă, că lumea vorbește că cel care m-a operat este „doctor de la Dumnezeu”!
– Da, am auzit și eu așa vorbe, dar totul e în mânile Domnului! Domnul își alege oamenii de pe pământ și-i preface în îngeri, așa precum sunt unii medici, care le toarnă darul tămăduirii de boli, dătător de viață. Domnul ne ajută dacă ne rugăm mereu. Slăvit să fie Domnul!
Priveam în ochii acelei femei și nu o mai recunoșteam, căci în ochii ei nu mai vedeam lucrarea diavolului care-i revărsase frică, tulburare și deznădejde, ci ardeau căndeluțele credinței în Dumnezeu. M-am apropiat de ea și i-am zis:
– Luați, vă dăruiesc această iconiță a Maicii Domnului și această carte de rugăciuni, să vă rugați mereu nu numai pentru sănătatea dumneavoastră, dar și a copilașilor! Vă doresc sănătate și să vă aibă mereu în pază Domnul, Maica Maria!
Vreau să zic tuturor că atunci când nu veţi mai rătăci pe drumuri şerpuite, unde mersul reprezintă doar rătăcirea sufletului şi pierzanie, doar atunci „mersul pe cale înseamnă înălţare”. Casa sufletului nostru să fie o cetate de rezistență prin timp, zidită și înălțată din rigăciunile de credință în Dumnezeu.
„Speranţă. Nu mai vreau să simt cum fiecare clipă, oră, zi, mor în mine, arzând pe rugul timpului, ce râde şi apoi, bucăţică cu bucăţică, mă aruncă în groapa trecutului. Vreau să mai fiu odată întors pe roata timpului, pentru a-mi găsi adevăratul destin. Să nu construim munţi de închipuire pe temelii deşarte, căci timpul trăirii noastre va fi deşertăciune printr-un punct infinit de mic, într-un ocean infinit de mare. Numai ceea ce facem cu mare iubire, va rămane sub semnul reîntoarcerii. Iubirea este cea mai solidă temelie la casa vieţii! Uitarea este cel mai bun medicament al sufletului. Casa sufletului nu rămane niciodată complet săracă. În ea mai putem găsi oricând încă un pic de speranţă,” ne îndeamnă prin sfaturile sale Viorel Muha.
Raisa Plăieșu pentru Traditia.md