Interviu cu Ludmila Popescu, poetă, medic
Raisa Plăieșu: Doamnă poetă Ludmila Popescu, vă salut cu drag în pragul sărbătorii Nașterea Domnului. Cu ce gânduri ați pășit pragul Anului Nou 2023 și care sunt veștile ce vor urma în proiectele Dumneavoastră literare?
Ludmila Popescu: Bună ziua, distinsă doamnă Raisa Plăieșu! Am pășit pragul Anului Nou 2023 cu multă sperantă și gânduri optimiste. În acest an, cel mai mult îmi doresc sănătate și pace, iar celelalte cu răbdare și credință în Dumnezeu vom izbuti să le facem. Aici aș alătura gândurilor mele expresiile cu multă semnificație din cartea cu Daruri de suflet de la Helen Exley: „Să mă trezesc în fiecare diminiață luminată de raza unui zâmbet, că toți cei dragi sunt sănătoși și bine dispuși; să fac o reverență a zilei pentru ce mi-a oferi; cu mintea curată să-mi încep munca; să am un gând clar și multă inspirație; să-mi întâmpin semenii cu zâmbet sincer și cu iubire în suflet, să fiu blândă, amabilă, generoasă, să am răbdarea de a asculta pe cel din calea mea, să fac un bine la cineva care îmi solicită ajutorul și sfatul; să adorm mângâiată de satisfacția unui lucru bine făcut și care ar fi și pe placul lui Dumnezeu.”
Grație acestor virtuți, cu binecuvântarea lui Dumnezeu și sprijinul celor care mă susțin (inclusiv al Dumneavoastră), sper că voi reuși să măsor înălțimea și altor proiecte literare, care să-mi aducă bucuria împlinirii viselor în domeniul creației de suflet.
R.P: Ce semnificație pentru sufletul Dumneavoastră are sărbătoarea Nașterii Domnului și cum o întâmpinați? Ce glas în versuri creștine a dat cuvântul pe care îl scrieți?
L.P.: Ca și pentru fiecare creștin adevărat, sărbătoarea Nașterii Domnului are cea mai mare semnificație. O aștept în fiecare an, o sărbătoresc cu familia și cu cei dragi, unde lumina acestei sărbători o port în suflet și în cuget mereu. Fiul lui Dumnezeu s-a născut pe acest pământ și și-a sacrificat viața pentru noi toți, pentru păcatele noastre nenumărate și pentru salvarea și mântuirea noastră. Să nu uităm despre asta și să-l slăvim pe Iisus! Prin faptele noastre, prin gândurile noastre și prin cuvintele noastre!
P.P.: Sunteți medic de profesie și ați lucrat o viață întreagă la diferite posturi de conducere în instituțiile medicale. Ce corelație este între medicină și poezie? Cine va descoperit prima oară în poezie și va dat cheia de succes ca să descuieți poarta și să intrați în lumea poeziei?
L.P.: Dacă e să dau un răspuns laconic ar fi: Medicina și Poezia sunt cele două mari pasiuni, care au mers cu mine pe acelaș drum.
Dacă e să detalizăm corelarea între vocația mea – medicina și pasiunea mea pentru poezie, aș vrea să vă spun sincer, că la început a fost ,,Cuvântul” care s-a contopit și a convețuit într-o simbioză frumoasă cu dragostea mea nemărginită pentru medicină. Citesc, lecturez și scriu cu pana sufletului de când mă știu.
„Prima treaptă pe care ne înalțăm în lume – e un altar de sacrificiu”, spunea Titu Maiorescu. Altarul meu de sacrificiu a fost medicina, pe care am ales-o datorită atracției și dorinței de îmbrățișa una din cele mai nobile profesii menită să salveze, să trateze, să ocrotească pe cei care au probleme de sănătate și desigur, grație regretatei mamei mele, care era asistentă medicală și și-a dorit cu toată inima ca eu să devin medic. Asta m-a marcat într-un fel și am ales una din cele mai solicitate și de mare responsabilitate profesii, de medic pediatru.
Trăind cu povara unui muritor de rând și muncind cu multă dedicație, din toate am însușit câte ceva. Pot spune cu certitudine că am ieșit din labirinturi interminabile și din cele mai complicate momente ale vieții profesionale și personale, fiindcă Dumnezeu mi-a dat o ,,gură de apă în pustiu”, un refugiu, a doua vocație – poezia. Și atunci treceam deasupra realității, zburam cu sufletul spre acel adăpost cald și luminos, de unde știam că voi reveni din nou plină de speranță și optimism.
Cu credință în Dumnezeu, bazându-mă pe experiența și cunoștințele acumulate la diferite etape de activitate, poate chiar din cele mai complicate, viața mi-a oferit un traseu profeșonal de succes și sansa ca să mă realizez ca medic, conducător, profesor. Dar cea mai mare realizare a mea este rolul de mamă și bunică.
Mi-a deschis poarta larg spre poezie marele nostru poet Grigore Vieru, care face cunoștință cu manuscrisul meu de ani buni și publică în martie 2006 o serie de poezii în săptămânalul ,,Literatura și Arta”, redactor-șef fiind regretatul poet Nicolae Dabija, făcând și o mică prezentare a creației mele și aprecierea căruia m-a înaripat și m-a încurajat mult (,,Literatura și Arta” Nr.9 [3157], 2 martie 2006). Astfel, după acea binecuvântare, urma să-mi realizez visul de a avea publicații cu versurile proprii, dar profesia de medic mi-a absorbit practic tot timpul, de aceea poezia mea a așteptat cuminte și cu multă răbdare.
În luna februarie anul 2022, din îndemnul poetei Maria Dodu și cu spriginul mare acordat de Dumneavoastră, distinsă scriitoare Raisa Plăieșu, am reușit să editez prima mea carte ,,Fagurii tăcerii”, unde am adunat poeziile mele de-o viață – despre dragostea nemărginită față de copiii mei, de țară și neam, pentru cei apropiați și draji sufletului și pentru persoana iubită. În acești ,,Faguri” am adunat mai multe virtuți: credință și speranță, bunătate și gingașie, dragoste și suferință, succese și dezamăgiri, nădejde și trădare.
R.P.: Sărbătoarea Nașterii lui Hristos este o sărbătoare sfântă pe care o așteaptă de la mic și până la mare. E o fericire și e o sfințire pentru acele mame care nasc copii, apoi îi cresc cu dragoste. Dumneavoastră, fiind pediatru de profesie, ați fost acel om care ați contribuit la creștera copiilor și sănătatea lor. Spuneți, care e misiunea sfântă a unui medic pediatru în fața copilului și a părinților?
L.P.: Pediatria o consider drept cea mai nobilă, complicată și grea profesie. Nu fiecare poate să ducă această povară de cea mai mare responsabilitate. Un adult îți descrie detailat ce îl doare. Dar un nou-născut sau un copil mic își exprimă sentimentele mai cu seamă prin plâns pe care e greu de înțeles și prin dereglări de stare pe care nu fiecare specialist poate să le aprecieze. Și e foarte complicat să stabilești un diagnostic corect, respectiv cu aplicarea unui tratament operativ și efectiv.
Profesia de pediatru cere multă dragoste, empatie, dăruire, bunătate, toleranță, răbdare și multe altele. Este un domeniu cu totul aparte, în care trebuie să ai răbdare de a asculta și a colabora cu părinții, bunicii, însoțitorii, reprezentanții legali ai copilului. Acest lucru cere timp, consum de energie și nervi, un risc permanent de ardere profesională. Pediatru este o misiune, o vocație, o jertfire de sine. În acelaș timp, această profesie îți aduce cea mai mare satisfacție. Ce poate fi mai frumos decât atunci când salvezi și tratezi un copil! Pediatrul e doctorul fără de arginți, e ca un înger trimis de Sus pentru a avea grijă de sănătatea copiilor.
Despre mine, când am activat ca pediatru, pot spune că mă mândresc cu faptul că am ales această profesie, căreia m-am dăruit cu toată ființa. În cele mai dese cazuri a fost chiar în detrimentul familiei, fiindcă eram mereu la datorie față de cei care aveau nevoie de ajutor și fiindcă așa cere Jurământul pe care l-am dat lui Hipocrate.
R.P.: Cum credeți, de ce medicii poartă haina de serviciu anume de culoare alba?
L.P.: Culoarea albă a ales-o Dumnezeu pentru medici, pentru că simbolizează culoarea îngerilor, care ne salvează și ne poartă pe aripile sale divine. E culoarea cea mai luminoasă, liniștită, cuminte, fină, diafană, culoarea infinitului. Albul e culoarea ce luptă cu negru și ea este mereu învingătoare. Alb înseamnă curățenie și puritate. Alb înseamnă Pace. Alb înseamnă Sănătate. Este culoarea Învierii lui Iisus Hristos pentru curățirea și mântuirea sufletelor creștinilor.
R.P.: Care e părerea dumneavoastră, cum trebuie să fie azi cu adevărat un medic? Numiți cinci calități care ar trebuie să le aibă un medic?
L.P.: Un medic astăzi trebuie să posede calitățile cele mai rafinate. Trebuie să nu uite despre cei șapte ani de acasă, să posede cunoștințe temeinice în domeniul său de activitate, să-și perfecționeze mereu cunoștințele medicale, să-și iubească profesia, să fie empatic, respectuos și cu multă răbdare. Dar dintre cele mai importante aș scoate în evidență următoarele calități ale vieții lui: bunătatea, profesionalismul, sacrificiul, onestitatea, inteligența.
R.P.: Toți sfinții care au făcut minuni pe pământ au fost doctori fără de arginți. Cum credeți că se mai întâmplă azi doctorii să ia mită? Ce părere aveți?
L.P.: Din cele mai străvechi timpuri (de pe timpurile lui Hipocrate) medicii erau etalați ca cei mai de valoare, elita societății, oamenii cu o profesie fără de care o societate nu poate să existe. Doctorul era prețuit și răsplătit după merit, fără ca el să pună taxe. Era obișnuit acest lucru și dacă omul nu avea cu ce să-i mulțumească nu era ceva ieșit din comun. Se spune că acel care nu impune și nu cere răsplată este doctor fără de arginți, doctor de la Dumnezeu și va fi răsplătit prin darurile sfinte de Cel de Sus pentru bunătatea și binefacerea sa. Fiecare are nevoie de sănătate. Indiferent că este bogat sau sărac, rege sau om simplu.
Zicala „Doctorul trebiue să se hrănească singur” nu mai e actuală. Dar Doctorul trebuie prețuit de stat, de societate, fiindcă el, ca nimeni altul, nu trebuie să se gândească la bunăstarea sa materială atunci când acordă ajutor medical sau face o intervenție necesară pacientului cu probleme de sănătate. În realitate însă, primind un salariu care nu poate să-i asigure un trai decent pentru familia sa, iar uneori și cu scopuri meschine (,,nu-i pădure fără uscături”, ca peste tot sunt și în medicină oameni întâmplători, cu alte valori) medicul poate să alunece pe pista de a săvârși fapte nedemne pe care le consider inacceptabile și intolerante. Eu niciodată pe parcursul activității mele la diferite niveluri nu am solicitat, nu am acceptat și nu am tolerat asemenea lucruri. Dar dacă cineva este mulțumit de atitudinea medicului, de rezultatele obținute prin eforturi considerabile și dorește să prețuiască din propria dorință munca acestuia, eu nu pot s-o consider ca o mituire.
R.P.: Se mai spune că medicii sunt îngerii lui Dumnezeu. Cum credeți vindecarea bolilor, efectuarea unor operații chirurgicale – toate aceste se fac cu ajutorul lui Dumnezeu? Din practica medicală de-a lungul anilor ce ne puteți spune?
L.P.: E corect că medicii sunt considerați ca niște îngeri a lui Dumnezeu. Pentru că fac minuni și salvează vieți care uneori atârnă pe un fir de ață. Fiecare zi de muncă a medicului este o luptă între viață și moarte. O luptă uneori inegală, cu forțele negre ale întunericului, se referă mai ales la medicii care fac intervenții chirurgicale la organelle vitale, inimă, ficat, plămâni, rinichi ș.a. Toate aceste operații se fac cu rugăciuni și cu ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu dă viață și tot el este în drept să o ia. Sunt sigură că Dumnezeu veghează la tot ce fac îngerii și-i binecuvântează la orice pas.
R.P.: Care sunt realizările și succesele dumneavoastră atât în literatură, cât și în medicină?
L.P.: Despre medicină este foarte mult de spus, aș putea să scriu romane întregi despre fiecare gen de activitate desfășurat de mine, considerându-le deloc ușoare și de cea mai mare responsabilitate. Dar fiecare duce povara sa, am dus-o și o duc și eu pe a mea. Ca refugiu am avut mereu poezia, iar ca vocație – medicina (pediatria). Am început-o din Leova (pediatru), apoi Șoldănești (șef de secție, neonatolog), Orhei – funcționar public la Direcția județeană a sănătății, responsabil de activitatea spitalelor și secțiilor consultative, director medical la Spitalul județean, pediatru consultant, adjunct al medicului-șef, responsabil de ocrotirea sănătății mamei și copilului, profesor la disciplina „pediatrie” la Colegiul de Medicină din Orhei.
Apoi traseul profesional m-a adus la Chișinău în sistemul de protecție a persoanelor cu dizabilități. În perioada anilor 2006-2019 am activat ca șef de structură teritorială, apoi ca director general al Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă. Din 2019 până în 2021 am revenit în activitatea de funcționar public la CNAS. Actualmente sunt expert în domeniul sănătății, fiind antrenată în activitatea de Evaluare și Acreditare a instituțiilor medicale din Republica Moldova.
În ultimii ani am participat activ la ședințele cenaclurilor literar-creștine organizate de scriitoarea Raisa Plăieșu, totodată participând la multe evenimente cultural-literare.
Am participat la Festivalul-Concurs Internațional de Poezie consacrat marelui nostru poet Grigore Vieru, ,,Grigore Vieru – Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”, ediția a X-a, 15 ianuarie-14 februarie, la care am avut marea fericirea ca să mă regăsesc printre premianți. De asemenea, am avut norocul ca munca mea pe tărâmul creației să fie apreciată cu Premiul special al juriului de la Ediția a II-a, 2022, participând la Festivalul-Concurs Internațional de poezie, proză și grafică ,,Nicolae Dabija – Tăcerea Răstignită”, fapt pentru care sunt recunoscătoare Societății Culturale Apollon-Romănia și Academiei Internaționale de Literatură și Artă. Totodată, am fost menționată cu Diploma ,,Doina și Ion Aldea Teodorovici” în cadrul Simpozionului Internațional ,,Lacrimi pentru Nemurire”, ediția a VII-a.
Anul Nou 2023 mi-a adus o surpriză nemaipomenită: recent am aflat, că potrivit rezultatelor ediției a V-a, 2023, a Campionatului Mondial de Poezie, de către Consiliul Administrativ al Asociației Poeților Mondiali din Romănia, împreună cu organizatorii Concursului, am fost nominalizată cu Premiul de Excelență în Literatură, fapt ce mă motivează și mai mult pentru a merge spre noi înălțimi ale cuvântului și frumosului!
R.P.: Ce le-ați dori tuturor medicilor, poeților, cititorilor Dumneavoastră la sărbătoarea Nașterii Domnului?
L.P.: Le doresc la toți ceea ce-mi doresc și mie: (alăturând gândurilor mele expresiile din Daruri de suflet de la Helen Exley): ,,Să trăiești onest și în modestie, să cauți eleganța și nu luxul, rafinamentul și nu strălucirea; să fii important dar să nu cauți recunoașterea și să ai de toate fără să fii bogat; să studiezi mult, să gândești în tăcere, să vorbești încet și să fii sincer; să asculți păsările și stelele, pe copii și pe înțelepți; să ai mereu inima bună și deschisă; să treci peste toate cu demnitate. Bântuind prin lume în căutarea frumuseții, ori o purtăm în noi, ori n-o vom găsi niciodată”! Tuturor: Pace și Sănătate!
R.P.: Ce consemnare are pentru Dumneavoastră Cenaclul literar-creștin „Cuvântul”?
L.P.: Plecăciune și recunoștință conducătorului cenaclului și mentorului meu, doamna Raisa Plăieșu! Am găsit aici un loc sfânt, un adăpost pentru suflete frumoase în Casa Domnului, unde Cuvântul lui Dumnezeu stă în capul mesei. Aici am sfințit versurile din prima mea carte. Aici am găsit oamenii care prețuiesc și păstrează valorile creștine. Aici l-am găsit pe Dumnezeu!
Fiind pe unda lecturii și creației, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, sunt pe calea de a lansa și alte cărți și publicații cu versuri de suflet. M-am convins, că ,,nu-i niciodată prea tărziu”! Am de spus încă multe celor care iubesc Poezia și tot ce încântă inima și sufletul!
R.P.: Vă mulțumesc pentru interviu!
L.P.: Cu multă considerațiune. „Poetă între medici, medic între poeți”, după cum m-a numit unul din prietenii de familie, care mereu m-a încurajat spre a cuceri înălțimile de vis ale poeziei, ziaristul Sergiu Cumatrenco de la Șoldănești.
Din creația poetei Ludmila Popescu
Rugă către Dumnezeu
Oprește, Doamne, strigătul suferinței,
Potolește, Doamne, hatârul dorinței,
Dăruiește, Doamne, puterea de viață,
Ocrotește, Doamne, ce-a din urmă speranță
Îmbogățește, Doamne, cugetele sărace,
Binecuvântează-ne, Doamne, tot ce vom face,
Ferește-ne, Doamne, de fapte nedemne,
Povățuiește-ne-n vis și prin semne,
Iartă-ne, Doamne, a noastre păcate,
Blagoslovește-ne ziua de naștere
Și mântuiește-ne-n ceasul de moarte…
Casa mea
Casa mea-i din lut şi piatră
Arde focul meu în vatră,
Creste pâinea în covată,
Din izvor îmi aduc apă.
Zgomot de copii – la joacă,
Am băiat şi am şi-o fată.
Cocoşei de zor se ceartă
Mieluşei la joc se-ntartă.
Am un sat al meu pe hartă,
Simt miros de pâine coaptă.
Și semeni-o întreagă ceată
Ce mă cheamă, mă așteaptă.
Am și-un suflet ce tresaltă
Când se scaldă luna-n baltă
Și-mi foșnesc nucii la poartă,
Parcă asta nu-i o soartă?